Din momentul în care primii viruși informatici au surprins industria în anii ’80 și până la campaniile avansate din prezent, măsurile defensive tradiționale nu mai sunt suficiente. Scott Reininga, CEO al companiei de securitate Reversec, explică de ce offensive security, adică testarea activă și simularea atacurilor, devine o prioritate pentru organizații din multiple sectoare la scară globală.
Reininga subliniază că amenințările devin din ce în ce mai bine direcționate și mai persistente, iar abordarea de tip „așteaptă și răspunde” nu mai face față. Offensive security schimbă dinamica: în loc să aștepți un incident și să remediați după, verifici proactiv infrastructurile prin exerciții precum red teaming, emularea adversarului și penetration testing continuu. Scopul acestor tehnici este să identifice vulnerabilități înainte ca ele să fie exploatate și să permită organizațiilor să anticipeze atacurile, nu doar să reacționeze la ele.
Diferența față de metodele defensive ține atât de mentalitate, cât și de instrumente. Soluțiile clasice, firewall-uri, soluții antivirus și sisteme de detecție, rămân esențiale, dar sunt adesea statice. Abordarea ofensivă adoptă perspectiva atacatorului: sondarea rețelelor, aplicațiilor și configurațiilor pentru a identifica exact punctele de intrare potențiale. Practic, nu este suficient să ridici ziduri; trebuie și să le testezi periodic pentru a afla unde pot ceda.
Contribuția la reziliența cibernetică este evidentă: simulările realiste arată modul în care s-ar derula un atac și unde planurile de răspuns sau mecanismele de detecție sunt deficitare. Acest lucru sprijină îmbunătățirea procedurilor de incident response, rafinarea alertelor și consolidarea unei culturi a îmbunătățirii continue. Nu este vorba doar despre supraviețuire, ci despre capacitatea de a răspunde eficient și de a reveni rapid la funcționare după un incident.
Threat intelligence are un rol central în operațiunile offensive. Datele despre tacticile, tehnicile și procedurile folosite de grupările atacatoare permit ca simulările să fie realiste și relevante. De exemplu, dacă un anumit grup de ransomware vizează un sector, exercițiile de tip red team pot fi calibrate pentru a imita acel mod de operare, oferind rezultate aplicabile în contexte reale.
Beneficiile nu sunt rezervate doar marilor companii. Deși organizațiile mari pot susține echipe full-time de red team și simulări complexe, și firmele mici și mijlocii pot profita de evaluări țintite. Chiar și un penetration test de bază poate evidenția vulnerabilități critice. Esențială rămâne adaptarea evaluărilor la profilul de risc, la buget și la maturitatea organizațională.
În sfera conformității, testele offensive furnizează probe concrete că controalele de securitate funcționează în condiții simulate de atac, un argument util pentru cerințe precum GDPR, HIPAA sau PCI-DSS. Identificarea lacunelor înainte de producerea unui incident reduce atât riscul tehnic, cât și riscul de neconformitate.
Pericolul de a te baza exclusiv pe măsuri defensive este generarea unui fals sentiment de siguranță. O configurație corectă pe hârtie sau o suită de protecție instalată nu garantează rezistența sistemelor în fața unui atac real. Offensive security scoate la iveală erori de configurare, software neactualizat sau greșeli umane care altfel rămân invizibile până la un incident costisitor. E asemănător exercițiilor de evacuare: nu vrei să afli în timpul unui incendiu că alarma nu funcționează.
Privind spre viitor, Reininga estimează că ofensiva va deveni continuă și ghidată de intelligence. Automatizarea și inteligența artificială vor modela atât atacurile, cât și testele de apărare, iar evaluările ofensive vor fi integrate în ciclul de dezvoltare al aplicațiilor, conectate la platformele de threat intelligence și alimentate cu date în timp real. Astfel, offensiva nu mai este un instrument ocazional, ci o capabilitate strategică care influențează arhitectura, bugetele și politicile de securitate.
Reversec pledează pentru o schimbare de paradigmă: de la reacție la pregătire continuă. Pe termen lung, asta presupune investiții în simulări realiste, alinierea testelor cu amenințările concrete (de exemplu grupuri de ransomware care vizează anumite industrii) și integrarea acestor practici în procesele zilnice de dezvoltare și operare. Nu este vorba despre perfecțiune, ci despre capacitatea de a detecta și corecta problemele înainte să devină incidente.
Reversec recomandă integrarea offensive security în ciclul de viață al dezvoltării software. Aceasta implică red teaming regulat, penetration testing continuu și utilizarea threat intelligence pentru a adapta simulările la amenințările reale. Exemple practice includ emulări ale grupurilor de ransomware relevante pentru industrie și teste care demonstrează conformitatea cu cerințe precum GDPR sau PCI-DSS. Ce practici de securitate crezi că ar trebui implementate mai întâi în organizația ta?
Fii primul care comentează