Când marile balene se îndreaptă spre tropice sau spre poli, nu o fac întâmplător: călătoriile lor se bazează pe memorie și pe semnale din mediu care le indică când și încotro să meargă. Acum însă, schimbările climatice le dereglează harta internă și le perturbă ritmul, iar efectele se observă de la arhipelaguri până la mări adânci.
De milenii, specii precum balenele cu cocoașă, balenele cu aripioare și balaenele albastre parcurg trasee remarcabile între locurile calde de reproducere și platourile polare bogate în hrană. Această migrație, modelată de evoluție și de semnale naturale, este tot mai mult afectată: temperaturile cresc, fenomenele meteo extreme devin mai frecvente, iar ecosistemele se transformă, astfel că animalele nu mai întâlnesc mediile cunoscute. Trisha Atwood, ecolog la Utah State University, afirmă că semnalele pe care le urmează animalele sunt „amestecate”, iar consecințele se resimt la multe specii migratoare.
Anul acesta, Atwood a participat, alături de peste 70 de cercetători, la un atelier organizat de Convenția Națiunilor Unite pentru Conservarea Speciilor Migratoare de Animale Sălbatice. Organizația urmărește și protejează peste 1.000 de specii care trec granițe pentru hrană, împerechere sau condiții favorabile creșterii puilor. Concluziile întâlnirii, reunite într-un raport publicat luna aceasta, sunt alarmante: mai mult de 20% dintre aceste specii sunt pe marginea dispariției, iar aproape niciuna nu rămâne neafectată de schimbările climatice.
Impactul este extins și divers: de la cetacee și delfini până la păsări arctice sau elefanți, toate sunt obligate să-și ajusteze traseele și habitatele. Elefanții asiatici, de exemplu, se urcă în zone mai înalte și se apropie de așezările umane în căutare de apă și hrană din cauza secetelor tot mai persistente, ceea ce generează conflicte mai frecvente cu oamenii. Păsările de coastă care migrează spre Arctica ajung deseori nepotrivite, în momentul în care puilor le este nevoie de insecte, acestea au înflorit la alte date, iar această nealiniere afectează supraviețuirea puilor.
Ecosisteme vitale precum pajiștile de iarbă marină suferă și ele: apa mai caldă, cicloni mai puternici și creșterea nivelului mării au cauzat pierderea a circa 30% din aceste habitate cunoscute. Astfel de pășuni subacvatice sunt hrana pentru țestoasele migratoare și pentru dugongi care le urmează sezonier, iar dispariția lor amenință aceste specii și comunitățile umane. Pierderea nu este doar ecologică: iarba marină stochează aproximativ 20% din carbonul oceanelor, susține pescăriile și protejează țărmurile, astfel afectarea ei are repercusiuni economice și de securitate pentru comunitățile costiere.
Raportul subliniază că fenomenele nu apar izolat. Dereglările în sincronizarea migrațiilor, schimbările de habitat și presiunea asupra resurselor alimentare se combină și amplifică riscurile pentru multe specii migratoare. Măsurile de conservare trebuie să recunoască această interconectare și să fie flexibile, pentru că rutele tradiționale și perioadele biologice se modifică sub ochii noștri.
Documentul evidențiază o realitate concretă: peste 1.000 de specii sunt monitorizate de Convenție, iar mai mult de 20% dintre ele se află în pericol din cauza schimbărilor climatice. Protecțiile trebuie să integreze migrațiile, nu doar habitatele statice, și să includă informații despre fenologia speciilor și despre modul în care valurile, temperaturile și resursele se schimbă. Ce implică asta pentru politici și comunități: monitorizare îmbunătățită, coridoare de migrație adaptate, gestionarea conflictelor om-faună, restaurarea și conservarea ecosistemelor precum iarba marină.
Raportul insistă că multe specii nu mai găsesc aceleași condiții la momentul potrivit, fie că este vorba de hrana disponibilă la sosire, fie de locurile de reproducere care se mută. Memoria naturii, reacțiile învățate de generații, este testată de viteza actuală a schimărilor. Răspunsul la această provocare necesită colaborare internațională și acțiuni concrete care să conecteze știința cu politicile locale și gestionarea teritoriilor și apelor.
Sunt oferite exemple concrete, balenele cu cocoașă, balenele cu aripioare, balaenele albastre, păsările arctice, elefanții asiatici, țestoasele migratoare, dugongii, și date precise: peste 1.000 de specii urmărite de Convenție și pierderea a circa 30% din pajiștile subacvatice cunoscute, care se presupune stochează în jur de 20% din carbonul oceanic. Aceste cifre arată legături directe între schimbările climatice, pierderea habitatelor și riscul mărit pentru speciile migratoare. Cum vom planifica coridoarele de migrație și cum vom proteja habitatele critice sunt întrebări practice care cer decizii informate acum.
Raportul și discuțiile științifice recente arată că menținerea rutelor de migrație și a resurselor de care depind speciile migratoare nu este doar o problemă de conservare a faunei, ci și de păstrare a serviciilor ecosistemice: securitate alimentară locală, stocare de carbon și protecția țărmurilor. Dacă nu considerăm deplasările sezoniere și schimbările calendaristice, intervențiile de conservare pot deveni ineficiente. Urmează necesitatea politicilor care recunosc dinamica mediilor și a investițiilor în restaurare ecologică, monitorizare și cooperare transfrontalieră.
Raportul Convenției ne oferă o imagine clară a transformărilor și a provocărilor practice: nume precum Trisha Atwood, organizații precum Convenția Națiunilor Unite pentru Conservarea Speciilor Migratoare, cifre precum 1.000 de specii monitorizate sau 30% din iarba marină pierdută, toate marchează dimensiunea problemei. Pentru că migrația leagă locuri și oameni, soluțiile trebuie să fie la fel de conectate. Ce măsuri crezi că ar trebui prioritare pentru a proteja aceste coridoare de migrație și habitate?
Fii primul care comentează