Sony MDR-ZX110 sunt căști cu fir care mizează pe simplitate: ieftine, fără funcții smart și cu sunet analogic, oferite la 12, 99 $/15 £. În această recenzie explic ce primești concret de la model, cum se raportează la alternativele actuale și pentru cine pot fi o opțiune practică, în contextul unei tradiții în care căștile ieftine au fost o alegere frecventă pentru cei cu buget redus.
Amintirile legate de căști low-cost sunt aproape universale: mulți dintre noi am avut modele fragile, cumpărate ca articole consumabile în loc să investim într-un set premium. Sony MDR-ZX110 continuă în această linie. Carcasa e din plastic subțire, elementele se mișcă și scârțâie la manipulare, iar construcția nu inspiră încredere pe termen lung. Totuși, surprinzător, confortul nu e de neglijat: se pot purta perioade acceptabile fără disconfort major. Ajustarea e ciudată; deși am un cap mai mare, le-am folosit pe treapta cea mai scurtă, ceea ce indică că pe persoane cu capete mici pot sta destul de lejere.
Lista de caracteristici e aproape inexistentă: sunt pur și simplu căști cu fir. Fără anulare activă a zgomotului, fără Bluetooth, fără telecomandă pe cablu și, implicit, fără bătăi de cap legate de baterii sau module electronice sensibile. Avantajul acestui minimalism e practic: mai puține puncte de defectare. Din punct de vedere tehnic, rămâne posibil ca driverele sau cablul să cedeze. Nu impresionează, dar pentru cine caută simplitate, asta contează.
Sunetul m-a surprins mai mult decât anticipam. La acest preț, multe modele exagerează fie basul, fie înaltele; MDR-ZX110 oferă un bas relativ plin și medii calde, cedând puțin înaltele. Piesa York de Christian Löffler a sunat destul de bine pentru segment: synth-urile au avut corp și echilibru decent, deși kick-ul părea puțin retras, probabil din cauza înaltelor reduse. Pe Paradox de la Riot Jazz Brass Band am remarcat un timbru cărnos al instrumentelor de alamă; sunetul era cald și consistent. Vocile, cum e Florence + the Machine pe Hunger, au avut greutate și prezență, chiar dacă uneori lipsea o anumită claritate în zona superioară a spectrului. La Fleetwood Mac, tomurile și chitarele nu erau exagerat strălucitoare, dar în unele piese se simte o ușoară înfundare în zona upper-mid/lower-treble, ceea ce poate face anumite instrumente să pară ușor blocate.
Concluzia e previzibilă: pentru 12, 99 $/15 £ nu poți cere materiale premium, fiabilitate excepțională sau multe funcții. Totuși, Sony livrează un sunet decent, orientat spre cald și cu un bas satisfăcător, la un preț foarte mic. Pentru cine are nevoie de o pereche de rezervă, pentru călătorii ocazionale sau pentru cei care evită gadgeturile complicate, MDR-ZX110 pot fi o alegere practică. Nu sunt pentru audiofili, dar nici pentru cei care vor „toate butoanele” și conexiuni wireless.
Sony MDR-ZX110 arată clar că uneori funcționalitatea minimă și componente simple pot oferi o experiență sonoră acceptabilă la cost foarte redus. Dacă iei în calcul nameplate-ul Sony, prețul 12, 99 $/15 £ și absența funcțiilor moderne, e evident că modelul e proiectat pentru simplitate și cost redus, nu pentru performanță de vârf. Având în vedere sunetul cald și construcția evident economică, rămâne alegerea între o pereche ieftină, cu reparații simple, sau un model wireless cu funcții multiple și riscul unor defecte electronice. Ai folosit vreodată căști atât de ieftine de la Sony sau altă marcă și cum ți s-au potrivit?
Fii primul care comentează