A durat mai mult până când anunţul s‑a transformat în disponibilitate decât ar fi crezut mulţi, iar între timp muzica a evoluat mai rapid decât marketingul serviciilor de streaming. În septembrie 2025 Spotify a introdus o opţiune Lossless, adică streaming la calitate CD (44, 1 kHz) dar pe 24 de biţi, o lansare care vine după ani în care concurenţi precum Apple Music şi Qobuz propuneau deja opţiuni lossless şi chiar hi‑res. Întrebarea e simplă: ce aduce în plus Spotify şi cui îi pasă cu adevărat de această schimbare?
Istoria recentă a platformelor de streaming e o cursă între accesibilitate şi calitate. Apple a dat tonul când a inclus lossless şi hi‑res fără cost suplimentar, urmat de Amazon. În acest context, Spotify a tot amânat promisiunea din 2021 legată de audio lossless, lăsând fanii în aşteptare. Între timp, piaţa s‑a segmentat: mulţi ascultători se mulţumesc cu streaming eficient pe telefon, în vreme ce un grup mai mic, dar vizibil, investeşte în echipamente capabile să redea diferenţe subtile de calitate. De aceea producătorii de hardware hi‑end vorbesc nu doar despre pickup‑uri scumpe, ci şi despre integrarea serviciilor de streaming care furnizează fişiere la rezoluţie înaltă.
În utilizare cotidiană, diferenţa dintre streaming normal şi lossless e greu de detectat pe căşti ieftine sau în metrou, dar devine evidentă într‑o cameră silenţioasă pe echipamente serioase. Lossless oferă o senzaţie de spaţialitate şi aer care lipseşte din formatele puternic comprimate. Spotify Lossless menţine rata de eşantionare 44, 1 kHz, dar urcă la 24 de biţi, ceea ce teoretic înseamnă mai multă informaţie pe secundă comparativ cu CD‑ul la 16 biţi. Concurenţii însă merg mai sus: Apple Lossless poate ajunge la 48 kHz sau 192 kHz în funcţie de tier, Qobuz oferă până la 192 kHz, iar Tidal Max are şi el versiuni la înalte rezoluţii. Cât de mult contează aceste cifre depinde de căşti, boxe şi, da, de vârsta urechii, pentru că sensibilitatea la frecvenţe înalte scade odată cu trecerea timpului.
Sunt şi considerente practice. Dacă ai Premium pe Spotify, trecerea la Lossless creşte semnificativ consumul de date: un preset Very High foloseşte aproximativ 2, 4 MB pe minut, în timp ce un track lossless la calitate CD poate consuma în jur de 36 MB pe minut. Asta înseamnă că, fără date nelimitate, e mai sigur să descarci melodiile pe Wi‑Fi înainte de plecare. Alt aspect important e modul de redare: Bluetooth‑ul tradiţional comprimă semnalul, astfel că lossless transmis prin codecuri de bază nu rămâne cu adevărat lossless. Chiar şi căşti de top, precum AirPods Max (generaţia întâi), nu oferă lossless complet prin Bluetooth; pot reda 24‑bit/48 kHz doar prin conexiune cablată USB‑C. Codecuri mai avansate, precum aptX HD sau LDAC, îmbunătăţesc lucrurile, dar au şi ele limitări şi comportamente diferite la anumite rate de biţi. Pentru ascultare necomprimată e necesar un lanţ audio cablat şi echipament capabil să valorifice datele suplimentare.
Per ansamblu, Spotify Lossless e binevenit pentru cei care vor un upgrade fără a schimba platforma, dar nu redesenează terenul faţă de servicii care ofereau deja hi‑res. Pentru utilizatorul obișnuit, diferenţa rămâne tehnică; pentru audiofili şi pentru sisteme serioase de redare, contează cu siguranţă ce rezoluţii şi formate sunt disponibile.
Spotify Lossless oferă 24‑bit la 44, 1 kHz, iar competiţia cu Apple Music, Qobuz şi Tidal se joacă pe terenul rezoluţiei maxime şi al strategiei de preţ. Dacă foloseşti Spotify pe telefon cu un abonament Premium şi nu ai date nelimitate, descarcă fişierele lossless pe Wi‑Fi şi redă cablat pentru a le valorifica cu adevărat. Tu ce echipament foloseşti pentru ascultat muzică şi ai sesizat diferenţe între streamingul obişnuit şi lossless?
daaar, sună bine pt cine are boxe serioase; eu cu căștile ieftine nu simt mare brânză, ms oricum.
hm, bun pt urechea mea bătrână, dar la 70+ nu prea mai aud detalii, ms.
aici e ceva trist și mic: ascultam pe casetă, apoi pe CD, apoi pe mp3 piratat pe un nokia vechi… și parcă fiecare salt tehnologic mi‑a luat puțin din magie. da, sunetul e mai curat acum, dar când dau play pe un album care mi‑aduce aminte de tata, nu e vorba doar de bit‑depth, e vorba de cum tremură vocea în încăpere. am încercat lossless pe sistemul bun, se simte aer, da, dar nostalgia aia caldă, imperfectă, aia rămâne doar în zgomotul de fond al înregistrării vechi. și mă apuc să salvez albume pe wifi, să nu-mi mănânce datele, dar tot îmi e dor să stau pe canapea cu o copertă în mână, nu pe ecran. stiu, e paranoic, poate sunt bătrân, dar uneori prefer o versiune stricat‑un pic care aduce amintirile mai aproape.
serios, abia acum? daaa… ok, bine, dar e doar 24bit la 44,1kHz. adica teoretic mai bine decat mp3-ul ala mizer, dar nu e nici hi‑res adevarat. daca asculti in metrou sau cu casti ieftine, n-ai sa simti nimic. daca ai sistem serios sau casti bune si redai cablat, poate simti diferenta. si bluetooth-ul standard o rupe, deci download pe wifi si cablu pe bune. consumul de net e mare, ai grija la date. in rest e ok pt cine nu vrea sa schimbe platforma, dar apple/qobuz/tidal deja sunt cu chestii mai sus. eu am dac + casti decente si da, se aude mai curat. oricum, intarziere mare din partea spotify.