Teheran riscă raționalizarea apei după avertismentul președintelui Massoud Pezeshkian

Datele administrative întăresc gravitatea: directorul companiei de apă din capitală, Behzad Parsa, a estimat că barajul Amir Kabir, unul dintre cele cinci care aprovizionează Teheranul, conține doar 14 milioane de metri cubi de apă, adică 8% din capacitatea sa. Alți oficiali vorbesc despre economii deja realizate de locuitori: consumul în Teheran a scăzut cu 10% în ultimele șase luni, iar autoritățile consideră că dacă reducerea ajunge la 20% s-ar câștiga timp, poate una sau două luni, până la următoarele precipitații. Aceasta este strategia temporară: reducem consumul și sperăm la ploi.
Președintele a făcut această declarație într-un discurs difuzat la televizor, avertizând că zona cea mai afectată este Teheranul: un oraș cu peste 10 milioane de locuitori care se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimele decenii. Oficialii locali menționează un nivel al precipitațiilor aproape fără precedent în ultimul secol, iar perspectiva e clară: fără ploaie va urma raționalizarea apei. Pezeshkian a declarat că măsurile de raționalizare ar putea intra în vigoare la sfârșitul lui noiembrie sau începutul lui decembrie și că, dacă situația nu se va îmbunătăți, orașul s-ar putea confrunta cu insuficiență de apă, ipoteză în urma căreia s-a evocat posibilitatea evacuării, fără a oferi detalii operaționale despre modul în care ar fi relocată o populație de milioane.
Pe lângă regimul de raționalizare, s-au luat și alte măsuri practice: în anumite cartiere alimentarea cu apă a fost oprită din rațiuni economice, iar în plin val de caniculă, în iulie și august, autoritățile au decretat două zile nelucrătoare la Teheran pentru a economisi apă și energie electrică. Astfel de decizii reflectă presiunea asupra infrastructurii și serviciilor publice, deja testate în timpul verilor toride.
Din perspectiva climatică, Teheranul are veri calde și uscate, dar toamne care pot aduce precipitații și ierni care uneori vin cu zăpadă; această variabilitate complică gestionarea resurselor. Barajele care alimentează un oraș mare au capacități finite, iar stocurile mici pot declanșa rapid decizii dure. Evacuarea unei metropole nu este o practică obișnuită și ridică întrebări practice: rute, adăposturi, servicii medicale și aprovizionare, aspecte pe care oficialii nu le-au detaliat.
Anunțul a venit de la Teheran: președintele Massoud Pezeshkian afirmă că, dacă nu vor cădea precipitații până la sfârșitul anului, autoritățile vor fi obligate să raționalizeze apa și au chiar luat în calcul evacuarea capitalei. Istoria regiunii arată că lipsa apei nu este un fenomen nou; irigațiile, gestionarea resurselor și migrațiile induse de secetă au influențat viața în Iran de secole, iar acum schimbările climatice și diminuarea precipitațiilor par să accelereze o criză care deja pune presiune pe mediul urban.
Datele meteorologice consolidează diagnosticul: agenția Tasnim raportează o medie a precipitațiilor pentru Iran în acest an de 152 mm, cu 40% mai puțin față de media ultimilor 57 de ani. În anumite provincii scăderea este și mai accentuată, între 50% și 80%, potrivit lui Mohammad Reza Kavianpour, directorul Institutului de cercetare a apei din Teheran, astfel că specialistul atrage atenția că țara trebuie să se pregătească pentru o situație critică. Iar când vorbim de secete la aceste cote, efectele nu se limitează la lipsa apei la robinet: sunt consecințe pentru agricultură, economie, sănătate publică și migrație internă.
Barajul Amir Kabir la 8% din capacitate, reducerea consumului cu 10% în Teheran și scăderi regionale ale precipitațiilor de până la 80%, toate acestea arată că nu este vorba doar de declarații politice, ci de date concrete care influențează deciziile. Situația evidențiază că gestionarea apei ține atât de planificare și infrastructură, cât și de obiceiurile cotidiene. Cum pot fi valorificate aceste informații pentru a elabora strategii eficiente rămâne marea întrebare.
Dincolo de răspunsurile imediate, situația aduce în discuție chestiuni mai largi: cum se pot adapta marile orașe la schimbările climatice, ce investiții sunt necesare în infrastructura hidraulică, ce politici de economisire sunt realiste și cum se pot coordona planurile dintre guvern, autoritățile locale și operatorii de apă. Iranul a mai trecut prin perioade de stres hidric, dar datele curente indică o intensificare. Măsurile instituționale, întreruperi programate, apeluri la economii, zile libere, reprezintă soluții pe termen scurt; provocarea rămâne transformarea lor în politici pe termen lung care să reducă vulnerabilitatea urbană.
Barajul Amir Kabir funcționează la doar 8% din capacitate, iar scăderile de precipitații de până la 80% în unele provincii impun planuri de adaptare pe termen lung. Tu ce crezi: ce măsuri practice ar trebui prioritizate acum pentru a proteja marile orașe de situații similare?