România, singura țară din UE fără sprijin național în lupta cu infertilitatea

România, singura țară din UE fără sprijin național în lupta cu infertilitatea

Bucureștiul e din nou pe agenda europeană: Fertility Europe, organizația care adună laolaltă pacienți și asociații din 30 de țări, i-a transmis premierului Ilie Bolojan o solicitare directă. Mesajul este despre Programul de Fertilizare in Vitro din România, blocat în prezent, și cere realocarea de fonduri prin Ministerul Muncii și Familiei pentru a respecta drepturile reproductive ale cetățenilor. Practic, se cere repornirea programului public care ajută cuplurile cu infertilitate. Din partea Asociației SOS Infertilitatea, președinta Nicoleta Cristea-Brunel a subliniat că familiile cer sprijin, nu privilegii, iar investiția în natalitate aduce beneficii pe termen lung. Ideea e simplă: bugetele se mai strâng, dar generațiile viitoare nu se pot amâna la nesfârșit.

Nu vine doar din România această presiune. Alte 12 organizații din Europa, care reprezintă pacienți din Polonia, Olanda, Bulgaria, Cehia, Croația, Danemarca, Islanda, Israel, Macedonia, Germania și Marea Britanie, au trimis scrisori către Guvernul României. Acestea arată cum în țările lor statul susține lupta împotriva infertilității și cer reluarea urgentă a finanțării Programului Național de Fertilizare in Vitro. Europa a făcut front comun, iar România e în acest moment excepția din Uniunea Europeană: singura fără sprijin național pentru FIV. Nu e genul de poziție singulară pe care să ți-o dorești.

Presiunea internă a crescut în vară. În iulie, peste 1.700 de pacienți au trimis mesaje către Ministerul Muncii și Familiei, cerând deblocarea programului. La început de august, reprezentanți ai Asociațiilor SOS Infertilitatea și Declic s-au întâlnit cu ministrul Florin Manole. Ministrul a spus că susține programul, dar nu a venit cu o soluție concretă pentru moment. Așa că asociațiile au urcat miza și au adresat o cerere direct premierului: finanțarea a 5.000 de proceduri din fondul de rezervă al Guvernului. E mai puțin decât cele 10.000 prevăzute inițial în programul ministerului, dar ar porni roata din nou. Calculul lor arată că, incluzând și embrionii crioprezervați, s-ar putea ajunge la aproximativ 2.500 de nașteri. Un fel de start rapid pentru o problemă care nu așteaptă calendarul politic.

Datele demografice pun presiune în plus. În 2024, în România s-au născut 149.612 copii, cel mai mic număr înregistrat de când avem statistici clare. Asta explică insistența pe politici de sprijin pentru natalitate. Dincolo de componenta socială, argumentul economic e la fel de apăsat: pentru un ciclu FIV cofinanțat prin program, statul își recuperează investiția de 15.000 de lei de peste 26 de ori, potrivit estimărilor prezentate de asociații. Pentru două cicluri, investiția de 30.000 de lei ar fi recuperată de peste 12 ori, iar pentru trei cicluri, cei 45.000 de lei s-ar întoarce de peste 8 ori. Nu e magie, e matematică aplicată pe termen lung. Iar când vorbim despre viitorul forței de muncă, al contribuțiilor și al echilibrului demografic, fiecare copil contează. La propriu.

Contextul actual lasă România cu o întrebare pragmatică: cum prioritează resursele astfel încât să nu piardă teren în fața unei crize demografice evidente? Iar pentru cuplurile care așteaptă, răspunsul se măsoară în luni, nu în rapoarte.

Ce crezi că ar trebui să facă Guvernul ca să sprijine rapid și eficient cuplurile care au nevoie de FIV?

