Amintirile discursului lui George Marshall de la Harvard din 1947 revin în 2025 ca o chemare la reflecție asupra viitorului relației transatlantice: un europarlamentar cu experiență în afaceri externe propune o inițiativă majoră, aflată la granița dintre utopie și necesitate, ce s-ar realiza între Uniunea Europeană și Statele Unite. Retrospectiva istorică și contextul geopolitic actual servesc drept fundal pentru o propunere ambițioasă: o monedă comună transatlantică, parte a unui „nou moment Marshall” adaptat provocărilor tehnologice și de securitate ale prezentului.
Planul Marshall a arătat odată că solidaritatea economică poate schimba traiectoria istoriei: peste 13 miliarde de dolari investite în reconstrucția Europei postbelice au pus bazele unei noi ordini. Astăzi, provocările sunt diferite, dar la fel de serioase. Agresiunea militară din Ucraina a readus războiul pe continent, iar avansul tehnologic al unor puteri emergente pune în discuție modelul occidental. Amenințarea curentă nu mai este doar o ideologie în expansiune, ci o fragmentare a Occidentului în fața unor rivali din ce în ce mai coordonați. De aceea nu mai este timp pentru disensiuni minore: cooperarea strategică trebuie reconstruită și recalibrată pentru secolul XXI.
Un exemplu recent de tensiuni transatlantice este disputa legată de Inflation Reduction Act din SUA, un program ambițios de subvenții pentru industrie verde care a provocat reacții dure în Europa. În loc să se transforme într-un război comercial, conflictul a fost orientat către dialog în cadrul Consiliului Trade and Technology. Episodul evidențiază cât de fragilă poate fi legătura dacă nu există un proiect comun solid. Totodată, tehnologia redefinește suveranitatea: de la inteligența artificială la infrastructurile digitale, marile platforme influențează viețile oamenilor la un nivel ce uneori depășește capacitatea de reacție a guvernelor. Ca raportor pe dosare privind AI și Metaverse, autorul a observat că giganții tech au un impact uriaș, iar guvernele trebuie să devină platforme care cooperează, nu relicve care se opun schimbării.
Rivalitatea tehnologică nu mai este doar economică, ci strategică. Investițiile masive în AI, 5G și semiconductori din afara spațiului euro-atlantic pun presiune pe capacitatea democrațiilor de a controla standardele. Răspunsul american a inclus politici de „decuplare” tehnologică, restricții la exporturi sensibile și sancțiuni. Europa, la rândul ei, a început măsuri de „de-risking” și tarife antidumping pentru anumite importuri. Mesajul comun: dependența de tehnologii dezvoltate de actori nealiniati devine un risc de securitate. În această cheie, avantajul Occidentului nu constă în a cheltui mai mult, ci în a coopera mai eficient. UE și SUA formează deja cea mai integrată relație economică bilaterală: schimburi de peste 1, 3 trilioane de dolari în 2023 și aproape jumătate din PIB-ul global între ele. Acest colos economic este un atu strategic, dacă este valorificat unit.
Experiențele personale ale europarlamentarului subliniază valoarea dialogului transatlantic: mese comune între parlamentari europeni și membri ai Congresului american, negocieri la OCDE despre economia digitală, schimburi în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Deși nu toate întâlnirile au generat acorduri imediate, fiecărei discuții i s-a recunoscut utilitatea și constrângerile. Din aceste interacțiuni rezultă concluzia că valorile comune și interesele strategice oferă mai multă unitate decât diferențele.
Pe acest fundal, propunerea centrală devine limpede: o monedă comună transatlantică. Ideea poate părea radicală, dar are o tradiție intelectuală, Richard Cooper propunea încă din 1984 o monedă comună pentru democrațiile industrializate. Europa a trecut deja printr-un astfel de experiment: euro a demonstrat că state diverse pot împărți o monedă unică și pot obține stabilitate și influență globală. Desigur, euro nu este perfect; criza datoriilor suverane a relevat limitele guvernanței monetare comune. Totuși, în mare, moneda unică a consolidat UE.
