Organizația Mondială a Comerțului (OMC) a intervenit la nivel global în domeniul pescuitului: un acord privind subvențiile, menit să combată practici dăunătoare stocurilor de pește și mediului marin, a devenit aplicabil luni după două decenii de negocieri. Istoric, reglementările comerciale au evoluat de la simple norme tarifare către instrumente menite să protejeze bunuri publice globale, iar acest pact reprezintă o premieră: este primul acord OMC care abordează explicit teme de mediu la scară mondială, semnat de peste o sută de membri, inclusiv Statele Unite, Uniunea Europeană și China.
Acordul impune reguli obligatorii privind subvențiile acordate sectorului pescuitului, solicitând guvernelor să evalueze legalitatea și durabilitatea activităților pe care le finanțează. După mai mult de 20 de ani de negocieri, textul finalizat în 2022 a fost ratificat de două treimi din membri și intră acum în vigoare, într-o perioadă marcată de tensiuni comerciale între marile puteri. Documentul interzice anumite forme sintetizate ca fiind cele mai nocive: sunt eliminate subvențiile care susțin pescuitul ilicit, nedeclarat și nereglementat (IUU) și cele care întrețin exploatarea stocurilor deja supraexploatate. Există, însă, o excepție clară: un stat poate menține sprijin financiar dacă acesta are ca scop refacerea stocului până la un nivel biologic durabil, adică finanțare pentru recuperare, nu pentru epuizare.
De asemenea, acordul acoperă pescuitul în ape aflate în afara jurisdicției naționale, unde managementul stocurilor lipsește frecvent. Interdicția pentru subvențiile care favorizează activități în larg urmărește tocmai scenariile fără reglementări locale eficiente, oferind o protecție suplimentară habitatelor comune. Pentru context: estimările des citate indică faptul că, în 2018, subvențiile mondiale pentru pescuit au totalizat 35, 4 miliarde de dolari, dintre care în jur de 22 de miliarde au fost destinate creșterii capacității flotelor, sumă care explică în parte presiunea asupra resurselor marine.
Acordul solicită țărilor „atenție specială și moderație” atunci când subvențiile sunt acordate navelor care nu arborează pavilionul național sau când starea stocurilor nu este cunoscută. Membrii OMC trebuie să raporteze date despre implementare: informații privind starea stocurilor, navele și operatorii beneficiari de subvenții și listele navelor identificate ca implicate în pescuit IUU. În caz de dispute, statele pot utiliza mecanismul de soluționare a litigiilor al OMC; rămâne însă o problemă procedurală, organul de apel al OMC fiind în continuare blocat din cauza refuzului Statelor Unite de a numi judecători.
Textul include prevederi speciale pentru țările în curs de dezvoltare și pentru cele mai puțin dezvoltate. Acestea beneficiază de o clauză de tranziție: subvențiile acordate în zonele lor economice exclusive sunt exceptate de interdicții pentru doi ani. În plus, statele al căror volum anual de capturi nu depășește 0, 8% din totalul global pot transmite notificările OMC o dată la patru ani, în loc de o dată la doi ani, reducând povara administrativă pentru flote mici. OMC oferă și asistență tehnică, iar un fond constituit din contribuții voluntare a strâns până acum 18 milioane de dolari pentru a sprijini aceste țări în punerea în aplicare.
Regulile rămase, cele referitoare la subvențiile care contribuie la supracapacitate și pescuit excesiv, sunt încă în negociere. Acordul include o clauză clară: dacă a doua parte a regulilor nu este finalizată în patru ani de la intrarea în vigoare a primei părți, primul text va fi abrogat imediat, cu excepția cazului în care membrii OMC decid altfel. În esență, este un pachet condiționat: protecție imediată împotriva celor mai dăunătoare subvenții, dar și un termen strict pentru completarea regulilor rămase.
Acordul arată că probleme precum reglementarea subvențiilor, starea stocurilor de pește și transparența navelor nu mai pot fi tratate exclusiv la nivel național; ele solicită cooperare internațională, date precise și mecanisme de control. Obligația de raportare către OMC și crearea unor instrumente financiare pentru țările vulnerabile reflectă recunoașterea complexității situației: sunt implicate interese economice majore, suveranitate asupra resurselor și nevoia de a preveni epuizarea unor stocuri vitale. Exemple din text, suma de 35, 4 miliarde de dolari din 2018, clauza de 0, 8% pentru notificări și fondul de 18 milioane de dolari, evidențiază atât amploarea problemei, cât și eforturile de a atenua impactul asupra țărilor mai puțin pregătite.
Acordul OMC privind subvențiile pentru pescuit reprezintă, prin urmare, un pas legislativ important, dar nu definitiv: rămâne de urmărit evoluția negocierilor privind supracapacitatea și modul în care statele vor respecta cerințele de transparență. Majorarea responsabilității și condițiile financiare pentru țările mai vulnerabile pot facilita tranziția spre practici mai durabile, însă succesul depinde de implementare, monitorizare și, nu în ultimul rând, de voința politică a principalelor puteri maritime. Ce ar trebui să facă România sau alți actori regionali pentru a valorifica aceste reguli și a proteja resursele lor marine?
Fii primul care comentează