Reciclarea în România, relatată din Iași, scoate în evidență antreprenori sociali precum Angela Achiței și Andreea Stroieștean, autorități locale și companii de salubritate care se confruntă astăzi cu cifre reduse și cu lipsa unor investiții consistente. De la politicile europene care au promovat economia circulară până la inițiativele mici din ateliere, tema este despre cum transformăm deșeurile în resurse și cât de dificil e să facem acest lucru sustenabil în practică.
România reciclează foarte puțin: puțin peste 1% din materialele utilizate provin din resurse refolosite, valoarea recent menționată fiind 1, 3%. În comparație, media europeană este în jur de 12%, în timp ce Olanda atinge aproximativ 30%, liderul clasamentului. Situația este în recul față de 2015, când rata era 1, 7%, ceea ce arată că problema nu ține doar de volumul deșeurilor, ci și de organizare și investiții. La nivel european, metalul este cel mai reciclat material, depășind 20% din cantități, urmat de sticlă, ceramică și cărămizi cu circa 14% și de materialele biodegradabile aproape 10%.
În peisajul local din Iași apar proiecte care încearcă să lege incluziunea socială de economia circulară. Angela Achiței, președintele Fundației ADV România, conduce o prăjitorie de cafea și un atelier de cusut unde tineri în dificultate lucrează cu materiale recuperate. Exemplele ei sunt palpabile: veste realizate din saci de cafea, fiecare sac păstrând imprimarea proprie, ceea ce transformă produsul într-un exemplar unic. Totuși, Angela avertizează că astfel de afaceri nu pot fi viabile dacă rămân izolate; pentru a crește rata națională de reciclare sunt necesare investiții importante în unități de producție cu volume mari, deoarece produsele fabricate în serii reduse devin foarte scumpe.
Andreea Stroieștean, managerul unei întreprinderi sociale din același oraș, lucrează cu o gamă variată de materiale reciclabile: hârtie transformată în coronițe, sticle reutilizate pentru confecționarea unor brăduți decorați, conserve din metal reinventate ca vaze. Ea evidențiază lipsa unei structuri organizate pentru colectarea acestor materiale, ceea ce blochează extinderea activității și implicarea comunității. Din perspectiva salubrizării, Cătălin Neculau explică de ce multe materiale devin nedorite: folii, carton contaminat sau PET-uri cu urme de ulei devin improprii reintegrării în circuitul industrial tocmai din cauza contaminării.
De ce costă atât de mult tranziția către o economie circulară funcțională? Pe lângă necesitatea infrastructurii pentru colectare și sortare, există costuri mari de prelucrare atunci când producțiile sunt reduse, plus un lanț logistic inexistent în multe regiuni. Pe scurt, lucrurile funcționează mai bine la scară largă: Olanda și alte state performante la reciclare au sisteme care permit volume mari, sortare eficientă și piețe pentru materialele reciclate. Proiectele din Iași arată că există creativitate și voință, dar aceste inițiative au nevoie de sprijin logistic și financiar pentru a deveni durabile.
Rata de reciclare de 1, 3% semnalează o problemă structurală, nu doar inițiative sporadice. Olanda, cu aproape 30%, și exemplele din Iași, Angela Achiței și atelierul ei sau Andreea Stroieștean și decorațiunile din hârtie și sticlă, ilustrează diferența dintre modele scalabile și proiectele locale care se confruntă cu lipsa resurselor. Investițiile în infrastructură, reguli clare pentru colectare și atenție la contaminare pot schimba lucrurile. Cum considerați că ar trebui susținute inițiativele din atelierele sociale precum cele din Iași pentru a crește rata națională de reciclare?
Fii primul care comentează