Eurostat arată că accesul la servicii stomatologice rămâne o problemă serioasă în România: 16, 2% dintre persoanele de 16 ani şi peste au raportat în 2024 că nu au putut primi tratamentele dentare necesare din motive financiare, din cauza listelor de aşteptare sau din cauză că distanţa până la cabinet era prea mare. Practic, mulţi români ajung să amâne sau să renunţe la îngrijirile dentare din lipsă de resurse sau din cauza barierei logistice.
Raportul scoate în evidenţă o diferenţă clară între cei vulnerabili din punct de vedere economic şi restul populaţiei. Aproape jumătate dintre persoanele aflate în risc de sărăcie (43, 5%) au declarat că nu au putut ajunge la dentist când aveau nevoie, în timp ce în rândul celor care nu sunt expuşi riscului de sărăcie problema apare mult mai rar: doar 12, 6%. Asta înseamnă că românii cu resurse limitate se confruntă de peste trei ori mai des cu lipsa îngrijirilor stomatologice necesare.
Pe ansamblu, în Uniunea Europeană 6, 3% dintre persoanele de 16 ani şi peste au spus în 2024 că nu au primit îngrijirile dentare de care aveau nevoie din motive financiare, din cauza listelor lungi de aşteptare sau a distanţei faţă de furnizor. Situaţia variază mult între ţări: cele mai mari procente s-au înregistrat în Grecia (27, 1%), Letonia (16, 5%) şi România (16, 2%). La polul opus se află Malta (0, 4%), Germania (0, 9%) şi Croaţia (1, 1%).
Datele mai arată un pattern clar: în toate statele membre, persoanele aflate în risc de sărăcie raportează mai frecvent nevoi stomatologice nesatisfăcute decât cele care nu se confruntă cu probleme financiare. La nivelul UE, 13, 7% dintre cei expuşi riscului de sărăcie nu au beneficiat de îngrijirile necesare, faţă de 5, 1% în rândul celor care nu sunt în această situaţie.
România înregistrează cel mai mare decalaj între cele două grupuri: 43, 5% dintre persoanele expuse riscului de sărăcie au avut nevoi stomatologice nesatisfăcute, comparativ cu 12, 6% dintre cele care nu sunt expuse, un diferenţial de 30, 9 puncte procentuale. Situaţii similare, deşi puţin mai puţin marcate, apar în Grecia (decalaj de 30, 1 puncte), Letonia (24, 5 puncte) şi Portugalia (20, 5 puncte). În direcţia opusă, Germania, Malta şi Polonia înregistrează cele mai mici diferenţe între ratele celor expuşi şi celor neexpuşi riscului de sărăcie.
Pe scurt, accesul la servicii stomatologice depinde mult de situaţia economică şi de infrastructură în diferite state UE, iar în România inegalitatea în acces este una dintre cele mai pronunţate. Ce crezi că ar putea îmbunătăţi această situaţie pe plan local?
îmi aduce aminte de bunica, care mereu spunea să nu mănânci dulce seara ca să nu ajungi la dentist… dar n-avea bani nici ea, se descurca cu ce putea la sate. văd cifrele astea și mă doare, parcă s-au oprit rosturile de odinioară, cabinete închise, medicii plecați, iar oamenii fie amână fie renunță. era altfel când mă plimbam prin cartier, cabinet mic la colț, doamna doctor știa pe toată lumea pe nume — acum nu mai există, sau e prea scump. trist, pur și simplu trist.
da, e trist dar nu prea surprinde. la sate dentist aproape că nu există, iar la oraș doar cei cu bani sau cu pile reușesc repede. eu cred că ar ajuta: cabinete mobile prin comune (chiar, multe țări au astfel de programe), mai multă decontare publică pt tratamente de bază (nu doar extractii), programe școlare de prevenție cu fluor și sigilări gratis pt copiii 6-12 ani, tele-dentistry pt consult inițial ca să nu te plimbi 50 km doar pt o părere, formare / stimulente financiare ca tinerii medici să rămână în zonele rurale (bani, locuință, contract pe 3-5 ani). plus educație mai multă: igiena, periaj corect, pastă accesibilă, controale periodice — preventiv e mai ieftin. sistemul privat cam ia totul, iar statul dă prea puțin. si da, listele de așteptare sunt o glumă proastă; vezi să nu mori de durere până prinzi loc. ar fi ok si parteneriate public-privat: clinicile private contractate să preia cazuri la tarife reglementate. nu știu, pare mult, dar dacă nu faci ceva pe termen lung rămânem cu aceleași cifre.