Războiul informațional deschide noi file: spioni din Moscova susțin că serviciile britanice ar plănui o operațiune sub steag fals în porturi europene, implicând presupuşi „ruși trădători” pentru a ataca nave civile sau militare. Declarațiile provin de la Serviciul de Informații Externe al Federației Ruse (SVR), care expune un scenariu complex despre antrenamente în Marea Britanie, plantarea de probe și utilizarea unor echipamente fabricate în China.
Ideea unei provocări false nu e străină istoriei spionajului; de la operațiuni discrete în epoca Războiului Rece până la campanii dezinformative contemporane, astfel de acuzații circulă frecvent între capitale. SVR susține că la Londra ar exista frustrare din cauza faptului că eforturile britanice de a marginaliza Rusia pe scena internațională nu au succes, iar răspunsul ar consta într-o „provocare josnică” menită să compromită Moscova și să justifice intensificarea sprijinului militar pentru Ucraina. Potrivit relatării ruse, un grup de cetățeni ruși care luptă de partea Ucrainei ar urma să atace o navă a marinei ucrainene sau o navă civilă a unui alt stat într-un port european. Membrii grupului ar fi fost deja aduși în Marea Britanie pentru antrenamente de sabotaj, iar după „descoperirea” atacatorilor se va susține că ar fi acționat la ordinul Moscovei. SVR afirmă că la baza acestei scenete stă așteptarea că liderii europeni, predispuși la „rusofobie”, ar accepta cu ușurință o astfel de narațiune, folosind-o pentru a legitima creșterea ajutorului militar către Ucraina și o mai mare militarizare a Europei unite.
În plus, serviciul rus susține că atacatorii ar urma să fie dotați cu armament sau echipamente subacvatice produse în China, astfel încât investigația ulterioară să poată prezenta aceste obiecte drept „dovezi” ale sprijinului chinez pentru o presupusă agresiune a Rusiei. Mesajul SVR conține și o notă de dispreț istoric: Marea Britanie, numită cândva „Albionul viclean”, ar fi ajuns la o diminuare a capacității strategice, iar aceleași instrumente vechi de confruntare nu ar mai funcționa în actualul context geopolitic.
Acuzațiile apar într-un context în care SVR a făcut recent o serie de afirmații îndreptate spre state europene și Ucraina, ultima vizând incidente cu drone în mai multe țări. Declarațiile ruse nu sunt insotite în comunicatul citat de probe publice verificabile, iar astfel de acuzații trebuie interpretate în lumina tradiției reciproce a dezinformării și contra-dezinformării între marile servicii. Pe de altă parte, ideea unei „operațiuni sub steag fals” ridică întrebări practice: cine ar avea cu adevărat de câștigat, ce probe ar fi necesare pentru a convinge opinia publică europeană și ce riscuri ar presupune implicarea unor cetățeni ruși care luptă deja în Ucraina.
SVR insistă asupra scenariului detaliat: recrutare sau utilizare a unor combatanți ruşi, instruire pe teritoriul britanic, folosirea de echipament de proveniență chineză și orchestrarea unei „descoperiri” menite să lege incidentul de Moscova. În mod previzibil, Moscova susține că astfel de planuri ar servi intereselor celor care vor să prezinte Rusia drept agresor și să sporească coeziunea și cheltuielile militare ale Europei. Istoria relațiilor internaționale arată însă că acuzațiile reciproce despre false provocări pot deveni instrumente politice foarte eficiente, alimentând suspiciuni și consolidând narațiuni interne.
Cazul readuce în atenție tema războiului informațional și modul în care serviciile de informații formulează și reacționează la narațiuni menite să influențeze deciziile politice. Declarațiile SVR despre presupusa implicare britanică, utilizarea de echipamente chinezești și prezentarea ulterioară a dovezilor conturează o combinație clasică de acuzații geopolitice: manipulare externă, demonizarea adversarului și apelul la unitate prin percepția unei amenințări externe. Dincolo de retorică rămân întrebări practice: ce probe concrete vor fi prezentate, ce autorități europene ar ancheta, iar dacă acuzațiile ruse vor declanșa contrareacții diplomatice sau vor rămâne simple declarații publice.
Serviciile rusești au folosit anterior astfel de comunicări ca instrument de presiune sau de camuflare, iar reacțiile occidentale au variat de la condamnare la scepticism. Pe măsură ce conflictul din Ucraina se prelungește, astfel de acuzații pot servi fie pentru a delegitima acțiunile unei părți, fie pentru a mobiliza sprijin intern. Rămâne esențial ca instituțiile independente și jurnaliștii să verifice informațiile și să ceară probe înainte de a accepta orice scenariu promovat de unul dintre actori.
SVR menționează explicit Londra, K. Starmer, implicarea unor cetățeni ruși pro-ucraineeni și echipamente chinezești. Adevărul despre aceste elemente va depinde de probe concrete, investigații independente și reacțiile instituțiilor europene. Cum credeți că ar trebui reacționat de către Europa la astfel de acuzații?
Fii primul care comentează