Istoria testelor de rachete e plină de ocazii în care planurile se lovesc de realitățile fizicii; vineri dimineață SpaceX a întâmpinat din nou un astfel de episod la testele Starship de la Massey’s, când o încercare de verificare a unei carcase a super heavy a eșuat și a provocat avarii serioase la secțiunea rezervorului LOX. Evenimentul n-a fost la fel de violent ca explozia din testele din iunie, care distrusese complet o etapă superioară și cauzase daune răspândite la fața locului, dar rămâne o lovitură pentru unul dintre punctele sensibile ale programului. Spre deosebire de acel accident estival, pe Booster 18 nu fuseseră încă montate motoare Raptor, ceea ce a atenuat gravitatea impactului asupra infrastructurii.
Imagini și mesaje răspândite pe 21 noiembrie 2025 au arătat distrugeri semnificative ale secțiunii LOX a Booster 18, iar inginerii SpaceX analizează deja datele colectate în timpul testului pentru a determina cauzele. Compania pusese multă presiune pe această versiune îmbunătățită: intenția era să demonstreze aterizarea și reutilizarea etapelor, capturarea etapei superioare cu ajutorul turnului de prindere anul viitor, lansări operaționale pentru constelația Starlink și o campanie de teste pentru programul Artemis al NASA. Testul de realimentare on-orbit, crucial pentru respectarea calendarului lunar, era planificat pentru a doua jumătate a anului 2026 și reprezintă un jalon tehnic important pentru misiunile ulterioare.
Pe hârtie, SpaceX viza o aterizare cu echipaj pentru NASA în a doua jumătate a lui 2028, o țintă care deja părea optimistă înainte de acest incident. Cultura companiei favorizează identificarea rapidă a problemelor, remedierea lor și reluarea zborurilor cât mai repede; această abordare a dat rezultate de multe ori, iar echipele dispun de resurse semnificative pentru a repara defecțiunile. Totuși, proiectul Starship a ajuns într-o fază în care pierderea unei etape de generație nouă, în primele etape de testare, înseamnă un recul important pentru un program cu numeroase obiective ambițioase pe termen scurt.
Booster 18 ilustrează cât de fragile sunt testele la sol pentru sisteme de asemenea dimensiuni. Pe de o parte există termene clare, test de alimentare on-orbit în H2 2026, aterizare cu echipaj în H2 2028, iar pe de altă parte persistă realitatea iterativă a ingineriei aerospațiale, unde fiecare incident aduce date și impune timp pentru corecții. Chiar și cu resurse și experiență, trecerea de la prototip la operațional rămâne o cursă plină de provocări tehnice și logistice, în care coordonarea cu parteneri precum NASA și programul Starlink devine esențială. Ce părere ai despre ritmul ambițiilor SpaceX și despre modul în care ar trebui gestionate riscurile în astfel de programe?
Fii primul care comentează