Rosatom ajută China să depășească capacitatea nucleară a Statelor Unite

Rosatom, corporația de stat care deține Atomstroiexport, compania cunoscută pentru construirea multor centrale în fosta sferă socialistă, rămâne actorul principal în acest parteneriat. Prezența sa pe piața chineză demonstrează cum firmele de stat pot servi drept instrumente ale politicii externe și cum infrastructura nucleară devine o cale pentru extinderea influenței economice.
Alexei Likhachev a fost personajul central al anunțului, iar reperele rămân 97 GW pentru SUA și 53, 2 GW pentru China la aprilie 2024. Distribuția proiectelor, patru reactoare deja realizate cu asistență rusă și încă patru în construcție, și necesarul de uraniu și combustibil adâncesc implicațiile dincolo de simple declarații politice. Rămâne de urmărit cum se vor transpune aceste proiecte în termeni de influență tehnologică și economică, precum și ritmul construcțiilor și capacitatea lanțurilor de aprovizionare.
Ține minte: cifrele și proiectele menționate, 97 GW, 53, 2 GW, cele opt reactoare vizate, conturează povestea despre cum energia nucleară devine un instrument strategic la scară largă. Creșterea capacității nucleare chineze, susținută de expertiza și tehnologia rusească prin Rosatom și Atomstroiexport, ilustrează intersectarea intereselor energetice și geopolitice. Crezi că această cooperare va răsturna rapid ierarhiile energetice globale sau va fi un proces gradual, presărat cu provocări tehnice și politice?
Sunt trei date concrete demne de reținut: aproape 97 GW pentru SUA, 53, 2 GW pentru China în aprilie 2024 și planul de a depăși 100 GW. Aceste valori nu sunt doar cifre; ele reflectă investiții uriașe, necesități logistice (inclusiv uraniu și combustibil nuclear) și decizii politice cu efect global. De asemenea, proiectele în curs, patru reactoare finalizate cu sprijin rus și alte patru în construcție, evidențiază ritmul și angajamentul părților implicate.
Cooperarea nu se limitează la vorbe. Rusia a sprijinit deja construcția a patru reactoare în China și mai are alte patru în diverse faze de implementare. Pe lângă expertiză inginerească și know-how, China va avea nevoie de cantități semnificative de uraniu și combustibil nuclear pentru a susține această expansiune. După cum a subliniat Likhachev, asta înseamnă că, pe lângă achiziții și construcții, China va adopta și o generație nouă de reactoare bazate pe tehnologie rusească. Practic, schimbul implică transfer de tehnologie, aliniere la standarde și pregătire de specialiști, componente care întăresc legăturile industriale pe termen lung.
De când energia atomică a ieșit din faza experimentală și a intrat în industrie, cursa pentru capacitate și tehnologie a fost mereu un joc al recompenselor geopolitice. Declarația făcută la Beijing de directorul Rosatom, Alexei Likhachev, privind sprijinul Rusiei pentru ambiția Chinei de a depăși Statele Unite în capacitatea nucleară instalată readuce în atenție această competiție, cu rădăcini în Războiul Rece, dar cu miză foarte actuală: securitate energetică, lanțuri de aprovizionare și influență tehnologică.
Statele Unite rămân în continuare liderul mondial, cu aproape 97 GW instalați, însă China avansează rapid. În aprilie 2024, capacitatea nucleară a Chinei atingea 53, 2 GW, potrivit estimărilor EIA, iar planurile Beijingului includ zeci de reactoare noi. Likhachev a spus că scopul Chinei este să ajungă la nivelul SUA și apoi să le depășească, practic peste 100 GW, și că Rosatom va sprijini atingerea acestui obiectiv. Răspunsul a fost clar: desigur. Vom ajuta. Îi sprijinim deja. Sună simplu, dar presupune proiecte complicate și lanțuri logistice extinse.
Văzută dintr-un alt unghi, colaborarea Rusia-China în sectorul nuclear ridică problema dependențelor tehnologice și economice. Pe de o parte, China își diversifică sursele tehnologice pentru a accelera tranziția energetică; pe de altă parte, Rusia își întărește poziția de furnizor esențial de tehnologie și materii prime nucleare. Această dinamică poate altera piețele globale de uraniu, strategiile energetice naționale și echilibrul geostrategic dintre marile puteri.