Un bărbat din România ar fi pătruns în muzeu cu cinci zile înainte ca Casca de la Cotofenesti și brățările dacice din aur să fie furate din Drents Museum, în Olanda. Relatarea îmbină trecutul aristocratic al obiectelor cu fragilitatea lor actuală: exponatele împrumutate de la Muzeul Național de Istorie a României au plecat inițial dintr-o colecție națională ca simboluri ale unei civilizații vechi de două milenii și au devenit ținta unor hoți moderni care acționează la comandă.
Pe 20 ianuarie, Andrei B. a intrat în Drents Museum fără bilet, având cu el o geantă sport voluminoasă, și s-a îndreptat spre secțiunea cu expoziția Dacia, the Empire of Silver and Gold. A stat calm să vadă mai multe piese, iar apoi paznicii l-au escortat afară. Ancheta ulterioară, demarată la mijlocul lunii, a stârnit suspiciuni că vizita ar fi putut fi o recunoaștere prealabilă a furtului. Jurnaliștii RTL Nieuws din Olanda semnalează existența unor indicii privind legături între bărbat și o grupare specializată în sustragerea la comandă a obiectelor de artă, însă nu este clar dacă Andrei B. a fost direct implicat în jaful propriu-zis. El nu a fost arestat și nu figurează printre cei trei suspecți care vor apărea la primul termen din Assen.
După spargere, o recepționeră de la un hotel din Assen l-a recunoscut pe român în imaginile apărute. Cu câteva zile înainte, Andrei B. încercase să rezerve o cameră la City Hotel De Jonge, însă a plecat când i s-a cerut plata în avans, cardul fiind respins. Poliția din nordul Țărilor de Jos l-a identificat și l-a audiat pe 28 ianuarie, inițial ca martor. Bărbatul a susținut că nu a realizat că se află într-un muzeu și a povestit că a crezut că ajunge la un dealer de mașini Dacia, până când a dat peste comorile românești expuse. Declarația pare cel puțin neobișnuită; rămâne de stabilit ce greutate juridică va avea în anchetă.
Informații din investigații internaționale arată că românul obișnuia să viziteze un proprietar a două restaurante din sudul Germaniei. Autoritățile române au identificat acea persoană drept coordonatorul unei echipe suspectate că a furat lucrări de artă la comandă. Aceasta plasează incidentul într-un context mai amplu: traficul organizat de bunuri culturale nu este o noutate, iar rețelele transnaționale găsesc frecvent piața potrivită pentru obiecte valoroase.
Procesul preliminar pentru furtul comorilor românești începe săptămâna aceasta. Cei trei suspecți principali, stabiliți în provincia Noord-Holland, sunt Bernhard Z., 35 de ani, Douglas W., 36 de ani, și Jan B., 21 de ani. Procurorii susțin că furtul a fost violent: s-a folosit o încărcătură explozivă pentru a deschide o ușă în aripa expozițională și vitrinele au fost sparte cu un ciocan. Au fost sustrase trei brățări din aur și celebra Cască de la Cotofenesti, un obiect unicat din aur, datat în jurul anului 500 î.Hr. Piesele fuseseră împrumutate de la Muzeul Național de Istorie din București și asigurate pentru aproape 6 milioane de euro; suma a fost plătită între timp statului român.
Atât Parchetul, cât și Drents Museum au refuzat să comenteze anumite aspecte ale anchetei. Parchetul nu a răspuns întrebărilor RTL Nieuws despre implicarea lui Andrei B., iar muzeul a evitat să discute despre modul în care bărbatul a pătruns fără bilet, motivând că nu comentează probleme de securitate.
Povestea ridică semne de întrebare privind protecția patrimoniului atunci când obiectele sunt transferate peste granițe pentru expoziții: Casca de la Cotofenesti și cele trei brățări sunt acum în centrul unei anchete transfrontaliere, cu suspecți și presupuse conexiuni în mai multe țări. Datele concrete, 20 ianuarie pentru intrarea fără bilet, 25 ianuarie pentru furt, audierea pe 28 ianuarie, valoarea asigurării aproape 6 milioane de euro și numele celor trei suspecți, conturează o cronologie clară. În plus, episodul evidențiază cum pot opera rețelele internaționale: coordonatori în Germania, presupuse recunoașteri în Olanda și probe care circulă între state.
Finalul deschide problema protecției expozițiilor internaționale: Casca de la Cotofenesti, brățările, numele suspecților Bernhard Z., Douglas W. și Jan B., și suma de aproape 6 milioane de euro sunt elemente palpabile care ilustrează nu doar valoarea artistică, ci și vulnerabilitățile logistice și juridice ale împrumuturilor de patrimoniu. Cum pot muzee precum Drents și instituțiile care împrumută obiecte istorice să îmbunătățească securitatea fără a transforma vizitarea într-o experiență excesiv securitară? Ce rol ar trebui să aibă autoritățile naționale când operele de patrimoniu pleacă în străinătate? Ce măsuri credeți că ar putea fi luate pentru a preveni astfel de incidente?
Fii primul care comentează