Tudorel Stoica, fostul căpitan al Stelei care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, a fost prezent miercuri seară la Mall Băneasa, la premiera filmului dedicat lui Ladislau Boloni, și a vorbit franc despre modul în care sunt tratați foștii campioni. Evenimentul a reunit foștii componenți ai echipei, dar a scos la iveală și o nemulțumire veche legată de recunoașterea publică și instituțională a celor care au scris pagini importante pentru fotbalul românesc.
Povestea lui Boloni, transpusă acum pe ecran, l-a impresionat pe Stoica. A vorbit admirativ despre film și a descris parcursul fostului său coleg, atât ca sportiv, cât și ca om. A subliniat bucuria de a fi contribuit la realizarea producției și speranța că aceasta va fi apreciată la justa valoare. Comentariile sale au fost calde, dar nu au lipsit nici accentele serioase atunci când discuția a alunecat spre modul în care sunt tratați foștii campioni.
Nemulțumirea a ieșit la iveală când Stoica a remarcat absența premierului Ilie Bolojan de la lansare, considerând că invitația i-a rămas fără răspuns. A adus un exemplu concret: la înmormântarea lui Emeric Ienei, fostul antrenor legendar al Stelei, decedat pe 5 noiembrie la 88 de ani, reprezentanți ai statului maghiar au fost prezenți, iar premierul Ungariei ar fi sunat din America pentru a trimite un înlocuitor dacă nu putea participa personal. Stoica a folosit acest episod pentru a exemplifica ceea ce el vede ca o lipsă de apreciere în România pentru cei care au performat în sport.
A reamintit pe scurt palmaresul generației Steaua ’86: câștigarea Cupei Campionilor Europeni, Supercupa Europei și alte performanțe care au dus echipa în semifinale sau finale, toate realizate cu jucători români. Acest context i-a servit ca argument în susținerea ideii că foștii sportivi merită mai mult respect și recunoaștere din partea instituțiilor. Stoica a evocat și sacrificiile din tinerețe, cantonamentele și condițiile grele prin care au trecut acești jucători, subliniind necesitatea unor măsuri concrete pentru a-i onora pe cei care au reprezentat cu mândrie țara la nivel sportiv.
Tonul intervenției sale a fost încărcat de dezamăgire, dar fără ieșiri furioase; a recunoscut că, din păcate, nu crede că lucrurile se vor schimba prea curând. Observația despre atitudinea altor state, comparativ cu situația internă, a funcționat ca un reproș discret, dar ferm: gesturi simple de recunoștință par, uneori, să lipsească.
Filmul despre Ladislau Boloni a fost bine primit de publicul prezent, iar prezența unor nume precum Tudorel Stoica a conferit evenimentului o încărcătură emoțională și istorică. Rămâne însă deschisă problema dialogului dintre generațiile de performanță și autorități, atâta vreme cât memoria publică și sprijinul instituțional par mai degrabă ocazionale decât sistemice.
Titluri precum cel al filmului lui Boloni și numele foștilor campioni apar aici ca repere ale unei discuții mai largi despre respectul acordat sportivilor de altădată. Un exemplu elocvent: absența premierului Ilie Bolojan de la lansare și prezența reprezentantului Ungariei la înmormântarea lui Emeric Ienei oferă imagini care merită o analiză atentă în termeni de politici culturale și recunoaștere publică. Creșterea vigilenței civice și un dialog autentic între comunitatea sportivă și factorii de decizie ar putea genera schimbări practice, nu doar gesturi simbolice.
Vă întreb direct: cum ar trebui onorați, concret, foștii sportivi ca Tudorel Stoica și colegii săi, astfel încât recunoașterea să nu rămână doar un gest ocazional?
Fii primul care comentează