De când dronele au intrat în arhitectura contemporană a apărării, dezbaterile privind modul de integrare și producătorii acestora au devenit la fel de importante precum negocierile tradiționale despre blindate sau rachete. Oana Țoiu, ministrul român de externe, a declarat la Adunarea Generală a ONU de la finele lunii septembrie că România și Ucraina își propun să înființeze rapid o producție comună de drone defensive, destinată apărării interne, dar și utilizării în cadrul UE și NATO. Inițiativa capătă formă pe fondul unor incidente aeriene recente care au implicat vehicule și avioane rusești în spațiul NATO, iar colaborarea cu Ucraina valorifică experiența acesteia în utilizarea și perfecționarea unor astfel de sisteme pe câmpul de luptă.
Ministrul a explicat că e strategic ca flancul estic să fie mai bine apărat, în special la capitolul apărare aeriană, și că se caută parteneri pentru a dezvolta drone defensive pentru viitor. Anunțul a intervenit în contextul în care Ucraina a relaxat regulile de export pentru arme, aspect menționat de președintele Volodimir Zelenskiy tot la Adunarea Generală, ceea ce poate facilita transferul de know-how și al componentelor folosite la front. Ideea nu rămâne doar la nivel bilateral: Uniunea Europeană a susținut conceptul unei „benzi de securitate” alcătuită dintr-o rețea de detectare și reacție pe flancul estic, promovată de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Obiectivul este ca statele membre să detecteze și să neutralizeze dronele suspecte înainte să devină o problemă majoră.
În acest proiect european s-au reunit deja zece state din regiune, Bulgaria, Danemarca, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Finlanda, cu participarea Ucrainei. Comisia Europeană nu a prezentat încă un plan detaliat, astfel încât rămân întrebări privind costurile și structura operațională. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a salutat ideea, subliniind pragmatismul: nu are sens să cheltuim milioane pe rachete pentru a doborî drone care pot costa doar câteva mii de euro.
Contextul acestor inițiative include o serie de incidente recente: pe 9 septembrie, mai multe drone rusești au pătruns în spațiul aerian al Poloniei; pe 13 septembrie au avut loc incursiuni similare în România; luna respectivă a adus evenimente și în Estonia. Totodată, drone au fost semnalate deasupra a cinci aeroporturi din Danemarca și au existat rapoarte despre prezența lor în Franța, Germania și Norvegia. Aceste apariții au alimentat necesitatea unor soluții coordonate și a unor sisteme defensive eficiente, proiecte care testează nu doar capabilități tehnologice, ci și solidaritatea regională.
În același interviu pentru Reuters, Țoiu a menționat că România a aprobat o prezență sporită a trupelor americane pe teritoriul său pentru a sprijini operațiuni de realimentare în Orientul Mijlociu, fără a da cifre concrete. Decizia se aliniază tradiției României de a susține operațiuni aliate și logistica militară în zone strategice.
Tema producției comune de drone defensive ridică, pe lângă aspecte tehnice, și întrebări despre finanțare, standardele industriale ce vor fi adoptate și cum se va asigura interoperabilitatea între sisteme diferite. Există deja exemple concrete: Ucraina deține experiență practică acumulată pe front, iar unele state membre UE dispun de capacități avansate de detectare radar și contramăsuri electronice. Combinarea acestor resurse ar putea scurta timpii de dezvoltare și reduce costurile, dar implică și aspecte legate de controlul exporturilor, licențiere și protecția proprietății intelectuale.
Planul pentru o rețea de detectare și reacție pe flancul estic ar implica, în practică, instalarea de echipamente de monitorizare, proceduri de alertare și unități capabile să intervină rapid. O problemă des invocată este costul operațional: nu doar investiția inițială contează, ci și întreținerea, actualizările software și pregătirea personalului. Sumele exacte nu sunt stabilite încă, iar Comisia Europeană trebuie să clarifice bugetarea și contribuțiile țărilor membre.
