Când știința se aventurează în grădinărit: o echipă de la Universitate și Institutul de Cercetare din Wageningen a reușit să obțină roșii comestibile fără plante de tomate, cultivând fructele în vase Petri pornind exclusiv de la țesuturi florale și o soluție nutritivă. Proiectul, intitulat Fruit of Knowledge, reia idei apărute încă din anii 1940 și le combină cu biotehnologia contemporană, readucând în discuție cât de mult va migra producția alimentară din câmpuri în laboratoare.
Experimentul pornește de la fragmente de tulpini florale care, plasate pe un mediu nutritiv adecvat, revin la un stadiu similar celulelor stem și continuă să formeze flori, apoi fructe. Cercetătorii descriu procesul în patru etape: extragerea meristemelor din lăstari, activarea genelor care inițiază înflorirea, transformarea ovarului în fruct prin stimulare naturală sau hormonală și, în final, hrănirea fructului tânăr cu apă, minerale și zaharuri în locul energiei obținute prin fotosinteză. Rezultatul: roșii care nu necesită rădăcini, frunze sau lumină naturală, crescute în recipiente sterile. Pare aproape o rețetă de laborator, dar cu tomate la final în loc de prăjituri.
De fapt, ideea nu este complet nouă. Observații din anii 1940 arătau că florile tăiate pot continua să se transforme în fructe dacă sunt puse în soluții nutritive, iar experimente din anii 1980–1990 au arătat că fragmentele rămase atașate pot susține fructe mai mari. Ce face proiectul din Wageningen remarcabil este combinarea acelor observații clasice cu instrumentele genetice și de cultură celulară moderne, creând o platformă care ar putea schimba modul în care producem anumite alimente.
Echipa susține că fenomenul, numit determinare celulară, rămâne parțial enigmatic: celulele cultivate pe medii nutritive „își păstrează memoria” rolului inițial și, dacă provin din țesut floral, continuă să dezvolte flori. Această memorie biologică permite trecerea directă către producerea de fructe, fără reconstrucția întregii plante. Avantajele potențiale sunt evidente: utilizare redusă a spațiului, apei și energiei, producție continuă pe tot parcursul anului, posibilitatea de a cultiva aproape de centrele urbane și reducerea emisiilor aferente transportului. În plus, ar putea oferi soluții în regiuni cu climă neprielnică, unde agricultura convențională este dificilă.
Există însă și limitări semnificative. Metoda depinde în mare măsură de zahăr: pentru a produce un kilogram de roșii este necesară o cantitate importantă de zaharoză furnizată din exterior. Această cerință energetică poate reduce o parte din beneficiile de mediu, deoarece producerea sau transportul zahărului implică costuri și emisii. Dincolo de aceasta, rămân întrebări privind scalabilitatea, costurile și acceptarea consumatorilor, precum și implicațiile etice și de reglementare ale produselor de laborator.
Fruit of Knowledge deschide astfel o dezbatere despre viitorul alimentației: cum ar arăta piețele locale dacă roșiile ar fi produse 365 de zile pe an în huburi urbane, sau ce loc vor ocupa fermele tradiționale într-un mix alimentar care include și fructe „de laborator”. Cercetarea reia idei vechi și le plasează într-un context nou, în care ingineria genetică și cultura celulară pot oferi alternative la metodele agricole convenționale.
Proiectul de la Wageningen, sub numele Fruit of Knowledge, rămâne un reper: demonstrează că roșiile cultivate din țesuturi florale în vase Petri sunt posibile și comestibile, dar subliniază și faptul că provocările practice, cantitatea de zahăr necesară, costurile și reglementările, sunt la fel de importante. Ce impact ar avea mutarea unor producții alimentare în laboratoare asupra fermierilor, lanțurilor de distribuție și peisajului agricol rămâne incert. Cum ți se pare ideea de roșii crescute în Petri, aproape de piața orașului tău?
Fii primul care comentează