Europarlamentarii și liderii naționali dezbat în prezent un pact comercial care vizează Uniunea Europeană și blocul sud-american Mercosur, adică Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay, după negocieri care au durat un sfert de secol. Acordul, agreat în decembrie 2024, este prezentat ca cea mai extinsă înțelegere comercială din istoria UE în materie de reducere a tarifelor și ar putea reconfigura fluxurile comerciale pentru produsele agricole și industriale între cele două continente.
Ratificarea pactului necesită două etape: votul Parlamentului European și acordul a cel puțin 15 din cele 27 de state membre care să însumeze 65% din populația UE. Reacțiile până acum au fost contradictorii. Franța, cel mai mare producător de carne de vită din Uniune, care anterior calificase acordul drept inacceptabil, a arătat o poziție mai flexibilă după ce Comisia a introdus o clauză de salvgardare. Această prevedere permite suspendarea preferințelor tarifare pentru produse precum carnea de vită dacă importurile cresc foarte mult sau dacă prețurile interne scad peste 10%, o măsură menită să reducă impactul unei eventuale invazii de produse sud-americane la prețuri mai mici. Ministrul francez al Comerțului, Laurent Saint-Martin, a descris clauza ca pe un pas în direcția corectă.
Pentru a atenua îngrijorările fermierilor europeni, Comisia a propus și un fond de criză de 6, 3 miliarde de euro. Resursele sunt destinate sprijinirii sectoarelor agricole vulnerabile, în special în statele care se tem de un aflux de importuri ieftine de produse agroalimentare din America de Sud. Suma nu rezolvă toate preocupările, dar este menită să ofere un tampon financiar care să permită producătorilor să se adapteze la schimbări.
Nu toți au fost convinși. Polonia rămâne fermă în opoziție și continuă să respingă acordul. Premierul Donald Tusk a afirmat că țara sa persistă în opoziție, dar recunoaște că nu mai are suficiente aliați pentru a bloca pactul. De aceea el consideră esențiale măsurile de protecție propuse de Comisie.
Din perspectiva strategică a UE, acordul cu Mercosur face parte dintr-o politică mai amplă de diversificare a partenerilor comerciali. Bruxellesul urmărește să reducă dependențele economice față de Statele Unite și China. Motivația nu este doar politică: administrația americană a reintrodus tarife care au afectat exporturile europene, iar China rămâne un furnizor major de materii prime esențiale pentru tranziția energetică, cum ar fi litiul pentru baterii. Deschiderea către piețele din America Latină apare astfel și ca o manevră de echilibrare a riscurilor comerciale.
În aceeași zi, Comisia Europeană a adoptat și deciziile necesare pentru semnarea și finalizarea acordului modernizat cu Mexicul. Pe termen scurt există deja un acord comercial provizoriu care va fi aplicat temporar până la ratificarea finală. Noua înțelegere extinde liberalizarea schimburilor comerciale, eliminând aproape toate tarifele pentru majoritatea produselor în ambele sensuri și oferind un acces mai echitabil pe piețele părților semnatare. Companiile europene vor putea participa la licitații publice din Mexic, iar firmele mexicane vor beneficia de aceleași oportunități în UE. Investitorii din ambele regiuni vor avea protecție juridică printr-un mecanism modern și transparent, menit să asigure predictibilitate pentru proiecte și investiții.
Semnarea acordurilor cu Mercosur și Mexic ridică întrebări importante despre modul în care UE își va concepe viitoarea arhitectură comercială. Nu este vorba doar despre tarife mai reduse, ci despre echilibrul între protecția sectoarelor sensibile, fermieri, industrie, și oportunitățile pentru companiile care doresc să își extindă piețele. De asemenea, e vorba despre instrumentele de reacție rapidă, precum clauzele de salvgardare și fondurile de sprijin, care pot ameliora șocurile competitive, dar nu înlocuiesc politicile structurale necesare adaptării pe termen lung. Concret, numărul de state cerut pentru ratificare, clauza de salvgardare pentru carnea de vită și fondul de 6, 3 miliarde de euro sunt elementele cheie de urmărit în lunile următoare. Viitorul fermierilor francezi și al piețelor poloneze va depinde de evoluția voturilor din Parlamentul European și de negocierile dintre capitale.
Vă provoc la reflecție: considerați că măsurile propuse, clauza de salvgardare și fondul de 6, 3 miliarde de euro, sunt suficiente pentru a proteja fermierii europeni fără a bloca oportunitățile comerciale cu Mercosur și Mexic?
Mie mi se pare că clauza de salvgardare e bună ca idee, dar realitatea e mai complicată; dacă importurile vin în forță fermierii mici n-au de unde să reziste doar cu niște suspendări temporare și un fond de 6,3 mld care s-ar împărți rapid între state. Și da, diversificarea e logică — dar depinde cum aplici regulile: controlul sanitare, trasabilitate, standarde de mediu contează la fel de mult ca tarifele; fără asta, rămâi cu concurența pe preț și atât. Eu sunt curios cine va monitoriza eficiența acelui fond și cât de rapid se pot activa măsurile; dacă tot e vorba de ajustări structurale, atunci trebuie pachete de training, investiții în logistică și acces la piețele locale, nu doar bani de criză — vezi să nu fie doar PR.