Echipa condusă de Radivojevic a investigat așezarea antică Semiyarka, situată pe stepa de lângă râul Irtysh, și a identificat indicii privind locurile de prelucrare a bronzului din epoca bronzului. Urmele vizibile ale zidurilor și fundațiilor nu cuprind întreaga poveste: materialele descoperite se extind dincolo de contururile construcțiilor, iar fragmentele ceramice indică contacte între locuitorii sedentați și meșterii nomazi din regiune. Contextul evocă marile trasee ale stepelor, unde orașele și grupurile mobile conviețuiau într-un echilibru flexibil, asemenea unei piețe care apare și dispare odată cu anotimpurile.
Partea estică a fortificațiilor apare ca un puzzle cu piese răsfirate: nu sunt urme consistente de zidărie, însă solul păstrează un mozaic de artefacte semi-îngropate în iarbă, semn că aici au existat ocupări efemere sau sezoniere. Această zonă acoperă o porțiune însemnată din cele circa 140 de hectare estimate pentru așezare, ceea ce ridică întrebări despre câți oameni locuiau acolo permanent, câți erau trecători pe rutele comerciale și cum s-au articulat relațiile dintre sedentar și cei care migrau cu turmele. Majoritatea ceramicii descoperite corespunde stilului Alekseevka-Sargary, atribuit comunităților așezate, dar printre cioburi apar și piese realizate de olarii Cherkaskul, nomazi ai stepelor databili aproximativ între 1600 și 1250 î.Hr., o dovadă clară a schimburilor materiale. Pe malurile Irtyshului s-au găsit urme vagi ale unor tabere mici contemporane cu faza de apogeu a Semiyarkei, iar două movile funerare la nord indică prezența unor comunități cu practici funerare stabile în peisaj. Pentru a clarifica rolul orașului în rețeaua regională sunt necesare excavații mai extinse și analize care să îmbine arheologia clasică cu metode geofizice și studiile materialelor.
Semiyarka este denumirea așezării studiate de Radivojevic et al. în lucrarea publicată în Antiquity în 2025. Tema centrală rămâne tensiunea dintre spațiile construite și ocupările mai puțin formale, ilustrată de cioburile Alekseevka-Sargary și Cherkaskul, de cele aproximativ 140 de hectare estimate și de urmele taberelor de pe malul Irtyshului. Aceste date reînnoadă discuția despre modul în care orașele de pe stepă au funcționat ca noduri conectate la comunități mobile, nu doar ca insule izolate. Ce element din viața Semiyarkei ți se pare cel mai surprinzător: prezența olarilor nomazi, extinderea artefactelor dincolo de ziduri sau legătura cu râul Irtysh?
Fii primul care comentează