Moscova pare să-și fi reorientat ținta principală: în locul Statelor Unite, acum pare să considere Marea Britanie drept adversarul prioritar. The Guardian observă că tonul retoric al Kremlinului s-a îndreptat tot mai mult împotriva Londrei, pe măsură ce Rusia încearcă să refacă legăturile cu cercuri apropiate fostei administrații Trump. Contextul nu este nou: rivalitățile între Moscova și Londra există de secole, dar acum capătă nuanțe noi, modelate de războiul din Ucraina și de schimbările geopolitice recente.
Mai multe factori au tensionat relațiile: Rusia acuză Marea Britanie de implicare în atacuri cu drone asupra aerodromurilor rusești, de implicare în explozia conductei Nord Stream și de orchestrat raiduri pe teritoriul rus. Pe lângă acestea, Kremlinul a adăugat o nouă acuzație, conform unor declarații preluate de presă, serviciile secrete britanice ar fi încercat să convingă piloți ruși să dezerteze în Occident. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a prezentat aceste afirmații ca probă a unui complot britanic, evocând un incident ipotetic cu un avion echipat cu rachete Kinzhal care ar fi fost doborât în România. Lavrov a folosit o expresie rusească pentru a descrie Marea Britanie ca pe o națiune care, în viziunea Moscovei, se arată curată chiar și când e acuzată.
Observatorii atrag atenția că, simultan, Rusia încearcă să-și îmbunătățească relațiile cu segmentele pro-Trump din SUA, ceea ce explică parțial schimbarea de focalizare. The Guardian subliniază ideea că, întrucât este dificil pentru Kremlin să atace direct o figură americană asociată cu Trump, regimul rus preferă să dirijeze retorica împotriva Londrei. John Foreman, fost atașat militar al Regatului Unit la Moscova, comenta că, din perspectiva Rusiei, e mai simplu să învinovățești un aliat apropiat precum britanicii pentru problemele generate de pierderile din Ucraina.
Rhetorica oficială de la Moscova a devenit mai directă: Serviciul de Informații Externe al Rusiei a afirmat că Londra acționează, în prezent, ca un „principal instigator la război la nivel global”, o formulare menită să trezească paralelisme istorice. Rivalitatea are rădăcini vechi, încă din secolul al XIX-lea, când Imperiul Rus și Marea Britanie concurau pentru influență în Asia Centrală. Ulterior, după al Doilea Război Mondial, Statele Unite au urcat în topul adversarilor în ochii Moscovei, devenind principalul rival al Uniunii Sovietice, iar Marea Britanie rămânea, cronologic, pe poziția secundă. Chiar și în timpul Războiului Rece, retorica serviciilor sovietice îl plasa pe Washington în centrul preocupărilor, iar Londra apărea ca un actor secundar în scena de spionaj și rivalitate.
Tensiunile actuale sunt, așadar, parte a unui fir istoric, dar și consecința unor evenimente contemporane: acuzațiile privind sabotajele și încercările de racolare a militarilor ruși se suprapun cu desfășurarea războiului din Ucraina și cu pozițiile diplomatice asumate de Londra. Reprezentantul permanent al Regatului Unit la OSCE, Neil Holland, a criticat propunerile ruse privind „condițiile de pace”, susținând că acestea ar echivala cu recompensarea agresiunii, legitimarea ocupației și acordarea unui drept de veto Kremlinului asupra viitorului Ucrainei. Din perspectiva britanică, nu este momentul pentru concesii care ar cimenta pierderile suportate de Ucraina.
Schimbarea de ton a Kremlinului reflectă atât calcule strategice, cât și o încercare de a reconfigura narativa externă a conflictului. În practică, această mutare retorică poate influența securitatea regională, cooperarea de informații și climatul diplomatic între Londra, Washington și Moscova. În sfera informațională, acuzațiile reciproce amplifică neîncrederea și reduc spațiul pentru dialog constructiv; în plan militar, eventualele incidente sau interpretări greșite rămân un risc concret.
The Guardian, citat în presă, atrage atenția nu doar asupra schimbării de obiectiv, ci și asupra faptului că, pe termen lung, asemenea deplasări în priorități între marile puteri pot rearanja alianțele și strategiile. Istoria arată că rivalitățile se pot transforma și reconfigura: uneori un rival devine principal, alteori revine pe locul secund, în funcție de echilibrul de forțe, de lideri și de context. Situația curentă demonstrează că politica externă rămâne fluidă, unde acuzațiile publice servesc atât scopurilor interne de consolidare a sprijinului, cât și obiectivelor externe de intimidare sau descurajare.
The Guardian menționează explicit rolul Londrei și acuzații concrete: atacuri cu drone, Nord Stream, tentative de dezertare a piloților, toate parte dintr-o retorică intensă venită dinspre Moscova. Neil Holland de la OSCE apare ca voce oficială britanică care respinge propunerile ruse de pace. John Foreman, fost atașat militar, explică modul în care Rusia reaprinde vechi tipare de atribuire a vinovăției către aliați apropiați. Aceste nume și acuzații ilustrează cât de concretă este schimbarea de focalizare.
Concluzia analizei se îndreaptă către teme mai largi: rivalitatea istorică dintre Londra și Moscova, rolul discursului public în arenele diplomatice și efectele practice ale unei retorici agresive. Pozițiile exprimate de Serghei Lavrov, declarațiile SVR și comentariile din The Guardian conturează un joc de imagine și influență, care împletește controverse istorice cu acuzații contemporane ce pot afecta relațiile internaționale, securitatea regională și politicile de alianță. Menținerea unui dialog minim, canale de comunicare clare și vigilența față de escaladare ar fi instrumente utile pentru a diminua riscul unor incidente neintenționate.
Crezi că reorientarea Kremlinului, de la Washington către Londra, ar putea modifica echilibrul diplomatic în Europa?
Fii primul care comentează