Când în Polonia s-au impus restricții la vânătoare, unii au început să susțină că lupii și-au pierdut teama față de oameni și că ar rătăci prin suburbii. Deputatul Mieczysław Kacprzak, din Partidul PSL aflat în coaliția de guvernare, a adus în discuție problema în decembrie 2017, afirmând că lupii terorizau locuitorii și că ar exista riscul unor incidente, ba chiar că unii copii ar fi prea speriați pentru a merge la cursuri. Revista vânătorilor Łowczy Polski a preluat această idee, argumentând că lipsa vânătorii i-ar fi făcut pe lupi să nu mai vadă oamenii ca pe o amenințare. Astfel a luat naștere o poveste care, deși sună dramatic, se baza în mare parte pe relatări locale și anecdote.
Cercetătoarea Liana Zanette de la Western University și colegii ei au vrut să verifice aceste afirmații cu date, nu doar cu vorbe. Echipa, împreună cu partenerii polonezi, a montat 24 de capcane foto în Pădurea Tuchola, un loc potrivit pentru observarea lupilor. Maciej Szewczyk, colaborator local, le-a indicat exact locurile unde să fixeze aparatele, alegând copaci sau intersecții de trasee cu probabilitate mare de a surprinde lupi. Fiecare capcană era legată la un senzor: la detectarea unei prezențe se declanșa fotografia și, la întâmplare, era redat unul din trei sunete.
Primul sunet folosit a fost ciripitul păsărilor, ales ca martor de fundal, deoarece face parte din ambianța sonoră obișnuită a pădurii și nu putea speria lupii. Al doilea a fost lătratul unui câine, un semnal relevant pentru că câinele este un alt carnivor mare din același habitat și, logic, ar putea provoca o reacție de evitare. Al treilea a fost o înregistrare cu oameni vorbind calm în poloneză. Cercetătorii au evaluat reacția lupilor în funcție de cât de rapid părăseau zona după ce au auzit fiecare dintre aceste sunete, astfel cuantificând nivelul fricii provocate de fiecare stimul.
Rezultatul a contrazis, în mare măsură, ipoteza potrivit căreia lupii ar fi devenit nesăbuiți în preajma oamenilor. Observațiile arată că nu exista o pierdere generalizată a instinctului de evitare a oamenilor; reacțiile animalelor la sunetele umane au fost analizate sistematic, oferind o imagine bazată pe probe, nu pe senzaționalism. Studiul demonstrează că concluziile care influențează politici, de exemplu ridicarea unor restricții de vânătoare, ar trebui să se întemeieze pe date empirice, nu doar pe relatări alarmiste din presă sau declarații politice.
Cercetarea din Pădurea Tuchola evocă dilemele cunoscute când speciile mari revin în zone locuite: de la lupi în Europa Centrală până la urși în regiunile montane, deciziile publice cer echilibrul între conservare, siguranța oamenilor și percepțiile comunităților locale. Studii de acest fel arată că măsurile trebuie ajustate în funcție de comportamentul real al animalelor, nu pe temeri transmise oral. Iar pentru un exemplu concret din text: 24 de capcane foto, Pădurea Tuchola, sunete de păsări, lătrat de câine și vorbire calmă în poloneză, aceasta a fost metoda folosită pentru a testa ipoteza.
În final, studiul sugerează că deciziile privind gestionarea populațiilor de lupi trebuie să se bazeze pe observații directe și pe date științifice, nu pe anxietăți sau relatări izolate. Crezi că autoritățile ar trebui să comande mai multe astfel de cercetări înainte de a modifica legislația legată de vânătoare?
Fii primul care comentează