De-a lungul timpului, resursele au modificat raporturile de forțe între state la fel cum cărțile trec din mână în mână la un joc de familie: cel care controlează petrolul are adesea și marja de negociere. Subiectul este Venezuela, președintele Nicolas Maduro și posibile discuții cu Statele Unite, toate într-un context de rivalitate geopolitică care îl include pe China, sancțiuni economice și o prezență militară americană mai vizibilă în Caraibe.
Maduro pare dispus să folosească petrolul ca pârghie în eventuale negocieri cu Washingtonul: ar putea pune la dispoziție transporturi de țiței, în mare parte vândut până acum Chinei, ca formă de plată sau troc. Administrația americană condusă de Donald Trump a semnalat deschiderea spre discuții, în timp ce tensiunile s-au intensificat, președintele american a afirmat recent că spațiul aerian al Venezuelei și zonele învecinate ar trebui considerate închise, iar la începutul săptămânii Statele Unite au desemnat Cartelul de los Soles drept organizație teroristă străină, o decizie care adaugă presiune în plan politic și de securitate. Anunțurile privind intensificarea operațiunilor au stimulat speculațiile că Washingtonul ar putea face mișcări mai viguroase în zilele următoare.
Din punct de vedere economic, producția Venezuelei a ajuns în 2025 la circa 1, 1 milioane barili pe zi, adică mult sub vârful din anii 1990, când era de trei ori mai mare. În a doua jumătate a anului 2025, peste 80% din exporturi au mers către China, comparativ cu 63% pentru întregul an precedent, conform datelor de transport maritim și documentelor interne PDVSA analizate de analiști. Această dependență de piața chineză a derivat în mare parte din restricțiile impuse de sancțiunile americane, care au blocat multe canale comerciale alternative.
Analistul energetic Thomas O’Donnell consideră că redirecționarea unor cantități mai mari de țiței către SUA și asigurarea investițiilor americane în sector ar putea fi oferte tangibile pe care Maduro le-ar putea propune. Totuși, eficiența unei astfel de oferte depinde de prețurile internaționale ale petrolului și de stabilitatea pieței: deocamdată avantajul pare a fi în favoarea Washingtonului, iar majorarea exporturilor către SUA s-ar izbi de obstacole comerciale și politice. Ministrul petrolului, Delcy Rodriguez, a acuzat Statele Unite că urmăresc rezervele petroliere și gaziere ale Venezuelei, sugerând că presiunile internaționale au motivații economice clare; în același timp a evidențiat cererea rafinăriilor din Golful Mexic pentru țițeiul greu venezuelean, în timp ce industria americană prelucrează în principal petrol ușor.
De la sancțiunile din 2019, majoritatea contractelor tradiționale ale PDVSA au fost suspendate, ceea ce a obligat compania de stat să vândă petrol pe piața spot, adesea cu reduceri substanțiale. Această flexibilitate comercială oferă însă și o șansă: în lipsa angajamentelor pe termen lung, încărcăturile destinate anterior rafinăriilor independente chineze ar putea fi redirecționate către Statele Unite sau Europa dacă s-ar încheia un acord politic care să permită reluarea exporturilor. Exporturile către SUA realizate printr-o licență pentru Chevron au scăzut semnificativ, fiind în T3 la jumătate față de T1, ceea ce reflectă fluctuațiile determinate de autorizările americane.
Washingtonul blochează de ani banii cash către PDVSA, dar compania are experiență în tranzacții de tip schimb, folosind petrolul pentru a obține importuri esențiale de combustibil. În plus, rebilansarea investițională necesară pentru a readuce industria venezueleană la nivelurile de acum două decenii ar necesita capital masiv și companii energetice cu know-how, resurse care au fost reținute de temerile investitorilor occidentali după exproprierile din era Hugo Chavez și din cauza sancțiunilor. Chiar și o opoziție care promite reforme s-ar confrunta cu obstacole logistice și financiare serioase dacă ar ajunge la putere. Politica americană de licențiere a fost, de asemenea, incompletă și schimbătoare, alternând între autorizații temporare și blocaje, ceea ce îngreunează planificarea pe termen lung pentru orice partener străin.
Cartelul de los Soles a fost desemnat organizație teroristă străină de SUA, o decizie cu implicații geopolitice și economice palpabile. Aceasta demonstrează cât de mult se întrepătrund problemele de securitate cu cele energetice în Venezuela; deciziile de politică externă și sancțiunile afectează nu doar fluxurile de petrol, ci și capacitatea de a atrage investitori, de a negocia licențe și de a redirecționa exporturile către piețe alternative precum Statele Unite sau Europa. Schimbările de autorizare pentru companii precum Chevron, datele despre producția de 1, 1 milioane barili pe zi și dependența crescută de China sunt elemente concrete care conturează această dilemă complexă între necesitatea unor lichidități imediate și constrângerile geopolitice pe termen lung. Credeți că o relaxare a sancțiunilor ar putea convinge companiile occidentale să revină în Venezuela sau problemele istorice de încredere sunt prea mari pentru a fi rezolvate rapid?
Fii primul care comentează