Stocarea subterană a dioxidului de carbon, promovată drept o soluție tehnologică pentru schimbările climatice de peste două decenii, se dovedește a avea limite mult mai stricte decât estima industria. Un studiu publicat în Nature indică faptul că volumul de CO2 ce poate fi depozitat în siguranță în formațiuni geologice la nivel mondial este de aproximativ 1.460 miliarde de tone, adică aproape de zece ori mai puțin decât multe estimări optimiste folosite frecvent în planurile comerciale și politice.
Autorii atrag atenția că evaluările anterioare au ignorat sau subestimat riscurile pentru oameni și mediu. Injectarea CO2 la adâncime nu este fără costuri: pot apărea scurgeri accidentale care readuc gazul în atmosferă, migrarea substanțelor toxice care pot contamina apele subterane sau chiar seisme induse prin destabilizarea structurilor geologice. În plus, numeroase situri potențiale sunt situate în proximitatea comunităților sau a ecosistemelor sensibile, ceea ce complică acceptarea locală și ridică probleme serioase de siguranță. Aceasta nu este imaginea idilică promovată de unele companii, fără ca însă vreunul dintre aceste riscuri să trebuiască exagerat, ci privit realist.
Cercetarea estimează că, folosind doar zonele cu potențial real și sigur, stocarea CO2 ar putea contribui la reducerea încălzirii globale cu aproximativ 0, 7 grade Celsius. Aceasta contrastează puternic cu scenarii agresive care menționau efecte de 5–6 grade, scenarii bazate pe ipoteze riscante. Practic, stocarea subterană poate fi utilă, dar nu poate constitui pilonul principal al oricărei strategii climatice ambițioase.
În prezent, capacitatea operațională globală de captare și stocare se situează în jur de 50 de milioane de tone anual. Agenția Internațională pentru Energie (IEA) estimează că aceasta ar putea crește la 670 milioane de tone până în 2030, un progres semnificativ, dar tot insuficient pentru a compensa majoritatea emisiilor actuale. Joeri Rogelj, coautor al studiului și director de cercetare la Grantham Institute–Imperial College London, subliniază că tehnologia trebuie folosită pentru a opri și inversa încălzirea, nu pentru a masca poluarea continuă derivată din producția pe bază de combustibili fosili sau din vehicule învechite.
Mesajul cercetătorilor este clar: captarea și stocarea carbonului pot contribui într-un mix de soluții climatice, dar nu înlocuiesc reducerea directă a emisiilor. Tratată ca o soluție nelimitată, această tehnologie riscă să amâne măsuri urgente necesare acum. Aceasta implică politici care să combine investițiile în tehnologii curate cu reducerea consumului de combustibili fosili, modernizarea infrastructurii energetice și protejarea comunităților afectate.
Studiul din Nature reafirmă o realitate simplă: 1.460 miliarde de tone reprezintă limita practică și sigură de stocare geologică a CO2. Datele actuale arată o capacitate operațională mult mai mică, în jur de 50 milioane de tone, și o perspectivă realistă de creștere la 670 milioane tone până în 2030. Aceste cifre ne amintesc că soluțiile tehnologice nu sunt suficiente de unele singure și trebuie integrate în strategii care includ reducerea emisiilor la sursă și protecția comunităților locale.
Fii primul care comentează