În casa rurală a lui Francisco Goya, Picturile negre au înflorit ca niște vise stranii care nu mai voiau să se îndepărteze. La Quinta del Sordo, între 1820 și 1823, artistul a zugrăvit una dintre cele mai tulburătoare imagini din arta occidentală: Saturn care își devorează fiul, o scenă ce continuă să alimenteze dezbateri despre mit, putere și teama umană.
Goya îl înfățișează pe un bărbat aplecat, gol, cu ochii largi și sălbatici, care mușcă din trupul pal al propriului copil. Contrastul dintre corpul luminoasei pale și mâinile învinețite, cu sângele ce se strecoară între degete, construiește o imagine atât îngrozitoare, cât și copleșitoare. Pictura a fost realizată pe peretele sufrageriei, nu la comandă, ci ca parte dintr-un ciclu de 14 lucrări cunoscute azi ca Picturile negre, murale executate în perioada în care Goya se retrăsese la proprietatea cumpărată în 1819. Casa, numită Vila surdului, fusese a unui alt bărbat surd, iar Goya, el însuși surd după boala din 1793, a transformat pereții într-un jurnal vizual al temerilor și obsesiilor sale.
Tema pleacă din mitologia greco-romană: Cronos sau Saturn, avertizat că va fi detronat de unul dintre copii, își înghite pruncii pentru a-și păstra puterea. În mit, Rhea îl păcălește și îl salvează pe Zeus, care mai târziu îl răstoarnă pe Cronos. Totuși, opera lui Goya rămâne ambiguă: el nu a pus titlu lucrării, nu a lăsat comentarii și nici nu intenționa ca pictura să fie privită de străini. A fost o imagine pentru sine și pentru cei din jurul mesei, un decor menit să bântuie spațiul domestic, nu neapărat o ilustrare a unei narațiuni mitologice.
Saturn devorându-și fiul nu reproduce slav o versiune anterioară a subiectului. Goya probabil cunoștea desenul său din 1797, în care subiectul are accente aproape grotesc-comice, dar și varianta lui Rubens, aflată tot la Prado, care înfățișează un zeu sfâșiind un copil. Totuși, Goya își duce propria interpretare mai departe: ființa devorată pare aproape adultă, nu un prunc mic ca în mit, iar gestul zeului este mai sălbatic, mai disperat. Această alegere a alimentat lecturi care văd în imagine nu doar mitul, ci și reflecții despre timp, bătrânețe, pierdere și teama de a fi înlocuit.
Contextul biografic susține lecturile psihologice. La Quinta del Sordo, după decesul soției cu șapte ani înainte, Goya trăia cu amintirile avorturilor spontane ale partenerei și cu grija pentru singurul fiu rămas, Javier. Totodată, artistul trecuse prin boli aproape fatale, iar imaginea bătrânului devorator poate fi citită și ca metaforă a timpului care devorează viața. Pe de altă parte, cercetătorii atenți remarcă că Goya nu era doar melancolic; Manuela Mena, una dintre specialiste, sublinia că artistul rămăsese rațional, cu umor și claritate mentală chiar spre sfârșit.
Picturile negre, suprapuse decorului pastoral inițial al casei, exprimă note pesimiste despre bătrânețe, moarte și violență. Ele au rămas necunoscute publicului până după moartea lui Goya. În 1873, baronul Émile d’Erlanger a cumpărat Quinta del Sordo, a decupat muralele și le-a transferat pe pânză; acest proces a afectat însă detalii importante. Abia ulterior, pânzele au intrat în colecția Muzeului Prado, unde Saturn devorându-și fiul a devenit una dintre acele imagini fără liniște, pe care mii de vizitatori le caută anual. În 2024, Prado a raportat un an-record de peste 3, 4 milioane de vizitatori, mulți dintre ei dornici să vadă aceste capodopere care nu lasă indiferent.
Tabloul a pătruns și în cultura populară, reapărând în meme sau fiind parafrazat în emisiuni precum The Simpsons, dar faima nu a risipit misterul. Interpretările sunt diverse: unii îl văd ca simbol al feței brutale a puterii; alții citează anxietățile personale ale lui Goya, temeri legate de boală, de pierderea copiilor sau de trecerea ireversibilă a timpului. A rămâne deschis la ambivalență pare, poate, cel mai cinstit mod de a privi această lucrare, ea vorbește despre mit, dar și despre temeri profund umane, plasate într-un cadru domestic.
Saturn devorându-și fiul rămâne un exemplu despre cum un motiv vechi poate fi rescris într-o cheie extrem de modernă. Între mitul lui Cronos, reinterpretările lui Rubens și desenele timpurii ale lui Goya, pictura de la Quinta del Sordo concentrează teme precum puterea, timpul și pierderea într-o scenă care a fost mutată, restaurată imperfect și expusă în cele din urmă la Prado. Imaginea a dobândit statut de simbol, dar, înainte de toate, rămâne o provocare: cere privitorului să accepte ambiguitatea și să se întrebe ce înseamnă a mânca și a fi mâncat, în sens literal sau metaforic.
Saturn devorându-și fiul este expus la Muzeul Prado și face parte din seria Picturilor negre, realizate între 1820 și 1823 la Quinta del Sordo. Restaurarea și transferul muralelor pe pânză de către baronul d’Erlanger în 1873 au afectat detalii, dar au permis conservarea și accesul public; pictura a intrat în colecția Prado în 1889. Muzeul a înregistrat peste 3, 4 milioane de vizitatori în 2024, iar opera lui Goya rămâne printre cele mai vizitate și discutate.
Saturn devorându-și fiul pornește de la un mit antic și ajunge la o meditație personală și socială despre timp, putere și teamă. Privind detaliile, figura înfiorătoare, trupul pal și sângele viu, observăm cum un artist în vârstă, surd și marcat de pierderi, a transformat pereții casei sale într-o galerie de întrebări pe care spectatorii le poartă mai departe. Te-ai întrebat vreodată ce ți-ar spune o pictură dacă ai privi-o în liniștea unei sufragerii, între două tacâmuri?
Fii primul care comentează