O redescoperire în colecțiile europene readuce în prim-plan un studiu al barocului spaniol: un desen de Bartolomé Esteban Murillo, furat în 1897, a fost găsit luna trecută la Musée des Beaux-Arts din Pau și a fost trimis temporar la Muzeul Prado din Madrid. Această reîntâlnire face parte din a treia ediție a programului „El Prado en femenino”, o inițiativă a Prado care analizează, prin prisma istoriei muzeului, rolul femeilor care i-au modelat colecțiile timp de aproape două secole. Faptul că o piesă dispărută mai bine de un secol reapare în inventare subliniază importanța documentării și a schimburilor între muzee; uneori „curățenia” din depozite scoate la iveală surprize cu adevărat semnificative.
Expoziția El Prado en femenino III. La reina Isabel de Farnesio (1692, 1766) este deschisă până pe 24 mai 2026 și valorifică colecția reginei Isabel de Farnesio, care a achiziționat circa 1.000 de opere din primele sale ani în Spania, la 22 de ani, până la moartea sa la 73 de ani. Din această selecție au rămas în patrimoniul muzeului în jur de 500 de lucrări, picturi, desene, sculpturi, dintre care aproximativ 100 sunt expuse permanent în aproape jumătate din cele 100 de galerii ale Prado-ului și poartă semnătura Farnesio. Intervenția curatoriale cuprinde 45 de piese într-un traseu de 24 de săli, inclusiv cinci lucrări scoase special din depozit și două împrumuturi recuperate din instituții spaniole. În rândul lor se află și studiul lui Murillo din 1655, cumpărat de muzeul din Pau în 1907 după ce fusese sustras din colecția regală în 1897; lucrarea este împrumutată Madridului, dar rămâne, din punct de vedere legal, proprietate a statului francez.
Aceasta este prima ediție a seriei dedicată unei singure femei; precedentele au avut ca protagoniști figuri precum Isabel I de Castilla, care a conturat colecțiile în secolele XVI–XVII. Isabel de Farnesio a fost una dintre cele mai influente personalități ale secolului al XVIII-lea: născută la Parma, a reconfigurat viața politică spaniolă, a redus influența franceză la curte și a avut un rol hotărâtor în politica regelui Felipe V, inclusiv în operațiuni militare precum ocuparea Sardiniei. Gusturile ei artistice erau variate: a colecționat opere ale maeștrilor baroci spanioli Jusepe de Ribera, Diego Velázquez și Bartolomé Esteban Murillo, ultimul fiind, se spune, preferatul ei, dar și piese internaționale semnate de Correggio, Tintoretto, Pieter Bruegel cel Bătrân sau David Teniers cel Tânăr. Această combinație de preferințe explică de ce patrimoniul pe care l-a lăsat la baza Prado-ului reflectă atât specificul spaniol, cât și un dialog european mai larg.
Redescoperirea studiului lui Murillo din 1655, sustras în 1897 și găsit la Pau, readuce în discuție teme precum proveniența, restituirile și colaborarea internațională între muzee. Moștenirea Isabelei de Farnesio arată că colecțiile publice sunt rezultatul unor decizii politice și personale, dar și al unor trasee complicate în timp: unele lucrări au circulat, au fost pierdute, cumpărate sau redobândite, iar astăzi reapar sub ochii publicului după dispariții care par de poveste. Programul „El Prado en femenino” nu se limitează la expunerea picturilor; reconstruiește istoria influenței feminine în formarea uneia dintre cele mai importante instituții culturale ale Europei.
El Prado en femenino III. La reina Isabel de Farnesio (1692, 1766) reunește 45 de opere pentru a reîmprospăta povestea colecției regale și a evidenția rolul decisiv al unei regine colecționare. Tema expoziției scoate în relief cum achizițiile private ale unei singure persoane (aproximativ 1.000 de opere cumpărate) pot consolida fundația unui muzeu național și pot conecta artiști ca Murillo, Velázquez sau Ribera cu publicul contemporan. Gândește-te la următorul lucru: cum s-ar modifica perspectiva asupra unei colecții dacă am cunoaște traseul complet al fiecărei lucrări, de la cumpărare la eventuale dispariții și regăsiri?
Fii primul care comentează