Prezent la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO) din Tianjin, Vladimir Putin a abordat cauzele și posibilele soluții ale conflictului dintre Rusia și Ucraina, atribuind responsabilitatea țărilor occidentale și NATO. În cadrul întâlnirilor bilaterale și al discuțiilor cu lideri precum Xi Jinping și Donald Trump, el a afirmat că există premise pentru negocieri ce ar putea conduce la o pace durabilă, dacă se vor aborda „cauzele profunde” ale crizei.
Istoria relațiilor dintre Rusia, Occident și spațiul post-sovietic are rădăcini adânci: de la rivalități geopolitice extinse pe secole, până la formarea unor alianțe moderne precum NATO, toate acestea au contribuit la o dinamică complexă. În acest cadru, reuniunea SCO găzduită de China a devenit o platformă unde Moscova și alți parteneri eurasiatici își reafirmă viziunea pentru o ordine globală mai multipolară, o temă care rezonează și în discursurile despre redistribuirea influenței la nivel mondial. Putin a plecat de la evocarea sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial și de la principiile Cartei ONU, subliniind că aceste norme ar trebui să guverneze relațiile internaționale și funcționarea SCO.
La reuniunea liderilor, Xi Jinping a criticat modul în care mentalitățile Războiului Rece și practicile de intimidare geopolitică continuă să modeleze politica globală, solicitând totodată o integrare economică mai profundă între statele membre SCO. A vorbi despre multipolaritate fără a menționa explicit Statele Unite a părut, cel puțin deocamdată, o alegere diplomatică calculată. Putin a mers mai departe și a reiterat acuzațiile la adresa Occidentului, prezentându-l ca principal generator al crizei actuale.
Referindu-se direct la Ucraina, președintele rus a descris situația drept o criză și a reluat explicarea Kremlinului: punctul de cotitură ar fi fost Revoluția Euromaidan din 2014 și eforturile continue ale Occidentului de a integra Ucraina în structurile NATO. El consideră că schimbarea regimului de la Kiev în 2014, care a îndepărtat o conducere mai favorabilă Moscovei, a constituit un factor declanșator pentru escaladarea tensiunilor. Aceste puncte de vedere sunt familiare, dar rămân controversate pe scena internațională, unde interpretările istoriei recente diferă frecvent.
Cu toate acestea, Putin nu a exclus negocierile ca opțiune de rezolvare. A menționat discuțiile purtate cu președintele american Donald Trump și a sugerat că rezultatele acelui summit ar putea facilita un acord de pace. De asemenea, a apreciat rolul Chinei, Indiei și al altor parteneri ca facilitatori ai dialogului, arătând că înțelegerile recente la întâlnirile ruso-americane pot deschide calea spre o soluționare pașnică. În același timp, a avertizat că o soluție durabilă necesită abordarea cauzelor profunde ale crizei și restabilirea unui echilibru echitabil în domeniul securității, nu doar un armistițiu, ci reconstrucția mecanismelor care au generat tensiunile.
Pe lângă declarațiile politice, vizita lui Putin în China a inclus și participarea la evenimente simbolice, precum parada militară de la Beijing organizată pentru a marca 80 de ani de la capitularea Japoniei în al Doilea Război Mondial. Această combinație între ceremonial istoric și negocieri diplomatice arată cum statele îmbină simbolismul trecutului cu întâlnirile practice pentru a-și întări pozițiile în prezent.
Privit mai amplu, summitul SCO reflectă o realitate în care marile puteri caută aliați și legitimitate pentru propriile viziuni asupra ordinii mondiale. Multipolaritatea promovată de Xi și Putin oferă alternative la modelele euro-atlantice, dar punerea în practică a unei astfel de viziuni se lovește de obstacole complexe: interese strategice divergente, presiuni economice și sensibilități regionale dificil de armonizat. În acest context, orice progres spre pace în Ucraina pare dependent nu doar de negocieri bilaterale, ci și de o reconstrucție a cadrului de securitate european, în care asigurarea echilibrului și a intereselor tuturor părților devine esențială.
Concluzionând asupra securității și echilibrului, rămâne o întrebare despre cum se negociază pacea în secolul XXI. Istoria arată că tratatele și instituțiile pot genera stabilitate, dar numai dacă sunt percepute ca echitabile și durabile de majoritatea actorilor implicați. Asta implică că dialogul trebuie însoțit de măsuri concrete: garanții de securitate, mecanisme verificate de control al armamentelor și un cadru economic care să reducă rivalitățile prin interdependențe constructive. Totodată, orice soluție solidă va trebui să țină seama de memoria istorică a regiunii și de temerile pe care le produce, pentru a preveni revenirea la cicluri de confruntare. În absența unei astfel de abordări complexe, negocierile riscă să rămână la nivel declarativ sau să producă soluții fragile.
Crezi că o reconciliere reală între marile puteri este posibilă fără o reproiectare a arhitecturii de securitate europeană?
Da, dar doar cu redesenarea clară a securității.
poate, dar greu. fără arhitectură nouă, tot patch-uri. vezi OSCE?
Interesant, dar cam acelasi film vechi… Putin zice de cauze profunde si negocieri, ok, dar fara schimbat chiar arhitectura de securitate europeana nu prea vad cum. Si China/India pot ajuta, da, dar au si ele interese mari, nu-s neutre. Eu cred ca trebuie garanții clare, mecanisme de verificare, plus pachete economice reale pt reconstrucție; altfel rămâne doar hârtie. Oricum, paradelile și simbolurile astea sunt bine pt imagine, dar nu rezolvă trauma 2014+; daca nu recuperezi încrederea la nivel regional, totul e fragil. cine știe, poate iese ceva printr-un compromis pe mai mulți pași, dar nu e simplu, ms.