Ray Dalio, fondatorul Bridgewater Associates, lansează un avertisment privind traiectoria politică a Statelor Unite sub conducerea lui Donald Trump, comparând tendințele actuale cu mișcările autoritare din anii 1930–1940. Observațiile sale, îmbinând date economice și sociale, semnalează decalaje mari de avere, scăderea încrederii și intervenții tot mai directe ale statului în economie, fenomene care, în opinia sa, ar putea slăbi arhitectura financiară existentă și declanșa, în câțiva ani, o criză a datoriilor.
Deși nu e primul care ridică astfel de semne de întrebare, Dalio rămâne printre puținii investitori importanți din SUA care critică deschis administrația actuală. El interpretează acțiuni recente ale guvernului, cum ar fi decizia ca statul să dețină 10% din acțiunile Intel, ca trăsături cu tentă autocratică. Această intervenție, spune el, relevă dorința autorităților de a controla evoluția financiară și economică în momente în care mecanismele pieței sau încrederea publică par să nu mai funcționeze.
În privința Rezervei Federale, Dalio se teme că independența instituției ar putea fi erodată. Încercarea fără precedent de a forța demiterea unei guvernatoare a Fed este, în opinia sa, un semn al tentativei de subordonare politică a unor entități menite să asigure stabilitatea monetară. Ca efect, politicile bugetare și excesele anticipate ar putea slăbi ordinea monetară cunoscută, iar cel mai probabil rezultat ar fi o criză a datoriilor în următorii trei ani, cu o marjă de eroare de unul-două ani.
Polarizarea socială reprezintă un alt pilon al analizei sale: inegalitatea veniturilor și deteriorarea unor valori favorizează apariția populismului, atât la dreapta, cât și la stânga. Când tensiunile devin atât de adânci încât mecanismele democratice nu mai oferă soluții, o parte a populației tinde să susțină lideri autoritari care promit rezolvări prin creșterea controlului statului. Drept urmare, democrațiile se pot slăbi, iar spațiul pentru guverne mai centralizate se lărgește, nu neapărat printr-o planificare deliberată, ci prin frustrare și nevoi neadresate.
Dalio susține și că teama de represalii reduce vocile critice din piețele financiare. Criticile la adresa executivului devin rare, ceea ce diminuează transparența dezbaterii publice privind direcția economică și financiară a țării. Intervențiile statului în companii private și presiunile asupra instituțiilor independente pot crea precedente ce schimbă regulile jocului economic.
În plan practic, predicția principală a lui Dalio este limpede: dacă orientările politice curente vor continua, dezechilibrele fiscale și monetare au o probabilitate ridicată să conducă la o criză a datoriilor în aproximativ trei ani. Această proiecție pornește de la ipoteza că cheltuielile mari și deficitul bugetar vor persista, iar reacțiile pieței și ale instituțiilor vor fi limitate de intervențiile politice.
Ideea că o parte semnificativă a populației ar putea prefera lideri care preiau controlul sistemului pentru a obține rezultate, chiar în dauna libertăților instituționale, este frecventă în dezbaterea privind polarizarea. Dalio arată că nemulțumirile economice creează teren favorabil soluțiilor autoritare, iar revenirea la o ordine democratică stabilă necesită, pe termen lung, reducerea inegalităților și refacerea încrederii sociale.
Vorbind din postura unuia dintre cei mai influenți manageri de fonduri, poziția publică a lui Dalio are greutate tocmai pentru că îl înscrie printre puținii investitori care comentează critic evoluția politică. Observațiile sale vizează dimensiuni multiple: economică (datorie, buget, ordine monetară), instituțională (independența Fed, intervenții în sectorul privat) și socială (inegalitate, populism, pierderea încrederii).
Având în vedere cifrele și instituțiile menționate, de pildă 10% din acțiunile Intel, riscul asupra independenței Rezervei Federale și estimarea unei crize în circa trei ani, rămâne deschisă întrebarea dacă remediile vor veni prin politici de reducere a decalajelor economice sau prin restaurarea normelor instituționale. Un dialog public transparent, lipsit de teama represaliilor, pare crucial pentru a preveni transformarea unor măsuri temporare în practici permanente.
Dalio avertizează că actualele tendințe nu par să fie doar trecătoare, ci parte a unui proces care poate remodela fundațiile economice și politice. Dacă prognoza privind criza datoriei se confirmă, consecințele se vor reflecta în piețe, costul finanțării și nivelul încrederii instituționale. Rămâne de văzut cum vor reacționa investitorii, politicienii și cetățenii; pe termen scurt, însă, semnalele actuale cer atenție.
Predicția privind o criză a datoriilor în aproximativ trei ani și mențiunea referitoare la 10% din acțiunile Intel sunt repere concrete de urmărit. Care crezi că ar fi cea mai eficientă măsură pentru restabilirea încrederii între instituții și cetățeni: reforme fiscale menite să reducă inegalitățile sau garanții mai solide pentru independența instituțiilor financiare?
aș zice întâi garanții pt independența Fed, apoi taxe mai drepte