La Timișoara, la spațiul Indecis artist-run, curatoriat de Teodora Talhoș, artista expune „Obiecte de uz casnic”, o expoziție semnată de Mimi Ciora, Loredana Ilie, Adina Oros și Lea Rasovszky care pune sub lupă discriminarea de gen. Expoziția este deschisă între 6 și 28 septembrie și aduce în discuție viațile concrete ale femeilor, nu doar statistici reci.
Curatoarea povestește că ideea a pornit dintr-o decizie recentă care i-a lăsat un gol: relaxarea unor politici de conduită la nivel global care a permis proliferarea limbajului plin de ură. Printre etichetele acceptate în acest spațiu retoric se numără și expresii care reduc femeile la „obiecte de uz casnic” sau „proprietate”. Această schimbare la nivelul platformelor se suprapune cu o realitate dură din România: doar în prima jumătate a anului 2025 au fost consemnate peste 30 de cazuri de femicid. Expoziția de la Indecis nu vine cu cifre pentru a șoca, ci pentru a scoate în prim-plan oamenii din spatele lor: mame, surori, prietene, colege, cu trecuturi, planuri și speranțe. Comparația femeilor cu obiecte de uz casnic nu e doar umilitoare; reflectă o dimensiune a felului în care sunt privite și tratate în societate.
„Obiecte de uz casnic” nu vrea să catalogheze pe cineva drept victimă sau să expună violența ca fenomen abstract. Expoziția explorează multiple fațete ale experienței feminine, din viața domestică și din mediul urban, și invită la dialog, reflecție și solidaritate. Nu e un manifest agresiv, ci mai degrabă o invitație la ascultare și înțelegere.
Creațiile din expoziție oferă puncte de vedere complementare. Mimi Ciora, născută în 1985 la Oradea, aduce o arhivă de cărți și personaje hibride care reconstruiesc mecanismele ce au încorsetat femeile în a doua jumătate a secolului XX. Loredana Ilie, din Arad, născută în 1999, lucrează cu pături cusute manual în care fraze ca Există putere în moliciune devin adevărate manifeste de reziliență. Adina Oros, născută în 1998 la Beclean, propune peisaje sonore care surprind ciclul dintre protest și resemnare, sunetul ca indicator al stării colective. Lea Rasovszky, născută în 1986 la București, construiește un univers în care corpul feminin alternă rolurile de refugiu și de armă. Împreună, cele patru perspective conturează o hartă emoțională și politică a experienței feminine și scot la iveală realități greu de ignorat.
Vernisajul are loc pe 6 septembrie, de la ora 18:00, la Indecis artist-run space, Bastion 3, iar expoziția poate fi vizitată până pe 28 septembrie. Pe lângă vizitare, programul include mai multe întâlniri menite să creeze contexte mai intime de dialog cu artistele și cu curatoarea. Pe 7 septembrie, de la ora 11:00, are loc o discuție informală cu toate cele patru artiste, în care vor vorbi despre preocupările lor, cărți sau idei care le influențează practica. Pe 11 septembrie, la ora 18:00, este programat un tur ghidat cu Teodora Talhoș. Pe 24 septembrie, la ora 18:00, urmează un tur ghidat cu Talhoș și Loredana Ilie, urmat de o cină comunitară. Expoziția se încheie pe 28 septembrie cu un ultim tur ghidat și un brunch, de la ora 11:00.
Te gândești să treci pe la Indecis pentru o vizită și o discuție cu artista?
am văzut atâția ani de-astea, în orașul meu colegii găteau, se certau, plecau. și parcă totul rămânea mic, cutii cu amintiri pe raft. mi se pare trist că artă trebuie să ne aducă aminte că oamenii sunt oameni, nu etichete; eram mai optimist cândva, acum doar merg la muzeu și simt golul. o idee: ar fi fain dacă pe lângă expoziție cineva ar strânge povești scrise de femei din comunitate, autentice, fără filtru — să rămână ceva palpabil; poate cine știe, poate ajută pe cineva. stiu, suna melancolic, dar asta e.
wow, sună tare fain proiectul, o să încerc să trec pe 7 la discuție, mi se pare important cum zicea aia cu „putere în moliciune” — daaa, suna ciudat dar are sens. nu-s expert/a in artă dar apreciez că nu aruncă cifre doar ca să șocheze, pune oamenii în față. pături cusute, sunete, corpuri ca armă/refugiu… interesant mix. dacă cineva vrea companie la vernisaj, zic să ne vedem, poate ieșim după o cafea.
Am fost azi la Indecis și m-a lovit cum stau lucrurile: nu e doar artă frumoasă, e conversație pe bune despre chestii pe care le vedem zilnic, dar le numim “normale”. îmi place că nu exagerează cu statistici ca să sperii, ci arată fețe și povești; totuși mi-ar fi plăcut un mic colț cu date concrete sau resurse locale pentru victime, ca să știe cine vrea să ajute unde să se ducă. și da, pătura cu „Există putere în moliciune” m-a făcut să lacrimez puțin, cine știe… poate e primul pas spre altfel de privire; ms pentru expo, o să revin.