România reintră în forul decizional al UNESCO după 14 ani, câştigând un loc cu drepturi depline în Consiliul Executiv pentru mandatul 2025–2029, ca urmare a votului de la cea de-a 43-a sesiune a Conferinței Generale, desfăşurată la Samarkand, Uzbekistan. Anunţul a fost făcut de Ministerul Educaţiei după ce, pe 1 noiembrie, ministrul Daniel David şi-a anunţat oficial candidatura şi a solicitat sprijinul statelor membre.
Revenirea României în Consiliul Executiv nu reprezintă doar o formalitate. După 14 ani fără participare cu drepturi depline, ţara noastră va putea influenţa direct programul UNESCO pentru perioada 2026–2029 şi deciziile strategice privind educaţia, ştiinţa, cultura şi comunicarea. Alegerea, obţinută cu 135 de voturi, reflectă, potrivit ministerului, recunoaşterea angajamentului nostru faţă de valorile organizaţiei şi prestigiul de care se bucură România pe scena internaţională.
În practică, un mandat de acest fel oferă României unelte pentru promovarea de politici şi proiecte: valorificarea practicilor şi experienţelor relevante din ţară, consolidarea unei societăţi bazate pe cunoaştere, reducerea inegalităţilor de incluziune digitală, promovarea culturii ca bun public şi apărarea libertăţii de exprimare, inclusiv siguranţa jurnaliştilor. Toate acestea sunt în centrul misiunii UNESCO şi se pot transpune în decizii care afectează finanţări, iniţiative de cooperare internaţională şi priorităţi educaţionale sau culturale la nivel global.
Merită reamintit că UNESCO, de la înfiinţare, a urmărit legătura între educaţie, cultură şi pace; implicarea directă a unui stat în Consiliul Executiv îi oferă o voce mai puternică în definirea direcţiilor strategice pentru următorii ani. Pentru România, beneficiile concrete pot consta în proiecte comune, schimburi academice, programe de formare sau iniţiative menite să reducă decalajele digitale la nivel local şi regional. Iar când discutăm despre libertatea de exprimare şi siguranţa jurnaliştilor, intrăm într-un domeniu în care deciziile şi recomandările UNESCO pot avea efecte legislative sau practice în multe state.
Mandatul 2025–2029 va reprezenta o ocazie de a pune în valoare experienţe naţionale şi de a le transforma în modele la nivel regional sau global. Prin contribuţia activă la elaborarea Programului de activităţi pentru 2026–2029, România poate pune accent pe priorităţi precum incluziunea digitală şi rolul culturii în coeziunea socială, dar şi pe protejarea mediului informaţional al jurnaliştilor. În esenţă, este o combinaţie între imagine diplomatică şi instrumente concrete care pot susţine proiecte locale.
Cele 135 de voturi obţinute la Samarkand marchează revenirea. Aceasta înseamnă acces la discuţii strategice şi posibilitatea de a propune astfel de direcţii, nu doar de a le implementa local. Dincolo de cifre, contează capacitatea de dialog şi de construire a parteneriatelor care vor transforma angajamentele în proiecte concrete, cu impact în educaţie, cercetare şi cultură.
România are acum oportunitatea de a-şi face auzite politicile pentru educaţie, ştiinţă şi cultură într-un context global decisiv. Rămâne de văzut cum se vor concretiza aceste intenţii în proiecte practice şi ce parteneriate europene sau regionale vor apărea. Ce iniţiativă concretă consideraţi că ar trebui promovată de România în cadrul UNESCO în următorii patru ani?
Fii primul care comentează