De mai bine de douăzeci de ani, dezbaterile privind protecția animalelor și drepturile celor care practică vânătoarea au stârnit controverse de la sate până în Parlament. Recent, parlamentul a adoptat o modificare a Legii vânătorii care alterează procedura de suspendare a unei decizii administrative: contestarea ordinului ministrului nu mai determină suspendarea imediată a vânătorii, ci aceasta apare doar după ce instanța se pronunță definitiv.
Inițiativa aparține deputatului minorității bulgare, Gheorghe Nacov, și prevede că, dacă Senatul aprobă schimbarea, prima instanță nu va mai produce efect de suspendare imediată, iar orice suspendare va interveni abia la rămânerea definitivă a hotărârii primei instanțe. În practică, asta înseamnă că activitățile cinegetice continuă pe parcursul procedurilor judiciare, iar contestațiile nu opresc automat vânătoarea. Susținătorii argumentează că astfel se evită blocajele administrative prelungite; criticii afirmă că se înlătură o garanție esențială de protecție până la soluționarea litigiului.
Reacțiile au apărut rapid. ONG-urile de mediu și cele pentru protecția faunei și-au exprimat indignarea, considerând că modificarea slăbește instrumentele care pot opri practici dăunătoare înainte de decizia definitivă a instanței. Daniel Trifu, vicepreședinte Eco-Civica, a subliniat nemulțumirea organizațiilor, arătând că suspendările obținute prin recurs, nu în prima instanță, durează foarte mult, timp în care legea își produce efectele și „atunci se vânează tot”. În schimb, reprezentanți ai vânătorilor acuză ONG-urile că cer adesea chiar anularea vânătorii unor specii, iar ei văd în modificare o protecție a tradițiilor și a gestionării populațiilor de animale.
Schimbarea este tehnică, dar cu impact concret: odată adoptată, autoritățile vor putea menține cote și ordine de vânătoare pe durata litigiilor, iar contestatorii vor trebui să aștepte decizia definitivă a instanței pentru a le suspenda. Rămâne de urmărit cum vor interpreta judecătorii noile prevederi și dacă vor apărea mecanisme practice pentru a armoniza dreptul la recurs cu necesitatea unor măsuri preventive în favoarea mediului.
Propunerea lui Gheorghe Nacov și disputa dintre ONG-uri și vânători pun în conflict două priorități: eficiența administrativă în gestionarea fondului cinegetic și garanțiile juridice care pot opri o practică contestată înainte de a produce efecte ireversibile. Exemple sunt cazuri în care o cotă aprobată de minister permite recoltări care pot afecta o specie sau un teritoriu; dacă suspendarea intervenea imediat la contestare, s-ar fi prevenit potențiale pagube până la hotărârea definitivă. Acum, intervenția rămâne dependentă de mersul procedurilor judiciare, care pot dura luni sau ani.
Modificarea ridică întrebări practice: cum se va echilibra interesul public, obligațiile de gestionare a populațiilor și drepturile celor care contestă deciziile administrative? Ce măsuri interimare pot proteja speciile sensibile fără a paraliza administrarea fondului cinegetic? Schimbarea votată în Parlament elimină suspendarea automată la contestare, ceea ce poate însemna menținerea ordinelor de vânătoare până la decizia definitivă a instanței. Cum vor reacționa instanțele și autoritățile în această realitate procedurală rămâne de văzut.
Legea vânătorii, modificată la inițiativa lui Gheorghe Nacov, introduce un prag procedural care transformă efectele contestațiilor, iar vocile ONG-urilor precum Eco-Civica, reprezentată de Daniel Trifu, atrag atenția asupra întârzierilor judiciare care pot face ca măsurile contestate să-și producă pe deplin efectele înainte de o hotărâre definitivă. Tu ce părere ai despre echilibrul între protecția mediului și prerogativele administrative în gestionarea fondului cinegetic?
Fii primul care comentează