Există și o dimensiune politică: cooperarea militară cu Ucraina pentru producția de sisteme defensive reprezintă un pas practic în sprijinul său, dincolo de livrările de armament și ajutorul financiar. Pentru România, o astfel de inițiativă întărește rolul regional și capacitatea de a coordona proiecte comune cu parteneri apropiați. În același timp, implicarea NATO și susținerea unor lideri europeni indică faptul că proiectul se poziționează atât ca răspuns la incidente recente, cât și ca măsură preventivă pe termen mediu.
Propunerea cuprinde elemente tehnice, financiare și politice: producție comună, rețea de detectare, reacție coordonată și schimb de expertiză. Toate acestea trebuie integrate într-un cadru legal și operațional clar, care să asigure eficiență și respectarea reglementărilor privind exporturile de echipamente militare. În plus, miza este și simbolică: demonstrarea că țările din flancul estic pot colabora, valorificând experiența Ucrainei și resursele statelor membre UE.
România a inițiat demersul într-un moment în care au avut loc mai multe incursiuni aeriene de mică anvergură, iar sprijinul european pentru o „bandă” de protecție semnalează o schimbare de abordare, de la reacții fragmentate la o strategie coordonată. Rămâne de văzut cum vor fi împărțite responsabilitățile practice: cine va produce ce componente, unde se vor asambla dronele, ce standarde comune vor fi adoptate și care vor fi modalitățile de instruire pentru personalul care le va opera.
Exemplul „drone defensive” arată cum tehnologia folosită inițial pentru misiuni ofensive a devenit, la rândul ei, un motiv de cooperare defensivă. România, Ucraina, cele zece state implicate și instituțiile europene trebuie să transforme declarațiile politice în programe concrete, cu bugete clar stabilite și calendare realiste. Până când Comisia nu prezintă un plan financiar detaliat, întrebările privind costurile și responsabilitățile rămân deschise.
Producția comună anunțată la ONU conectează strategiile naționale, experiența practică de pe front și inițiativele europene de securitate. E un test al capacității țărilor din regiune de a transforma o nevoie imediată într-o capacitate durabilă de apărare, fără a recurge la soluții costisitoare pentru a contracara amenințări relativ ieftine. Următorii pași depind de detaliile tehnice, de sumele alocate și de voința politică de a implementa o rețea reală de protecție pe flancul estic.
Proiectul menționat de Oana Țoiu enumeră țările implicate: Bulgaria, Danemarca, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Finlanda, iar participarea Ucrainei aduce expertiză practică. Comisia Europeană trebuie să vină cu un plan detaliat, iar NATO susține inițiativa. Modalitatea de repartizare a costurilor și responsabilităților rămâne un punct esențial, la fel ca integrarea capabilităților existente în statele membre. Crearea unei industrii comune pentru drone defensive poate accelera interoperabilitatea și reduce dependențele externe, dar presupune și negocieri complexe privind proprietatea tehnologică și exporturile.
Soluțiile tehnice și politice evocate sunt relevante pentru gestionarea incidentelor recente: incursiunile din Polonia, România și Estonia din septembrie, precum și semnalările din Danemarca, Franța, Germania și Norvegia, evidențiază nevoia unei reacții comune. Totodată, decizia României de a crește prezența trupelor americane pentru operațiuni de realimentare în Orientul Mijlociu arată deschiderea pentru sprijin logistic aliat, fără detalii publice despre efective.
Comisia Europeană, statele implicate și NATO trebuie să se concentreze pe un model practic de colaborare, cu roluri clare și surse de finanțare identificate. Dacă se reușește, flancul estic va dispune de instrumente mai bune pentru detectarea și răspunsul la amenințările aeriene de mică anvergură. E o provocare administrativă, tehnică și politică în același timp.
Lista țărilor implicate și ideea „drone defensive” sunt elemente esențiale de urmărit: ele conturează atât potențiala cooperare industrială, cât și cadrul politic al inițiativei. Crearea unei capacități comune ar putea transforma rapid dinamica apărării regionale, dacă vor fi găsite soluții financiare și procedurale eficiente. Sunteți de părere că producția comună ar trebui să prioritizeze interoperabilitatea și partajarea tehnologică între state?
Fii primul care comentează