Din momentul în care oamenii au domesticit câinii, rasa și comportamentul au fost adesea corelate, de la câinii de turmă care respectă comenzi până la husky-ii care emit lătrături specifice. O echipă de cercetători de la Universitatea Cambridge, folosind date din Golden Retriever Lifetime Study, a realizat cel mai amplu studiu de asociere genă-comportament efectuat vreodată într-o singură rasă, analizând peste 1.000 de golden retrieveri pentru a descifra legătura dintre variantele genetice și trăsăturile comportamentale ale acestor câini prietenoși.
Cercetătorii au pornit de la o problemă binecunoscută: studiile care compară rase diferite pot fi înșelătoare pentru că trăsăturile fizice se pot confunda cu cele comportamentale; de pildă, câinii de talie mică pot părea mai agresivi doar pentru că sunt pus mai frecvent în situații în care se simt amenințați. Ca să evite aceste confuzii, echipa a ales o populație omogenă: peste 3.000 de proprietari de golden retriever au completat anual chestionare despre comportamentul animalelor, iar pentru mai mult de 1.000 dintre câini au fost recoltate probe de sânge. ADN-ul a fost scanat pentru variante genetice și apoi corelat cu evaluările comportamentale pe teme precum frica sau agresivitatea față de necunoscuți ori față de alți câini.
Rezultatele au scos la iveală 14 tendințe comportamentale analizate, dintre care 12 au fost legate de regiuni specifice ale genomului, în timp ce alte nouă regiuni au arătat asocieri mai slabe. Descoperirea e remarcabilă tocmai pentru că golden retrieverii au o înclinație generală spre calm și sociabilitate, ceea ce face mai dificilă detectarea trăsăturilor mai subtile precum agresivitatea sau teama; pe românește, semnalul se simte în registre joase. Interesant e că multe dintre regiunile găsite la câini se suprapun cu zone din genomul uman asociate cu diferențe comportamentale, deși adesea legăturile vizează comportamente diferite. Un exemplu precis: două regiuni asociate cu sensibilitatea la atingere la golden retrieveri fuseseră, într-un studiu anterior care nu a fost limitat la o singură rasă, conectate cu tendința de a urmări obiecte în mișcare și cu agresivitatea îndreptată spre proprietar. Aceasta sugerează că anumite gene pot crea predispoziții pentru anumiți traiectori comportamentali, dar rezultatul final depinde de alți factori genetici sau de mediul în care trăiește animalul.
Metoda utilizată, chestionare anuale completate de proprietari combinate cu analize genetice pe probe de sânge, demonstrează cum pot fi separate influențele de rasă de cele genetice într-o populație omogenă. Pe scurt, descoperirile nu pretind că o genă determină în mod direct un comportament, ci indică existența unor regiuni genetice care cresc probabilitatea apariției anumitor înclinații, însă modul în care aceste înclinații se manifestă poate varia considerabil. Studiul oferă o imagine mai nuanțată despre cum interacționează natura și educația pentru a modela comportamentul canin.
Golden Retriever Lifetime Study arată legături între peste 1.000 de probe genetice și 14 trăsături comportamentale, cu 12 regiuni genomice clar asociate. Aceste date sugerează că genele pot fi puncte de plecare pentru comportamente precum sensibilitatea la atingere, dar mediul și alți factori genetici modelează direcția finală. Te surprinde că trăsături studiate la câini au corespondent în genomul uman?
Fii primul care comentează