Senzația unui acces mai facil la spațiu devine tot mai evidentă: Starship, imensa rachetă a SpaceX, promite reutilizare completă și lansări frecvente, dar încă nu știm cât va dura până când va depăși ritmul stabil al Falcon 9. Proiectul se dezvoltă la baza Starbase din Texas și, odată perfecționat, ar putea schimba profund modul în care se lansează sateliții și se construiesc constelațiile spațiale.
Pe scurt, Starship este conceput pentru transport mare de sarcină și refolosire rapidă. În teorie, doar două zboruri la capacitate maximă ar putea livra în orbită echivalentul întregii creșteri anuale de capacitate pentru rețeaua Starlink. Ca referință, o singură lansare Starship ar putea plasa în spațiu de 60 de ori mai multă capacitate Starlink decât un cluster de sateliți lansat cu Falcon 9. Acest lucru nu implică neapărat că SpaceX va păstra același ritm de extindere al Starlink; deja se conturează piețe noi, de la conectarea directă a sateliților cu telefoanele mobile, la procesare și stocare de date în spațiu, și până la aplicații militare.
În afară de SpaceX, mai multe firme americane dezvoltă rachete medii și grele. Blue Origin pregătește revenirea lui New Glenn pentru un al doilea zbor de test în zilele următoare, iar boosterul său reutilizabil e gândit pentru un ritm de lansări mai susținut. Totuși, chiar și cu acești competitori, operatorii de sateliți semnalează deja o presiune asupra capacității de lansare pe piața comercială. Caleb Henry, director de cercetare la Quilty Space, afirmă că industria ar putea rămâne constrânsă în ofertă pe parcursul întregului deceniu, ceea ce ar crea probleme pentru numeroasele constelații planificate.
Alte programe care vor intra pe piață includ racheta Vulcan de la United Launch Alliance, Neutron de la Rocket Lab, Nova de la Stoke Space, Terran R de la Relativity Space, precum și Eclipse, dezvoltată de Firefly Aerospace împreună cu Northrop Grumman. Rămâne incert dacă piața va putea susține șase sau mai mulți furnizori de lansări medii și grele din SUA, pe lângă Starship. Totuși, cererea pentru lansări pare solidă în următorii ani, oferind șansa ca unul sau mai mulți jucători noi să-și facă loc în top.
China nu stă pasivă: programele majore, Guowang și Qianfan, planifică mii de sateliți și vor necesita un număr mult mai mare de lansări. Acest fapt indică că cererea globală pentru acces la spațiu continuă să crească și va urma o direcție ascendentă.
Este clar că se poartă o cursă a capacității: unii mizând pe rachete mari cu puține zboruri, alții pe lansări frecvente cu vehicule medii, iar alții pe modele hibride. Rămâne de văzut cât de repede vor deveni complet reutilizabile sisteme precum Starship și dacă noii participanți vor putea absorbi cererea efectivă a pieței. Date concrete, precum posibilitatea ca două zboruri Starship să egaleze un an de creștere Starlink sau lista lungă de rachete concurente (New Glenn, Vulcan, Neutron, Nova, Terran R, Eclipse), scot în evidență miza: capacitate, frecvență și cost pe kilogram transportat pe orbită. Care dintre aceste aspecte va domina piața în următorii ani ar putea hotărî cine rămâne activ și cine rămâne la sol.
Crezi că va exista suficientă cerere pentru toate rachetele propuse sau piața va privilegia doar câțiva jucători majori?
Fii primul care comentează