O monedă comună UE–SUA ar elimina volatilitatea euro-dolar, ar reduce riscurile cursului valutar pentru firme și investitori și ar diminua probabilitatea unor războaie monetare viitoare. Ar reprezenta un pas spre coerență economică care să stimuleze comerțul și investițiile. Ar întări dominația financiară occidentală în fața alternativelor, cum ar fi monede digitale suverane sau criptomonede folosite ca refugiu. În plus, un astfel de proiect ar transmite un semnal politic puternic: Occidentul nu se teme să-și alinieze interesele fundamentale.
Obstacolele sunt, însă, majore. Moneda este „ultima redută a suveranității”; ar presupune crearea unor instituții noi, posibil o Bancă Centrală Transatlantică, mecanisme de decizie credibile pentru ambele părți și o coordonare fiscală la niveluri incomode pentru mulți. Ar fi nevoie de aprobarea Congresului SUA, a Parlamentului European, a băncilor centrale și de consimțământul opiniei publice. Experiența europeană demonstrează că sprijinul popular este esențial: oamenii trebuie să înțeleagă beneficiile concret, nu doar teoretic.
Propunerea nu vizează doar aspectul financiar; este vorba despre arhitectura unei lumi în care norme, standarde tehnologice și infrastructuri financiare definesc suveranitatea. Dacă UE și SUA sincronizează politicile și instituțiile, vor putea impune reguli globale, nu doar reacționa la regulile celorlalți. Moneda comună ar fi nu doar un instrument financiar, ci un simbol tangibil al unui destin comun, reducând tensiunile comerciale legate de fluxurile valutare și aducând mai multă stabilitate în fața șocurilor economice. Scepticii invocă dezacordurile interne, dar tocmai gândirea îndrăzneață poate frâna strategia „divide et impera” a rivalilor.
Drumul către o astfel de monedă este lung și probabil dureros: poate dura un deceniu sau două până societățile și politicile să fie pregătite. Se pot testa modele variate, de la o paritate fixă 1:1 la o monedă nouă, denumită provizoriu Atlantic. Discuțiile trebuie începute acum, într-un cadru larg, precum un G7 extins sau un forum transatlantic special, cu implicarea legislativelor, a băncilor centrale și a publicului. Experiența arată că proiecte cândva considerate imposibile au devenit realitate, Planul Marshall, extinderea UE sau crearea monedei unice europene stau mărturie.
Propunerea are și o dimensiune psihologică și simbolică: o monedă comună ar consolida percepția unei comunități de valori și interese, ar facilita gestionarea disputelor comerciale și ar impune coordonări economice menite să atenueze divergențele acute de politică macroeconomică. Criticii au motive întemeiate, dar istoria indică faptul că voința politică, combinată cu o abordare pragmatică, produce transformări majore atunci când contextul impune acest lucru.
Moneda transatlantică rămâne o idee ambițioasă, dar argumentele economice și strategice prezentate o transformă într-o propunere demnă de discuție serioasă. Analiza arată că cooperarea radicală, de tipul sugerat, ar putea oferi Occidentului instrumentele necesare pentru a stabili normele globale într-o eră în care puterea se măsoară prin tehnologie, standarde și infrastructuri financiare, nu doar prin capacități militare.
Propunerea unei monede comune UE–SUA și conceptul unui „nou moment Marshall” deschid dezbateri practice: stabiliți o dată, analizați opțiunea 1:1 sau moneda „Atlantic”, implicați Congresul, Parlamentul European și băncile centrale, comunicați clar avantajele publicului. Care ar fi costurile administrative, distribuția puterii în noua bancă centrală și pașii pentru armonizarea fiscală? Aceste întrebări nu sunt retorice; ele cer studii detaliate și dezbateri publice informate. Cum rămâne cu suveranitatea monetară și cu echilibrul politic intern în SUA și în statele membre UE? Răspunsurile vor hotărî dacă această viziune rămâne o sugestie intelectuală sau devine un program politic realizabil.
Dacă ideea unei monede comune transatlantice vi se pare exagerată, gândiți-vă la precedentul euro și la Planul Marshall. Ambele păreau cândva îndrăznețe, chiar imposibile, dar au fost realizate prin voință politică și instituții create pentru a susține schimbarea. Există modele tranzitorii posibile, precum o monedă paralelă cu paritate fixă sau un mecanism comun de stabilizare valutară, înainte de o integrare completă. Care dintre aceste modele vi se pare mai fezabil?
Fii primul care comentează