În acest an, în Statele Unite, creaţii semnate de artişti precum Salvador Dalí, José Clemente Orozco şi Piet Mondrian au pătruns în domeniul public, modificând în mod concret felul în care aceste opere pot fi folosite şi reinterpretate. Drepturile de autor, care s‑au schimbat mult de la primele reglementări moderne, funcţionează astăzi după reguli care permit utilizarea unor lucrări din anii 1929–1930 fără permisiuni speciale, deşi există numeroase nuanţe practice şi juridice demne de explicat. Istoria drepturilor de autor în America, cu regulile sale privind durata de 95 de ani şi procedurile de reînnoire, face ca această serie de eliberări să fie semnificativă nu doar pentru specialişti, ci şi pentru artişti, edituri, conservatori de muzee şi public.
În linii mari, legea americană prevede expirarea drepturilor după 95 de ani pentru multe lucrări publicate în 1930, însă determinarea intrării în domeniul public depinde şi de data publicării, de înregistrare şi de posibilele reînnoiri efectuate de moştenitori sau de entităţile care deţin drepturile. Centrul pentru Studiul Domeniului Public al Universităţii Duke, care marchează anual Ziua Domeniului Public, atrage atenţia că acest proces este mai complicat decât pare: unele opere au statut clar, în timp ce altele rămân ambigue până când documentele sau hotărârile judecătoreşti le lămuresc situaţia.
Printre titlurile importante care au devenit disponibile se numără romanul lui William Faulkner As I Lay Dying, tratatul lui Sigmund Freud Civilization and Its Discontents din 1929 şi filmul clasic Animal Crackers al fraţilor Marx; totodată, personaje celebre din filme şi animaţie, precum Betty Boop şi primul câine Disney, Rover, care urma să devină Pluto, se află acum în domeniul public. Pentru iubitorii de artă vizuală, lista publicată de Duke include şase lucrări notabile din 1930: Composition with Red, Blue and Yellow de Piet Mondrian, filmul L’Âge d’Or semnat de Luis Buñuel şi Salvador Dalí, fresca Prometheus a lui José Clemente Orozco, Composition de Sophie Taeuber‑Arp, fotografii realizate de Edward Steichen pentru Vogue şi Tier Freundschaft (Animal Friendship) de Paul Klee. Fiecare dintre aceste opere are propria poveste: Mondrian urmărea o artă cât mai pură, iar o lucrare foarte asemănătoare a ajuns la Sotheby’s în 2022 pentru 51 de milioane de dolari; asta nu înseamnă însă că toate versiunile sau reproducţiile sunt tratate la fel, dar drepturile asupra variantei din 1930 s‑au schimbat.
L’Âge d’Or este emblematic pentru controversele epocii: unul dintre primele filme sonore ale mişcării suprarealiste, care a scandalizat publicul prin imagini cu tentă erotică, declanşând procese şi cenzură. Un Chien Andalou, colaborarea anterioară dintre Buñuel şi Dalí din 1929, este şi el în domeniul public şi, împreună, cele două filme ilustrează felul în care avangarda cinematografică a început să zdruncine convenţiile. José Clemente Orozco a pictat Prometheus pentru sala de mese a Pomona College din Claremont, California; fiind atent la sensibilităţile publicului, artistul a ales să reprezinte figura într‑un mod menit să evite ofensarea unor privitori. Sophie Taeuber‑Arp, care a devenit mai cunoscută după o recentă retrospectivă itinerantă, apare printr‑o lucrare din colecţia Museum of Modern Art din New York, exemplificând experimentele ei cu abstracţia şi materiale lucioase. Edward Steichen, fotograful care a revoluţionat şedinţele foto pentru Vogue şi Vanity Fair prin iluminare artificială şi direcţie teatrală, are imagini din 1930 care intră acum în domeniul public, ceea ce permite o utilizare mai largă pentru cercetare şi republicare. Paul Klee, reprezentat prin Tier Freundschaft găzduită de Museo Reina Sofía din Madrid, rămâne un exemplu al simbolismului misterios transpus în forme aproape onirice.
Deşi intrarea în domeniul public oferă oportunităţi pentru studiu, adaptări şi reinterpretări, nu presupune că toate utilizările sunt lipsite de implicaţii legale: anumite versiuni, restaurări sau materiale conexe pot păstra protecţii distincte. În plus, proprietarii obiectelor fizice, versiunile digitizate sau înregistrările moderne pot rămâne protejate, iar regulile diferă între state. Cu o doză de umor: acum poţi folosi fără permisiune o compoziţie de Mondrian pentru un poster de perete, dar nu încerca s‑o vinzi la Sotheby’s pentru 51 de milioane fără documente.
As I Lay Dying a intrat în domeniul public în acest an. Această schimbare evidenţiază cât de mult contează datele de publicare, reînnoirile de drepturi şi deciziile editoriale: de la romanul lui Faulkner la filmul L’Âge d’Or, de la picturile lui Mondrian la fresca lui Orozco, fiecare intrare în domeniul public deschide noi piste pentru reutilizare şi reinterpretare. Care dintre aceste lucrări ţi se pare cea mai interesantă pentru o reinterpretare contemporană?
Fii primul care comentează