Când universitățile americane se regăsesc sub presiunea unor acorduri propuse care impun plăți enorme și modificări în conducere și în modalitățile de predare, discuția trece rapid de la incidente izolate la chestiunea libertății academice. De-a lungul timpului, campusurile au fost spații de dezbatere și polemică, de la protestele studențești din anii ’60 până la disputele contemporane despre libertatea de exprimare politică, iar noile condiții cerute pentru a primi sau menține finanțarea reaprind aceeași tensiune: sume considerabile, dar și stipulări care par, în numeroase situații, slab legate de scopul declarat, combaterea antisemitismului.
Cazul mediatizat menționează sume impresionante, peste 1, 2 miliarde de dolari în cazul UCLA, și conține clauze care alterează guvernanța universitară și conținutul predării. În proces, reclamanții au depus o serie de declarații ale oficialilor universitari, inclusiv ale persoanei responsabile de Task Force to Combat Anti-Semitism, din care reiese că unii urmăreau, de fapt, suprimarea anumitor idei pe campus. Judecătorul a observat că înregistrările necontradicate indică folosirea amenințării cu investigații și sancțiuni financiare pentru a determina universitatea să elimine discursuri etichetate „woke”, „de stânga”, „antiamerican”, „antioccidental” sau „marxist”. Pare un meniu imposibil de comandat la ora criticii academice.
Mai îngrijorător, chiar înainte de încheierea oricărui acord, au existat numeroase mărturii despre profesori și cercetători care și-au schimbat temele de predare și cercetare tocmai pentru a nu atrage atenția conducerii. Membrii reclamanților au declarat că se tem că investigarea sau pierderea finanțării îi va penaliza, iar posibilitatea de a fi considerați responsabili pentru consecințe financiare i-a determinat să renunțe la anumite subiecte. Această formă de autocenzură lovește în esența universității: predarea și cercetarea constituie forme de exprimare intelectuală, protejate de Prima Amendă, iar judecătorul a subliniat că sunt vătămări evidente și previzibile ale dreptului la libera exprimare, tocmai ceea ce, susțin autorii acestor politici, ar fi fost de evitat.
Problemele nu se limitează la libertatea de exprimare. Legea civilă a drepturilor, în special Title VI din Civil Rights Act, prevede proceduri stricte pentru reducerea finanțărilor federale: sunt necesare avertismente, audieri și intervenții doar dacă se constată că măsurile voluntare nu dau rezultate. În plus, sancțiunea trebuie direcționată asupra programelor specifice responsabile și asupra fondurilor alocate acestora. Title VI nu autorizează impunerea unor plăți de tip „despăgubire” în sume mari, așa cum au fost cerute sau primite de anumite instituții. Prin urmare, presiunile exercitate prin condiții financiare generale sau prevederi care nu vizează direct programele vizate par să depășească cadrul legal destinat protejării drepturilor civile.
Cazul ridică întrebări esențiale despre modul în care se poate echilibra protecția împotriva discriminării cu libertatea academică și cu procedurile legale stabilite pentru tăierea finanțărilor. Anumiți termeni concreți din acest material, sumele solicitate, rolul Task Force to Combat Anti-Semitism și referința la Title VI, arată cum instrumentele financiare și juridice pot transforma dezbaterile universitare în procese cu efecte durabile asupra cercetării și predării. Dacă universitățile sunt obligate să aplice schimbări cerute de autorități pentru a păstra sau obține fonduri, rămâne deschisă întrebarea cum se vor proteja în același timp libertatea academică a profesorilor și garanțiile procedurale impuse de lege.
Credeți că astfel de condiții financiare și administrative pot fi compatibile cu libertatea de cercetare și predare?
Fii primul care comentează