De câteva decenii, statele din Eurasia au încercat să creeze mecanisme alternative de colaborare, iar summitul recent al Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS) de la Tianjin a demonstrat din nou seriozitatea acestei intenții. Președintele chinez Xi Jinping a folosit reuniunea pentru a susține o nouă ordine economică și de securitate favorabilă ceea ce el a numit „Sudul Global”, trimițând un semnal clar către Statele Unite într-un context geopolitic din ce în ce mai tensionat. În mijlocul delegațiilor numeroaselor țări non-occidentale, la eveniment au participat și lideri importanți precum Vladimir Putin și Narendra Modi, iar atmosfera a urmărit să transmită solidaritate și coeziune.
Xi a subliniat necesitatea combaterii hegemonismului și a politicii bazate pe forță și a cerut „un multilateralism veritabil”, exprimare prin care a criticat practicile economice și tarifare ale administrației americane. A punctat că guvernanța globală se află la o răscruce, sugerând că regulile și aranjamentele actuale nu mai servesc interesele țărilor din Sudul Global. Mesajul era atât politic, cât și strategic: OCS, instrument susținut ferm de China, poate funcționa ca o platformă pentru construirea unei ordini alternative, axate pe cooperare economică și securitate colectivă între membrii săi.
Imaginea summitului a întărit acest mesaj. Înainte de deschidere, Vladimir Putin și Narendra Modi au fost surprinși ținându-se de mână și zâmbind în timp ce se îndreptau spre Xi, iar mai târziu cei trei au stat unul lângă altul, înconjurați de interpreți. Un comentator a remarcat că nu are importanță dacă momentul a fost regizat sau spontan; simbolistica contează. După summit, Modi a mers cu Putin într-o limuzină blindată Aurus către întâlnirea lor bilaterală, iar pe o platformă socială a menționat că discuțiile cu liderul rus sunt întotdeauna pline de semnificații. La rândul său, Putin l-a salutat pe Modi în rusă cu o expresie caldă, „Stimate domnule prim-ministru, drag prieten”, adăugând o nuanță personală unor negocieri cu și o componentă pragmatică.
Contextul economic joacă un rol crucial în această ecuație. China și India se numără printre cei mai mari cumpărători de țiței din Rusia, al doilea mare exportator mondial. Relațiile comerciale dintre aceste țări capătă importanță în fața unor politici economice ostile, precum taxele impuse de administrația americană unor parteneri economici. De altfel, președintele american de atunci, Donald Trump, a instituit tarife suplimentare pentru India legate de anumite achiziții, în timp ce China a fost tratată diferit în anumite momente; astfel de măsuri au amplificat tensiunile și au determinat pe unii să caute alternative la sistemul dominat de Occident.
Organizația de Cooperare de la Shanghai, mai puțin cunoscută în afara regiunii, există de peste două decenii și a apărut inițial ca un bloc regional de securitate. Membrii fondatori au fost China, Rusia și patru state din Asia Centrală; în 2017, India a devenit membru, întărind dimensiunea sa transregională. OCS s-a dezvoltat treptat de la preocupări strict militare și de securitate spre cooperare economică, politică și culturală, iar prezența la nivel înalt la summitul din Tianjin i-a oferit organizației un nou impuls.
Dincolo de imagini și declarații, rămâne totuși întrebarea ce înseamnă concret această „nouă ordine” pentru echilibrul global. Inițiativele chineze și alianțele regionale pot influența instituțiile internaționale, fluxurile comerciale și lanțurile de aprovizionare, dar schimbările structurale necesită timp, un cadru juridic și consens între state cu interese adesea divergente. De asemenea, reacțiile Occidentului, în special ale Statelor Unite, vor determina cursul acestor eforturi: fie prin convergență și adaptare, fie prin contramăsuri care pot intensifica rivalitățile.
Privind înainte, întâlnirea de la Tianjin arată că geopolitica contemporană are multiple fațete: nu este doar despre confruntare deschisă, ci și despre diplomatie simbolică, realiniere economică și căutarea de alternative la ordini existente. Totodată, cooperarea între marile puteri și statele emergente implică negocieri complicate, în care interesele economice și de securitate sunt adesea interconectate. Rămâne de văzut dacă OCS va deveni un nucleu real al unei noi arhitecturi globale sau va rămâne, în principal, o platformă pentru afișare diplomatică la nivel înalt.
