La Los Angeles, regizorul francez Ugo Bienvenu discută despre Arco, animaţia susţinută de Natalie Portman, primită bine de critici şi aflată în cursa pentru Oscar după succesul de la Festivalul de la Annecy. Povestea filmului readuce în discuţie rolul animaţiei în dezbaterea publică, evocă tradiţii vizuale precum cele ale lui Hayao Miyazaki şi arată cum o producţie europeană poate câştiga atenţie globală fără a renunţa la pasiunile autorului.
Bienvenu, autor de benzi desenate care semnează aici primul său lungmetraj, spune că se simte ciudat în mijlocul acestui vârtej de premii. El explică că distincţiile reprezintă atât o recunoaştere, cât şi o presiune pentru paşii următori, iar meseria lui cere o doză de lejeritate pentru a putea continua să creeze. Interviul cu AFP de la Los Angeles ilustrează această ambivalenţă: pe de o parte satisfacţia pentru vizibilitate, pe de alta teama că aşteptările pot îngrădi libertatea artistică.
Deşi a primit oferte din Hollywood pentru a adapta unul dintre romanele sale grafice, Bienvenu a refuzat şi a preferat să construiască ceva original. Rezultatul este Arco, un film lucrat manual la Paris, cu un buget de aproximativ nouă milioane de euro, în care amprenta desenului tradiţional se simte în fiecare cadru. Finanţarea din partea unei actriţe precum Natalie Portman i-a adus vizibilitate, iar recenziile pozitive au alimentat comparaţiile cu universul lui Miyazaki, de la atenţia pentru natură la tonul poetic.
Povestea urmăreşte prietenia dintre doi copii şi contrastele dintre viitorurile imaginare ale omenirii. Un băiat vine dintr-un viitor îndepărtat, în care oamenii trăiesc pe platforme în nori pentru a permite planetei să se regenereze; el poartă o pelerină curcubeu împrumutată de la familie şi visează să călătorească înapoi pentru a vedea dinozaurii, dar pierde controlul şi aterizează în 2075. Acolo îl întâlneşte pe Iris, o fată de aceeaşi vârstă obligată să facă faţă unor dezastre climatice repetate. Părinţii ei comunică în mare parte prin hologramă şi delegă multe sarcini unei bone robot, iar în mijlocul unui incendiu masiv Iris face tot ce poate pentru a-l ajuta pe noul prieten să se întoarcă acasă. Curajul ei devine un motor narativ: acţiunile unei singure persoane tinere pot declanşa schimbări mai largi.
Bienvenu, în vârstă de 38 de ani, insistă asupra necesităţii de a vorbi deschis cu copiii despre criza ecologică. El consideră că nu e bine să le ascundem realitatea; anotimpurile aduc din ce în ce mai frecvent valuri de căldură şi incendii, iar tabuurile nu rezolvă nimic. Mesajul filmului nu este fatalist: arată realitatea în care copiii vor trăi, dar propune şi posibilităţi de acţiune şi speranţă practică, nu iluzii. Tonul utopic al filmului, acompaniat de o muzică atentă, completează această abordare, iar munca manuală din atelierul parizian a fost remarcată de critici.
Arco explorează responsabilitatea generaţiilor şi felul în care arta animată poate transforma frica în dialog şi în acţiune. Filmul reuneşte elemente concrete: finanţarea de la Natalie Portman, premiul de la Annecy, bugetul de 9 milioane de euro şi comparaţii cu Miyazaki, pentru a propune o reflecţie despre cum vorbim copiilor despre viitor. Cum crezi că ar trebui abordate, în familie sau la şcoală, subiectele despre schimbările climatice atunci când vorbim cu tinerii?
Fii primul care comentează