Senatul a votat recent o modificare a Legii 145/2014 prin care primăriile vor fi obligate să trimită trimestrial către ANAF informații despre atestatele de producător emise: date de identificare, suprafața terenului, numărul animalelor și produsele comercializate. Măsura extinde cerințele față de varianta anterioară, când se solicita doar raportul din carnetul de comercializare. Decizia a generat reacții diverse printre micii producători din piețe și din mediul rural, care își exprimă îngrijorarea privind posibile taxe, controale mai stricte sau noi obligații administrative.
Mulți producători locali privesc schimbarea cu neîncredere. Un comentariu publicat online rezumă temerea că ANAF va supraveghea fiecare acțiune, de la câte ouă vinzi pe zi până la cantitățile de roșii sau ardei comercializate. Sunt și voci care consideră modificarea o încercare de a prinde samsarii de piață care se ascund după înregistrări de proprietar de teren, iar alții fac paralele cu marile lanțuri care vând produse similare și se întreabă retoric de ce micii comercianți nu ar trebui supuși acelorași reguli. Dincolo de speculații, cea mai răspândită frică rămâne că măsura pregătește terenul pentru introducerea unor noi impozite sau pentru impunerea TVA asupra vânzărilor directe.
La nivelul pieței, reacțiile sunt pragmatice și uneori ferme. Un comerciant din Giurgiu se teme că va fi obligat să cumpere o casă de marcat și să emită bonuri fiscale, ceea ce i-ar crește costurile fixe și i-ar reduce profitul. El spune că, în aceste condiții, ar prefera să vândă direct din poartă, pentru a evita birocrația și cheltuielile legate de piață. Situația devine confuză pentru cumpărători, deoarece din exterior nu se distinge cine vinde ca persoană fizică și cine funcționează ca societate comercială și emite bonuri. Poveștile despre persoane care au început vânzând produsele familiei, apoi au înființat un SRL pentru a-și diversifica oferta, ilustrează trecerea discretă de la gospodărie la comerț organizat și arată cum birocrația poate părea inevitabilă pentru cei care doresc să își extindă puțin afacerea.
Unii rămân sceptici că noile date raportate vor avea un efect real. Observă că informațiile erau transmise și anterior, fără consecințe evidente, și se îndoiesc că adăugarea unor elemente în rapoarte va schimba situația. Alții pun sub semnul întrebării utilitatea practică: cum va folosi statul aceste date pentru a controla efectiv pe cineva din piață? Dacă un comerciant are varză, ceapă și cartofi, vor verifica autoritățile fiecare produs în parte? Și dacă lipsește un atestat pentru un singur produs, va urma o sancțiune severă? Tonul comentariilor reflectă teama că scopul nu ar fi doar transparența, ci și recuperarea unor sume din activități mici, într-un mod care pare disproporționat pentru vânzătorii de la tarabă.
Reforma deschide discuții mai largi despre cum conciliem supravegherea fiscală cu sprijinul pentru micii producători. Pe de o parte, autoritățile pot invoca necesitatea unei baze de date clare pentru monitorizare și pentru a combate schemele de evaziune fiscală. Pe de altă parte, colectarea de informații detaliate, trimestriale, poate împovăra administrațiile locale și micii agricultori cu noi obligații, fără garanția că va genera beneficii concrete în materie de control sau venituri publice. Exemplul pieței, unde unii au trecut la SRL iar alții au rămas la vânzarea din curte, scoate în evidență ambiguitatea dintre gospodărie și comerț organizat și cât de dificil este pentru legislație să trateze echilibrat aceste situații.
Modificarea Legii 145/2014 și obligația de raportare trimestrială către ANAF rămân aspecte de urmărit, mai ales pentru că pot produce costuri administrative și temeri privind impozitarea pentru producătorii mici. Rămâne de văzut cum vor interpreta primăriile și ANAF noile cerințe, ce mecanisme de protecție vor fi instituite pentru a nu împovăra pe cei care vând din curte și cum vor comunica autoritățile scopul colectării acestor date, astfel încât transparența să nu devină o povară.
Legea menționată, obligația de raportare trimestrială și dezbaterile despre casa de marcat sunt exemple concrete ale tensiunii între reglementare și practică. Ce măsură ți s-ar părea rezonabilă pentru a proteja atât veniturile la buget, cât și situația micilor producători din piețe?
Fii primul care comentează