Cum credeți că se vor modifica relațiile economice și de securitate globale în anii următori, pe măsură ce inițiative precum OCS capătă mai multă vizibilitate?
hm, iar ei trei la masa mare… vezi să nu ne uite, daaa.
mă uit la pozele alea cu ei ținându-se de mână și mi se strânge ceva în piept. parcă era altă lume când speram că granițele pot fi doar linii pe hartă și nu ziduri de interese. știu, stiu, politica e murdară, fiecare gândește la profit și securitate, dar tot mă apucă o tristețe veche când văd cum se caută alternative — nu din dor, ci din nevoie. îmi amintesc de vremuri când oamenii credeau că cooperarea e posibilă fără atâta spectacolu, acum pare totul regizat, gesturi la camera, promisiuni de hârtie. poate ocs va schimba ceva, sau poate rămâne doar o altă scenă unde se joacă puterile. oare copiii noștri vor mai avea răbdare să reconstruiască în urma conflictelor astea? mie mi-e teamă că pierdem ceva ireparabil, un fel de încredere simplă între oameni. daaa, poate sunt prea melancolic, dar nu pot scăpa de senzația că suntem într-un film vechi care repetă aceleași scene triste.
Da, da, iarăși discursuri și poze ca la paradă; nu mă păcălesc, tot Occidentul controlează fluxurile, dar poate se mai schimbă ceva, stiu eu, prea complicat, vedem…
pai, treaba e cam asta: statele se adună, fac poze, zâmbesc, se pupă pe la conferinţe, dar în realitate chestia e mai complicată. China vrea influență economică, India e pragmatică, Rusia vinde petrol și caută piețe — deci se leagă interese, nu neapărat prietenie pe viață. și să nu uităm: banii și logistica fac mai mult decât discursurile — rețelele de transport, rute feroviare, porturi, bănci care oferă credite fără condiții dure. chestii pe care Occidentul le controlează parțial acum, dar pot fi diversificate — vezi proiectele chineze de infrastructură, companii mixte cu India sau contracte energetice directe cu Rusia.
totuși, nu e clar că OCS poate să devină un bloc omogen: diferențele interne sunt mari, interese contradictorii apar la primul test serios (ex: conflicte regionale, sancțiuni, sau presiuni comerciale). de exemplu, India și China nu sunt mereu pe aceeași lungime — au amintiri de frontieră, competitii regionale etc. deci o alianță prea strânsă ar necesita compromisuri incomode.
pe partea economică? probabil vedem mai multe acorduri bilaterale, plăți în monede locale, evitarea dolarului acolo unde se poate, lanțuri alternative de aprovizionare — nu peste noapte, dar gradual. securitatea: cooperare selectivă, exerciții comune, schimb de informații în anumite domenii, dar fără o integrare totală militară. Occidentul va răspunde — uneori cu adaptare, alteori cu presiuni sau sancțiuni; asta poate accelera fragmentarea unor piețe sau dimpotrivă poate forța compromisuri.
pe scurt: mai multă diversificare economică, aranjamente pragmatice, simbolism diplomatic intens, dar și fragilități interne. dacă vrei detalii: se pot schimba fluxurile de țiței (mai mult spre Asia), mai multe rute feroviare/transit prin Asia Centrală, și bănci regionale care să finanțeze proiecte fără condițiile occidentale — asta e ce urmăresc. hmm, vedem în 5-10 ani, dar nu e nici un salt instant, e mai mult un pas cu pas.
Interesant, nu m-aș fi gândit că OCS poate deveni chiar atât de vizibilă fără chestii mari gen sancțiuni sau război. și totuși, faza cu China + India + Rusia e importantă pt fluxurile de energie: India a tot cumpărat țiței rusesc la discount, deci lanțurile energetice se reașează deja, nu e doar vorbă. Plus, tehnic vorbind, China are proiecte BRI + infrastructură financiară (exim bank, NDB, poate mai mult yuan în trade) care pot reduce dependența de sistemul SWIFT sau dolar pe termen lung — nu dispar peste noapte dar pun presiune.
dar nu uitați: statele din Asia Centrală, + Turcia sau Iran (mai ales Iranul), pot fi pivoti regionali; dacă se aliniază mai mult cu OCS sau cu China, rute comerciale și proiecte logistice se schimbă. totuși interesele lor nu-s identice, deci riscul e că OCS rămâne mai mult PR și întâlniri frumoase decât o coaliție uniformă. cine zice că toți vor aceleași reguli comerciale?
pe partea de securitate, cooperarea militară există deja (ex: exerciții comune, vânzări de arme Rusia-China/India), dar integrarea reală cere trust și mecanisme juridice — chestii care lipsesc. Occidentul poate riposta prin consolidarea propriilor alianțe (AUKUS/UE+US tech controls) sau prin oferta de alternative economice. deci scenariul plauzibil: mai mult multipolarism economic, nu neapărat o prăbușire a ordinii actuale.
curiozitatea mea e: dacă China începe să plătească mai mult în yuan sau monede locale pentru energie, ce se întâmplă cu hedgingul, piețele petroliere și ratele de schimb? poate vedeam deja începutul. oricum, nu e nici alb nici negru, e un joc de piese care se mișcă lent. mie mi se pare fain că se caută alternative, dar rămân sceptic că pot rezolva rapid toate problemele practice.