Pal Jonson, ministrul suedez al apărării, a cerut marţi Europei să îşi reinventeze abordarea privind securitatea, solicitând pregătiri mult mai serioase pentru eventualitatea unui conflict armat din cauza ameninţării ruse. Declaraţiile au fost făcute la Berlin, înaintea unei întrevederi cu omologul său german Boris Pistorius, la un eveniment organizat de Fundaţia Konrad Adenauer.
Noţiunea de a trece de la o mentalitate de pace la una orientată spre pregătirea pentru război îi evocă epoca scurtă dar hotărâtă când ţările nordice au fost nevoite să îşi regândească apărările. Jonson afirmă că Rusia se reînarmează pe scară largă şi dezvoltă forţe tot mai letale, înregistrând progrese în arme cu rază lungă şi în capabilităţi de război electronic. El a subliniat necesitatea unei cooperări mai profunde între partenerii NATO, atrăgând atenţia asupra diversităţii investiţiilor în apărare din cadrul Alianţei. Fragmentarea cheltuielilor nu serveşte intereselor comune, a spus el, un mesaj clar că planificarea comună şi standardizarea ar trebui să primeze faţă de acţiunile izolate.
Contextul acestor schimbări este semnificativ: după decenii de neutralitate în timpul Războiului Rece, Suedia a solicitat şi a obţinut anul trecut aderarea la NATO ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina. Jonson a descris Ucraina ca fiind scutul său, folosind o metaforă militară, o sabie care încetineşte expansiunea militară rusă. Totuşi, el a menţionat şi o problemă practică: povara financiară a sprijinului pentru Ucraina este susţinută de un număr tot mai mic de aliaţi, ceea ce pune semne de întrebare privind durabilitatea şi echitatea acestui efort.
Ministrul suedez a făcut un apel explicit pentru o cooperare bilaterală mai strânsă cu Germania, propunând standardizare şi contracte pe termen lung în domeniul apărării. Ideea este simplă: dacă Berlinul şi Stockholm urmează strategii compatibile, pot economisi resurse şi îmbunătăţi interoperabilitatea, evitând pierderi de timp şi bani cauzate de echipamente neconcordante. Ambele ţări au început să aloce sume-record pentru apărare după ani de subfinanţare, determinate de aceeaşi realitate, războiul din Ucraina şi tensiunile din regiunea Mării Baltice.
Din punct de vedere politic, propunerile lui Jonson aduc în prim-plan două aspecte: adaptarea rapidă la noile ameninţări tehnologice, precum armele cu rază lungă şi războiul electronic, şi necesitatea împărţirii responsabilităţilor financiare şi logistice în cadrul NATO. Mesajul este totodată pragmatic: standardizarea, planificarea pe termen lung şi cooperarea bilaterală sunt mijloace prin care cheltuielile crescute se pot transforma în capacităţi efective, nu doar în liste de achiziţii militare.
Faptul că Suedia, după aderarea la NATO, aduce aceste teme în discuţie la nivel bilateral cu Germania arată că alinierea strategică capătă o formă concretă, nu rămâne doar la nivelul declaraţiilor politice. Întrebarea care persistă este cât de rapid şi cât de unit pot acţiona aliaţii în privinţa investiţiilor comune, interoperabilităţii şi susţinerii pe termen lung a Ucrainei. Crezi că Germania şi Suedia vor reuşi să implementeze standardizarea şi contractele pe termen lung propuse de Jonson?
Fii primul care comentează