Despre un dinozaur cu aspect mai realist: echipa condusă de Paul Sereno a refăcut recent Edmontosaurus plecând de la mumiile găsite în America de Nord, utilizând tehnologii moderne de imagistică precum CT, raze X și fotogrammetrie, iar noua reconstrucție răstoarnă câteva concepții vechi despre înfățișarea acestui hadrosaur de mari dimensiuni.
Edmontosaurus apare acum mai detaliat decât în ilustrațiile tradiționale: o creastă de carne care pornește de pe vârful capului și continuă pe coloană, dar care, spre mijlocul spatelui, se transformă într-un rând de spinulițe, exact cum sugerau unele reconstrucții mai noi. Astfel, Knight și Horner aveau fiecare un sâmbure de adevăr, primul pentru creasta cărnoasă, al doilea pentru seria de spinule care urmează vertebrele unul câte unul, asemănător unor cameleoni actuali. Acest detaliu arată că ideile tradiționale și noile dovezi pot conviețui, nu se exclud reciproc.
Echipa a observat și niște solzoane foarte mici pe piele: majoritatea măsurau între 1 și 4 milimetri, iar spre baza cozii abia depășeau 1 centimetru. Imaginați-vă o înveliș format din solzi cât vârful unui ac, pe un animal cât un elefant. Pielea era foarte subțire, iar în imaginile obținute apar și cute fine care i-au ajutat pe cercetători să deducă această fragilitate; detaliile surprind pe cei care se așteptau la o carapace groasă și impunătoare.
Probabil cel mai surprinzător element din reconstrucție a fost prezența unor copite. La membrele anterioare, Edmontosaurus pare să fi avut copite centrale unice, cu o structură moale, triunghiulară, denumită frog la cai, sub talpă. Acestea seamănă destul de mult cu copitele ecvine, ceea ce sugerează că această formă de unghie nu este exclusivă mamiferelor. La membrele posterioare, care suportau greutatea principală, cercetătorii au identificat trei copite în formă de pană, înconjurând trei degete, plus un călcâi cărnos în partea din spate, asemănător structurii întâlnite la rinoceri. Imaginea obținută nu e un hibrid bizar, ci un exemplu al felului în care evoluția a reutilizat soluții funcționale similare în grupuri diferite.
Utilizarea tehnologiilor moderne, CT, raze X, fotogrammetrie, le-a permis cercetătorilor să creeze un model detaliat al pielii pe care l-au suprapus pe schelet, iar multe dintre aceste metode nu erau disponibile până acum un deceniu. Această combinație de date oferă acum o lectură mult mai precisă a anatomiei externe: nu doar silueta generală, ci și textura și modul în care pielea se așaza peste mușchi și oase.
Schimbările propuse pentru Edmontosaurus ridică întrebări interesante despre modul în care reconstruim viața preistorică: nu e vorba doar despre forme și coarne, ci despre textură, scalare și funcții subtile, precum forma copitelor sau a spinulelor care urmează fiecare vertebră. Aceste detalii influențează cum ne imaginăm mersul, relațiile cu mediul și chiar modalitățile prin care aceste animale se hrăneau sau se apărau.
Noul model al lui Edmontosaurus arată că unele trăsături considerate tipic mamifere, precum copitele, au apărut și la dinozauri, iar pielea extrem de fină contrastează cu imaginea populară a unei scoarțe groase. Reconstrucția pune în evidență munca interdisciplinară și tehnologiile recente, transformând fragmente fosile în replici tot mai fidele ale unui animal care a trăit acum zeci de milioane de ani.
Reconstrucția lui Edmontosaurus oferă nume și detalii concrete: Paul Sereno și echipa sa, imagini cu solzi de 1–4 mm, copite asemănătoare celor ecvine la membrele anterioare și trei copite cu călcâi cărnos la membrele posterioare. Ce înseamnă toate acestea pentru paleontologie? În primul rând, aduc mai multă acuratețe în reprezentări și, în al doilea rând, arată că trăsături funcționale pot apărea independent în linii evolutive diferite.
Vă întrebați cum ar fi fost să zăriți un Edmontosaurus „la pas” cu acei solzi minusculi și copitele sale neobișnuite?
Fii primul care comentează