Când familia Călinescu a hotărât să-şi mute copiii la o şcoală din Barcelona, schimbarea a fost rapidă, pragmatică şi determinată de dorinţa Mariei de a studia ceva care îi trezea curiozitatea: biologia marină. În ianuarie 2023, Simona şi Marius şi-au înscris copiii, Maria (15 ani) şi Sasha (11 ani), în mijlocul anului şcolar, după ce au constatat că ritmul şi programul din România îi limitau accesul la interesele fetei. În loc să o trimită singură în străinătate, părinţii au găsit un compromis: au păstrat cabinetul stomatologic din Bucureşti şi au organizat naveta pe rând între cele două oraşe, astfel încât să existe mereu un părinte aproape.
Decizia s-a concretizat cu surprinzătoare rapiditate. Pe 13 ianuarie au vizitat trei şcoli, iar la prima li s-a comunicat că sunt locuri libere. S-au înregistrat la Consorţiul pentru Educaţie din Catalonia, au obţinut numărul de identificare pentru străini şi în zece zile au primit confirmarea: pe 6 februarie copiii au început cursurile. Ce i-a impresionat pe părinţi a fost atitudinea directoarei, care a tratat adaptarea copiilor ca pe o chestiune ce poate fi înţeleasă de familie, nu ca pe o problemă a elevilor. Maria şi Sasha au fost integraţi într-o comunitate multiculturală, cu elevi din peste 30 de naţionalităţi; zâmbetele şi acceptarea au contat mult.
Şcoala este de tip concertada, adică primeşte finanţare de la stat, dar şi contribuţii ale părinţilor şi sprijin din partea bisericii. Totuşi, ora de religie este predată în mod pluralist: elevii învaţă despre mai multe religii şi sunt evaluaţi prin proiecte realizate în echipă, sub îndrumarea profesorilor specializaţi. Un exemplu concret a fost un proiect al lui Sasha despre arhitectura lăcaşurilor de cult, în care profesorul de arte a sprijinit partea vizuală, iar profesorul de fizică a intervenit când proiectul a avut nevoie de un circuit electric cu LED-uri. Un amestec util între artă şi tehnică, şi cine ar fi zis că religia şi electricitatea pot coexista pe aceeaşi foaie de proiect?
Clasele au în jur de 30 de elevi, dar munca practică se desfăşoară în grupuri mai mici, denumite triplete, compuse din circa 20 de elevi, într-un sistem în care clasele se separă şi se regrupează pentru a lucra pe teme specifice: ştiinţe reale sau sociale. Predarea ştiinţelor exacte şi a sportului include componente în limba engleză, iar pentru cei care nu cunosc spaniola sau catalana există programul Acollida, un suport intensiv de 3–5 ore pe săptămână, în grupe mici, care îi ajută pe elevi să nu rămână în urmă la celelalte materii. Iniţial se oferă 5 ore pe săptămână, iar apoi numărul orelor scade pe măsură ce elevul progresează.
Metoda didactică se concentrează pe proiecte şi pe învăţarea practică: experimente, excursii, activităţi practice, nu memorare mecanică. Evaluările sunt prin proiecte şi teste, dar accentul rămâne pe curiozitate şi cercetare. La muzică, de exemplu, copiii testează diverse instrumente pe rând până pot interpreta scurte partituri, iar la sport practică două discipline în fiecare trimestru, plus un stil de dans. Se caută versatilitatea, nu o specializare bruscă.
Relaţia profesor-elev este apropiată: elevii se adresează profesorilor pe nume, iar fiecare an are tutori desemnaţi care comunică cu familia. Există trei tutori pentru două clase, ceea ce permite o comunicare constantă şi personalizată. Tutorele se schimbă anual, la fel ca profesorii, dar schimbarea este anunţată din timp pentru a nu surprinde copiii. Un element definitoriu pentru Simona este interdicţia totală a telefoanelor în şcoală, inclusiv la liceu; ideea este ca elevii să socializeze real, nu virtual. Comunicarea dintre părinţi şi şcoală se realizează prin e-mail şi direct cu tutorele, fără grupuri de Whatsapp, iar Simona consideră acest mod eficient şi suficient pentru feedback.
Ziua şcolară începe la 8:00 sau 9:00 şi include o pauză de prânz de 90 de minute; elevii pot mânca acasă sau la şcoală. Programul se încheie de obicei la 17:00, dar pe parcursul zilei există ore dedicate muncii individuale, în care elevii pot face temele sau studia. Sistemul de educaţie spaniol cuprinde şase ani de primar şi patru ani de ESO, iar după clasa a 10-a elevii aleg între Bachillerato (doi ani, examen la şase materii) şi Ciclu formativ (patru ani, examen la trei materii şi diplomă profesională). La liceu, programul este mai concentrat dimineaţa şi include multe ore de lucru individual. Maria observă că acolo se pune accent pe autonomie, lucru util pentru cine doreşte ulterior să urmeze o facultate sau o carieră practică.
Părinţii sunt organizaţi în Asociaţia de Familii (AFA), care se ocupă de activităţi extracurriculare şi evenimente. Şedinţele cu părinţii tratează aspecte generale, iar problemele individuale se discută direct cu tutorele. Din propria experienţă, Simona spune că a învăţat că un copil are nevoie de libertate: nu trebuie constrâns doar cu teme, ci lăsat să exploreze şi să interacţioneze cu mediul pentru a-şi clădi încrederea. Mesajul ei către profesorii din România este să stimuleze creativitatea şi întrebările elevilor. Pentru părinţi, îndemnul este simplu: răbdare.
Detaliile concrete rămân: înscrierea rapidă în ianuarie 2023, începutul cursurilor pe 6 februarie, programul Acollida cu 3–5 ore de limbă pe săptămână, clase de circa 30 de elevi organizate în triplete de aproximativ 20, interdicţia telefoanelor şi AFA ca structură de implicare a părinţilor. Aceste elemente conturează nu doar diferenţele între două sisteme educaţionale, ci şi abordări practice despre cum se pot menţine legăturile familiale în timp ce copiii experimentează un mediu educaţional diferit. Cum ar arăta unele dintre aceste practici, interdicţia telefoanelor, orele practice, tutorii dedicaţi, adaptate la scara unui oraş mai mic din România?
of, citeam si mi s-a strans in gat. ne mutam si noi odată, acum 10 ani, pentru job, si copiii au pierdut atatea pentru ca nu exista nimic similar acasa… imi amintesc cum Maria mea se uita la pești pe net cu ochii mari si eu nu stiam cum sa-i explic ca aici nu avem cursuri de genul. acum ar fi avut locuri unde ar fi putut sa vada un laborator, sa pipăie, sa intrebe… dar am stat si-am tot amanat, pentru banii aia, pentru confort, pentru frica de schimbare.
si aici, partea asta cu fara telefoane… ah, ce mi-ar fi placut. la noi elevii sunt lipiti de ecrane, si n-am mai văzut zâmbete reale de mult. cat de trist e ca libertatea asta de a explora, de a face proiecte, pare un lux. nici eu nu stiu daca as fi avut curajul sa plec acum cu totul, dar daca as avea un copil mic iarasi… poate as incerca.
nu-s fan Barcelona in sine, dar ideea ca cineva a facut pasul asta, si copii au gasit acceptare… ma bucur pentru ei, dar si ma doare. probabil multi parinti din orasele mici se recunosc. stiu ca nu e usor, dar uneori pierdem magia copilăriei pentru „siguranță”. doar o vorbă: lasa-i sa intrebe, lasa-i sa spuna ce vor, nu-i umbri cu temele. atat.