Diplomația transatlantică a revenit astăzi în prim-plan: miniștrii de Externe ai NATO s-au reunit la Bruxelles după discuțiile SUA-Rusia de la Moscova, iar dialogul pe tema Ucrainei a readus în lumină tensiunile dintre Europa și Washington. De la înființarea NATO în 1949 și până la crizele contemporane, alianța a funcționat ca un echilibru fragil; acum, în plin război în Ucraina, se observă din nou importanța voinței politice la nivel înalt, dar și limitele politicilor economice și ale sancțiunilor.
La întâlnirea de la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a afirmat că numai președintele american poate debloca impasul din Ucraina, iar absența emisatului SUA a fost remarcată: secretarul de Stat Marco Rubio nu a fost prezent, deși Rutte a spus că este implicat. Este prima dată în peste două decenii când șeful diplomației americane lipseste de la un astfel de forum, iar această absență oferă Moscovei argumentul că Europa împiedică procesul de pace. Un reprezentant al Departamentului de Stat a sugerat că motivele ar fi oboseala față de numărul mare de întâlniri NATO, iar percepția e că SUA sunt mai selective în privința participărilor lor.
Scena politică internă din Ucraina a devenit tumultoasă: parlamentul de la Kiev s-a angajat într-un conflict intens pe tema bugetului pentru 2026, iar opoziția solicită demisia guvernului după un scandal de corupție în care a fost implicat și șeful de cabinet al președintelui Volodimir Zelenski. Fosta purtătoare de cuvânt Iulia Mendel afirmă că parlamentul este blocat, iar dacă bugetul nu este adoptat până la finele anului, FMI nu va putea elibera un nou împrumut, acel credit reprezentând, deocamdată, singura sursă de sprijin pentru anul viitor, suficientă pentru aproximativ o lună de finanțare a efortului de război.
Dinspre Europa vin planuri și angajamente, dar și constrângeri legale care complică situația. Președintele francez Emmanuel Macron a subliniat că presiunea economică asupra Rusiei se va amplifica, însă Banca Centrală Europeană a refuzat să garanteze schema europeană de confiscare a activelor ruse ținute în Belgia, estimate la 140 de miliarde de euro, motivând că ar echivala cu finanțarea guvernelor UE, interzisă de tratate. Comisia Europeană pregătește pentru Consiliul European de iarnă două opțiuni pentru finanțarea Ucrainei în 2026: confiscarea activelor și îndatorarea prin euro-obligațiuni sau ajutoare directe din partea statelor membre. Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a vorbit despre o independență energetică completă față de Rusia și despre reducerea la zero a consumului european de hidrocarburi rusești până în 2027, însă implementarea rămâne dependentă de acordul statelor membre.
Cifrele oferă o perspectivă mai nuanțată: între februarie 2022 și februarie 2025, UE a acordat Ucrainei ajutoare în valoare de 187 de miliarde de euro, în timp ce achizițiile de hidrocarburi din Rusia au însumat 239 de miliarde de euro. BBC arată că, în aceeași perioadă, donațiile totale către Ucraina din partea tuturor susținătorilor au însumat 309 miliarde de dolari, iar Rusia a vândut hidrocarburi de 939 de miliarde de dolari pe piața mondială. Aceste date explică de ce dezbaterile despre sancțiuni și confiscări sunt adesea mai degrabă politice decât economice; fluxurile comerciale și contractele globale nu se modifică peste noapte.
Un raport Goldman Sachs temperază entuziasmul privind eficiența sancțiunilor: după măsurile anunțate de Trezoreria SUA împotriva Rosneft și Lukoil, exporturile maritime ale celor două companii au scăzut cu 40% și, teoretic, volumul lor ar fi scăzut cu 1, 1 milioane de barili pe zi. Cu toate acestea, Goldman Sachs notează că exporturile totale ale Rusiei au scăzut doar cu 100.000 de barili, pe fondul reorganizării rețelelor de export și al transferurilor prin companii mai mici care exploatează golurile în aplicarea sancțiunilor. Veniturile în ruble din exporturi s-au redus la jumătate față de 2024, iar Lukoil încearcă să-și vândă activele internaționale cu rezultate limitate, în timp ce Rosneft se confruntă cu restricții mai severe privind finanțarea, transportul și asigurarea. Estimările pentru acest an indică venituri din petrol de circa 200 de miliarde de dolari, într-un context în care bugetul apărării Rusiei este de aproximativ 160 de miliarde, iar în 2022 veniturile erau de 166 de miliarde.
Pe plan militar și de securitate, angajamentele europene s-au domolit. La începutul anului, aliații promiteau pregătirea a 50.000 de militari pentru sprijin în proximitatea frontierei Ucrainei; acum numărul a fost redus la 10.000, iar desfășurarea efectivă condiționează un posibil armistițiu, pentru o misiune de menținere a păcii. Moscova respinge categoric orice prezență NATO pe teritoriul Ucrainei. În paralel, semnalele venite din politica americană au schimbat considerabil contextul: unele poziții din administrația Trump indică disponibilitatea de a recunoaște anexarea Crimeii și a Donbasului, iar senatorul Lindsey Graham, unul dintre susținătorii Ucrainei, a declarat că SUA nu vor lua în calcul aderarea Ucrainei la NATO. Reacția a venit după propuneri precum cele ale generalului Valerii Zalujnîi, care sugera dislocări aliate mai substanțiale și chiar prezența unor arme nucleare ca garanții, idei pe care Graham le-a considerat nerealiste.
În ansamblu, combinația dintre slăbiciunile politice interne ale Ucrainei, reticențele europene legate de costurile directe pentru bugetele naționale, redistribuirea veniturilor rusești din petrol și schimbarea tonului la Washington conturează un tablou în care timpul pare să lucreze în favoarea Moscovei. Vladimir Putin poate profita de această dinamică pentru a amâna negocierile și a-și întări poziția înainte de orice acord final. Așa cum a subliniat oficial NATO, deciziile politice de la Washington rămân esențiale pentru direcția pe care o va lua acest conflict, iar reducerea implicării americane ar pune Ucraina în fața unor alegeri extrem de dificile.
Goldman Sachs arată că exporturile totale de petrol ale Rusiei au scăzut doar cu 100.000 de barili, nu cu 1, 1 milioane, după sancțiunile aplicate Rosneft și Lukoil. Această cifră evidențiază cât de flexibilă și complexă este piața energetică globală, unde sancțiunile pot fi parțial ocolite prin reorganizări și intermediari. Datele financiare, deciziile BCE privind activele, cifrele FMI și pozițiile politice ale Washingtonului sau Bruxelles-ului se intersectează pragmatic, nu în mod spectaculos, în determinarea traiectoriei destabilizării sau stabilizării regiunii. Există alianțe care promit multe, dar implementarea depinde de resurse, voință politică și sincronizarea deciziilor la vârf. Ce credeți că ar putea convinge Statele Unite și UE să treacă de la declarații la măsuri concrete care să schimbe realitatea de pe teren?
Fii primul care comentează