5 Comentarii

  1. pai serios, cum adică suntem singura țară din UE fără sprijin național pt FIV? oameni buni, nu e vorba de mofturi, e vorba de oameni care vor copii și nu pot din cauza unor probleme medicale. deci ce pot face acum guvernanții, concret? realocare rapidă din fondul de rezervă pt minim 5.000 de proceduri, cum cer asociațiile, pare ok ca start. dar mai e: scurtarea birocrației (nu mai puneți cuplurile să umble luni de zile după hârtii), decontări clare și transparente, și includerea crioprezervării în pachet (asta crește șansele și eficiența). ar mai ajuta: telemedicină pt consulturi inițiale, protocoale naționale standardizate ca să nu depindă de clinica X sau Y, și un program de informare accesibil despre posibilități, riscuri, costuri reale.

    si da, pe termen lung: investești acum, recuperezi prin taxe și contribuții; cifrele astea cu multiplicatorii sunt plauzibile. nu înțeleg de ce politicienii se feresc — e mai puțin controversat decât pare. altceva: susțineți parteneriate public-privat, ca statul să nu suporte tot costul imediat, dar să asigure accesul. și monitorizare: raportați anual rezultatele (câte cicluri, câte nașteri, cost/beneficiu) ca să știe lumea unde se duc banii.

    pe scurt: bani din rezervă pe termen scurt, reguli clare și mai puțină hârtie, crioprezervare inclusă și parteneriate pt distribuire rapidă. cine știe, poate în 2 ani vedem deja efecte. pt cei care așteaptă acum — nu mai puteați lăsa lucrurile la voia întâmplării, chiar știu că e crunt când stai pe liste.

  2. dar serios, de ce suntem singura țară din UE fără vreun sprijin național pt FIV? stiu, bugete, criză, bla bla, dar e clar că nu putem amâna generațiile viitoare la nesfârșit. eu nu-s expert, dar dacă guvernul ar aloca rapid măcar un fond de rezervă pt 5.000 proceduri, pornește treaba — e start rapid, nu soluția finală. plus, ideea cu recuperarea investiției e logică: dacă statul pune 15.000 lei pe un ciclu și-și recuperează de 26 ori în viitor, atunci nu e doar cheltuială, e investiție pe termen lung. îmi pare rău dar argumentul ăsta economic ar trebui să cântărească mult mai mult în decizii.

    altceva: s-ar putea face criterii clare — prioritate pt cupluri care au o șansă bună, embrioni crioprezervați incluse, transparență totală în cheltuieli. și colaborare cu clinici private ca să pornească mai multe locuri rapid. plus campanii simple de informare, sa nu mai fie birocratie cât stai pe liste.

    părerea mea: guvernul să nu mai tot zică „susținem” fără soluții, să mute bani temporar din fondul de rezervă, să lanseze programul urgent și să monitorizeze eficiența. daca nu acum, când? pt noi care așteptăm, luni contează. vezi să nu…

  3. am citit asta cu inima strânsă. îmi vine in minte bunica care spunea mereu ca orașele erau pline de copii când eram mici…acum e liniște. și nu e doar despre statistici — e despre nopți în care cupluri plâng departe de ochii lumii, despre teste care arată negativ și speranțe care se risipesc pentru că nu-s bani alocați. stiu oameni care au făcut economii toată viața, au renunțat la vacanțe, la tot, doar pentru o șansă. si acum? se simt trântiți de birocrație.

    ar fi simplu sa pornească programul iar, măcar temporar, din fondul de rezervă, sa ducă la clinici proceduri urgente. nu e vorba de favoruri, e vorba de dreptul de a avea o familie. și da, costurile se recuperează pe termen lung, dar pentru cine așteaptă acum fiecare lună contează. parcă ne uităm cu toții cum se duce ceva dintr-o generatie, încet, fara sa facem nimic.

    mă întristează gândul că peste ani o sa ne uităm la poze vechi cu copii și ne vom întreba de ce n-am făcut mai mult. asta doare.

  4. Da, repornirea programului e urgentă. 🤰💬🇷🇴

    Nu mai e timp de amânat; fondul de rezervă ar fi o soluție rapidă, dar trebuie și criterii clare: cine intră în program, prioritate pentru cupluri cu diagnostic confirmat, inclusiv păstrarea embrionilor crioprezervați. Statul poate cofinanța parțial primele cicluri și pune un plafon pe costuri pe cabinet, sa nu se umfle prețurile. De asemenea, control și raportare anuală a rezultatelor — să vedem câte nașteri reale produce programul, nu doar câte proceduri. E nevoie și de campanii de informare, testare fertilitate pentru cupluri tinere și acces la consiliere psihologică; infertilitatea nu e doar medicală, e și socială. Și da, colaborare cu asociațiile de pacienți: ele știu ce funcționează in real life.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*