Istoria lumii moderne a fost modelată multă vreme de idei și instituții apărute după 1945, iar astăzi discutăm despre cum aceste repere sunt contestate de transformările din politica americană. Tema privește direcția Occidentului, renunțarea la principii care păreau imuabile și consecințele pentru Europa și România.
După Al Doilea Război Mondial, Statele Unite au fost arhitectul sistemului politic și economic global: s-au înființat instituții internaționale, s-au reglementat piețele de capital și comerțul, iar multinaționalele au devenit jucători esențiali. Această ordine se baza pe trei piloni clari: liberalism economic, democrație reprezentativă și supremația dreptului în relațiile internaționale. Chiar și cu imperfecțiunile sale, modelul a reușit să gestioneze crizele ciclice ale capitalismului și a consolidat o clasă de mijloc puternică în societățile occidentale.
Astăzi însă se remarcă o schimbare semnificativă. Politicile promovate sub administrația Trump marchează o ruptură: tendințe protecționiste în economie, o retorică și practici interne mai autoritare și o preferință pentru soluții bazate pe forță în politica externă, în dauna angajamentelor multilaterale. Retragerile din acorduri, revizuirea rolului NATO sau criticile aduse organizațiilor internaționale sunt semne ale unei realinieri care contrazice spiritul ordinii liberale create după război. Pe scurt, ceea ce Occidentul știa ca stabilitate se transformă într-un cadru mai imprevizibil.
Pentru europeni, acest context este incomod. Partenerul care a susținut ordinea liberală pare să se îndepărteze de principiile care i-au dat influență. Rămâne întrebarea: cum se va poziționa Uniunea Europeană? Alegerea pare să fie între a adopta o filosofie americană emergentă sau a apăra principiile care au guvernat lumea occidentală în ultimul secol. În termeni practici, deciziile luate la Bruxelles vor reflecta această dilemă. În plus, Europa este în prezent ultimul actor cu legitimitatea necesară pentru a susține valorile democratice promovate până acum, dacă va avea voința să o facă.
Situația se complica și din cauza presiunii estice: amenințarea rusă cântărește mult în calculul politic european privind securitatea. Prezența acestei amenințări a împiedicat, până acum, o reevaluare mai radicală față de noile tendințe din politica americană; altfel, poziția Uniunii ar fi putut fi alta. În același timp, și în interiorul României există tensiuni legate de iliberalism, deci ecuația nu este simplă.
Pe agenda delegațiilor române la Bruxelles ar trebui să se afle în prim-plan funcționarea eficientă a NATO, iar în paralel discuțiile despre identitatea și viitorul Europei. Rămâne deschisă problema influenței pe care o pot avea politicienii români într-o partidă diplomatică de mare miză, unde mișcările celorlalți actori pot schimba rapid tabloul.
Titlul articolului și întrebarea despre dispariția liberalismului sunt repere utile pentru discuție, dar mizele practice rămân concrete: protecționismul comercial, revizuirea angajamentelor internaționale, redimensionarea NATO și impactul geopolitic al Rusiei. Exemple precum tarifele vamale impuse de SUA sau retragerile din acorduri internaționale sunt elemente cu efecte tangibile asupra economiilor și securității europene. Canalele decizionale sunt, la rândul lor, clare: summituri NATO, reuniuni la Bruxelles și negocieri bilaterale între Washington și capitalele europene. Felul în care va reacționa Uniunea Europeană la aceste schimbări va decide dacă modelele liberale rămân ghiduri sau devin subiect de reformă.
Care crezi că ar trebui să fie poziția României la Bruxelles într-un moment în care valorile și alianțele tradiționale sunt puse sub semnul întrebării?
Fii primul care comentează