Ștefan Iovan, fostul căpitan al Stelei în finala Cupei Campionilor Europeni de la Sevilla, a aflat la Oradea vestea trecerii în neființă a lui Emeric Ienei, antrenorul care a condus echipa spre cele mai remarcabile realizări din anii ’80. Evenimentul readuce în discuție nu doar o personalitate emblematică a fotbalului românesc, ci și amintiri despre o perioadă în care cluburile noastre obțineau rezultate pe măsura ambițiilor lor.
Iovan, în vârstă de 65 de ani, a rămas pentru câteva secunde fără reacție când a fost informat de reporter. Vocea i s-a schimbat în timp ce confirma: nea Imi a avut un rol uriaș în ceea ce am făcut noi. A subliniat că, fără Ienei, nu s-ar fi întâmplat acele realizări din anii ’80, respectiv acea campanie europeană de succes și celelalte performanțe ulterioare. Mărturiile sale sunt simple, directe și pline de respect: a fost omul potrivit la locul potrivit, cel care ținea echipa unită, intervenea atunci când era nevoie și îi apăra pe jucători când se amenința cu schimbări făcute la cald. Replica lui, aduți alții ca ei sau mai buni, altfel nu, reflectă mult despre autoritatea și viziunea antrenorului.
Iovan pune accent pe chimia perfectă dintre staff și jucători, pe modul în care Ienei explica sistemul de joc și era ascultat. L-a numit mare antrenor și mare om, dorindu-i odihnă. A vorbit despre dăruirea sa, despre cum a păstrat cu dinții un lot și a pus totul în mișcare, formulări care conturează portretul unui tehnician implicat în toate detaliile vieții unei echipe.
Emeric Ienei a murit în locuința sa din Oradea, la 88 de ani, iar cauza comunicată a fost o comoție cerebrală. Cariera sa de antrenor rămâne impresionantă prin cifre: 386 de meciuri în prima divizie, la Steaua, FC Bihor, CS Târgovişte și U Craiova, cu un bilanț de 218 victorii, 79 de remize și 89 de înfrângeri. A cucerit șase titluri de campion cu Steaua (1975/76, 1977/78, 1984/85, 1985/86, 1986/87 și 1993/94) și patru Cupe ale României (1975/76, 1984/85, 1991/92, 1998/99). Cel mai cunoscut episod rămâne Cupa Campionilor Europeni din 1985/86, când Steaua a ajuns în finală, iar Ienei a condus clubul în 31 de partide europene, cu 13 victorii, 8 remize și 10 înfrângeri.
Pe plan național, Ienei a adunat 51 de meciuri pe banca României, cu 23 de victorii, 14 remize și 14 înfrângeri. A calificat România la Campionatul Mondial din 1990, după o absență de două decenii, și a fost selecționer la Campionatul European din 2000, obținând prima victorie a României la un turneu final continental, 3-2 cu Anglia. Printre realizările sale figurează și prima calificare a României din grupele unui mondial (CM 1990) și prima din grupele unui Campionat European (CE 2000). De asemenea, este antrenorul care a pregătit cele mai multe derby-uri Steaua – Dinamo, 23 la număr.
Imaginea care rămâne este cea a unui tehnician exigent, autoritar când era nevoie, dar și protector cu jucătorii. De la Romașcanu până la Sevilla, prin marile meciuri de campionat și confruntările europene, Ienei a lăsat urme adânci în istoria fotbalului românesc, iar reacțiile celor care l-au cunoscut, precum Iovan, confirmă influența sa.
În final, rămâne definitoriu rolul concret al lui Emeric Ienei: Cupa Campionilor Europeni 1985/86 reprezintă reperul ce îi marchează cariera. Această realizare evidențiază importanța conducerii tactice, a echilibrului între disciplină și înțelegere în gestionarea unui lot. Exemplul lui Ienei arată că un antrenor poate face diferența nu doar prin scheme, ci și prin autoritate morală și empatie față de jucători. Cum credeți că se regăsește astăzi moștenirea tehnică și morală a generației lui Ienei în fotbalul românesc?
Fii primul care comentează