Pe Dealul Mitropoliei, chiar pe aleea ce urcă spre Patriarhie dinspre Piața Unirii, două statui impunătoare consemnează prezența a două personalități importante din istoria României: Șerban Cantacuzino și Alexandru Ioan Cuza. Prezența lor aici împletește epoci diferite, secolul al XVII‑lea al domniilor fanariote și al primelor tipărituri, cu mijlocul secolului al XIX‑lea, când proiectul unirii politice începea să se contureze în Principate.
Statuia lui Șerban Cantacuzino, domn al Țării Românești între 1678 și 1688, este cioplită din calcar alb adus din Bulgaria și poartă semnătura lui Mihai Buculei, născut în 1940. Monumentul, inaugurat în 2008, evocă contribuțiile lui Cantacuzino la viața culturală și administrativă a epocii: a dispus tipărirea primei Biblii în limba română în 1688, a sprijinit înființarea unor ateliere de tipar, a înființat prima școală românească din București și a comandat ridicarea unor lăcașuri importante precum bisericile Mitropoliei, Fundenii Doamnei, Mănăstirea Cotroceni și Palatul Cotroceni. Caracteristicile materialului, piatra albă de calcar, îi conferă o prezență sobră și durabilă, invitând la reflecție asupra unei epoci în care tiparul schimba ritmul societății.
Alături, statuia lui Alexandru Ioan Cuza, turnată în bronz de Paul Vasilescu și amplasată în 2004, reamintește importanța sa în formarea statului modern român. Alegerea lui Cuza ca domnitor al Țării Românești avut loc la 24 ianuarie 1859 într-o clădire a Bisericii Ortodoxe Române de pe Dealul Mitropoliei, pe locul unde azi se ridică Palatul Patriarhiei din 1907. Așezarea statuii în proximitatea clădirilor fostei Adunări Naționale subliniază contribuția sa la modernizarea instituțiilor statale și la consolidarea unei administrații centralizate, pași esențiali pentru unificare și reforme. Sculptorul Paul Vasilescu, născut în 1936 și profesor la Universitatea Națională de Arte după 1990, a realizat și alte lucrări monumentale, precum statuia lui Ion Andreescu la Buzău, cea a lui Nicolae Bălcescu din Blaj sau a lui Basarab I din Curtea de Argeș.
Cele două monumente nu sunt simple obiecte de piatră și bronz; ele marchează, de-a lungul aceleiași alei, puncte istorice: un suveran din era tiparnițelor și un reformator al secolului al XIX‑lea care a făcut posibilă unirea. Amplasarea lor pe Dealul Mitropoliei creează un mic traseu al memoriei: de la actele culturale și religioase care au întărit limba și învățământul, până la deciziile politice care au reconfigurat harta administrativă a Principatelor. Artiștii care i‑au reprezentat, Mihai Buculei și Paul Vasilescu, au optat pentru materiale și registre stilistice menite să vorbească atât despre epoca reprezentată, cât și despre permanența statutului public al memoriei colective.
Privind aceste statui astăzi, vizitatorul poate medita la modul în care spațiul public păstrează fragmente de trecut: o Biblie tipărită, o școală timpurie, alegerea unui domnitor sau o clădire a Adunării, toate acestea contribuie la povestea locului. De asemenea, se observă cum arta monumentală contemporană încearcă să lege aceste episoade între ele, nu doar să le fixeze ca repere izolate. Tehnica, materialele și chiar poziționarea sculpturilor indică o intenție de dialog între straturile diverse ale istoriei urbane.
Palatul Cotroceni, bisericile și Palatul Patriarhiei rămân repere concrete evocate de statui: ele readuc în atenție nume și date, 1688 pentru Biblia în limba română, 24 ianuarie 1859 pentru alegerea lui Cuza, 2004 și 2008 pentru realizarea monumentelor. Aceste cifre și locuri transformă o simplă plimbare pe aleea de la Piața Unirii într‑o lecție vizuală despre continuitatea culturală și politică a capitalei. Cum crezi că ar influența percepția publică amplasarea altor statui în jurul aceluiași spațiu istoric?
Fii primul care comentează