Orban acuzat că pune imaginea negocierilor înaintea securității energetice, beneficiul Moscovei devine clar

Premierul ungar Viktor Orban amplifică legăturile energetice cu Moscova și extinde parteneriatele cu regimuri autoritare din Asia Centrală, chiar în timp ce Uniunea Europeană încearcă să reducă dependența de gazul rusesc. Analiza Institutului Robert Lansing arată că ceea ce Budapesta promovează drept „diversificare” este, de fapt, o strategie care consolidează influența Kremlinului și păstrează pârghia Rusiei asupra pieței energetice europene.

Situația de la Budapesta este limpede: aproximativ 85% din consumul de gaz al Ungariei provine din Rusia, iar contractele cu Gazprom au rămas în vigoare chiar după ce majoritatea statelor UE și-au întrerupt relațiile energetice cu Moscova în 2022. Mai mult, Ungaria a semnat acorduri care îi asigură încă un miliard de metri cubi pe an și a majorat capacitatea de stocare a gazului rusesc. La Forumul Economic de la Sankt Petersburg, ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a anunțat că în 2025 Ungaria anticipează livrări între 8 și 8, 5 miliarde de metri cubi din Rusia, cifre similare fiind estimate și pentru 2026. Mesajul este clar: în vreme ce Europa caută să slăbească levierul economic al Rusiei, politica externă a Ungariei pare să meargă în sens contrar.

Câteva exemple practice arată de ce eticheta „diversificare” este înșelătoare. Grupul maghiar MOL a obținut în 2024 drepturile de exploatare pentru zăcământul Rozhkovskoye din Kazahstan, estimat la 140 de miliarde de metri cubi, concesiune valabilă până în 2040. La prima vedere pare o sursă alternativă, dar problema este rutarea: gazul din Kazahstan ajunge în UE prin conducte care trec pe teritoriul Rusiei. Asta înseamnă că livrările rămân, practic, sub controlul Moscovei și pot fi amestecate cu aprovizionările rusești sau revendute ca „gaz kazah”. În loc să reducă dependența Europei de Rusia, astfel de operațiuni legitimează revenirea dominației energetice a Kremlinului.

Modelul se repetă și cu Uzbekistanul. În 2023, Ungaria a semnat memorandumuri pentru investiții comune în extracția gazului și pentru posibilitatea exportului de gaz uzbek către Ungaria. Din nou, majoritatea rutelor de export uzbeke trec prin Rusia, ceea ce limitează substanțial autonomia livrărilor. Situația Turkmenistanului arată o problemă logistică similară: rezerve vaste, dar lipsa unor conducte funcționale face improbabile exporturi directe consistente către Europa. Astfel, acordurile par bine pe hârtie, dar nu rezolvă dependența reală: resursele și coridoarele rămân sub influența Rusiei.

Pe scurt, ceea ce pare a fi extinderea rețelelor energetice devine, de fapt, un mecanism prin care Moscova își menține influența în centrul Europei. Pentru Orban contează mai mult imaginea negocierilor internaționale decât reala securitate energetică: semnând memorandumuri și contracte, Budapesta își consolidează poziția la masa deciziilor de la Bruxelles, obținând argumente în fața partenerilor europeni pentru a păstra anumite avantaje financiare. Aceste gesturi pot aduce foloase politice interne, dar realitatea logistică rămâne neschimbată, controlul rutelor și al aprovizionărilor e tot la Kremlin.

Consecințele sunt mai largi decât relațiile bilaterale dintre Ungaria și Rusia. Acordurile lui Orban sprijină, în practică, capacitatea Rusiei de a folosi gazul ca instrument de presiune politică. Ele subminează eficiența sancțiunilor și strategia UE de reducere a dependenței de regimurile autoritare. Mai mult, astfel de manevre pot încuraja alți lideri europeni cu tendințe populiste să adopte strategii similare, erodând unitatea necesară pentru politici comune de securitate energetică.

În ansamblu, politica energetică a Budapestei se înscrie ca o mișcare cu dublă miză: păstrează legături privilegiate cu Moscova și extinde relațiile cu Asia Centrală, dar fără a crea surse cu adevărat independente pentru Europa. Parteneriatele recente funcționează mai degrabă ca instrumente geopolitice decât ca soluții logistice viabile, iar pentru consumatorii europeni riscul este real: menținerea dependenței energetice poate însemna prețuri mai mari și vulnerabilitate la decizii politice externe. Ce părere ai despre această abordare a Ungariei, o strategie realistă de protejare a intereselor naționale sau un joc periculos care slăbește solidaritatea europeană?