Mircea Roman la Iomo Gallery: sculptură în lemn între sfărâmare și refacere materială

Mircea Roman inaugurează la Iomo Gallery o expoziție ce pune în discuție modul în care sculptura în lemn vorbește despre trup, fragmentare și reîmpăcare materială. Vernisajul are loc pe 11 septembrie, iar lucrările pot fi vizitate până pe 11 octombrie, într-un cadru în care meșteșugul tradițional se întâlnește cu o estetică modernistă care a traversat decenii de practică artistică românească.

Artistul folosește lemnul ca pe o limbă, nu doar ca pe un suport. Metoda lui depășește simpla cioplire arhaică a unui bloc; el operează prin fragmentare și reasamblare, lucrând cu plop, tei sau salcie, esențe mai moi, potrivite pentru scobire și modelare. Fragmentele rezultate sunt apoi îmbinate vizibil, cu cuie, clei, scoabe sau capse, iar aceste prinderi intră în povestea vizuală, semnalând atât efortul, cât și transparența procedurii. Artistul numește aceasta „tehnica cu bucăți”, iar rezultatul e un volum compus, construit din segmente articulate, nu turnat dintr-un singur bloc. Aici se naște un contrast interesant: lemnul, material cotidian și arhaic, păstrează o aură arhetipală, în timp ce procesul modern de reasamblare amplifică tensiunea dintre vechi și contemporan.

Expoziția contrapune două direcții din practica recentă a lui Roman. Pe de o parte, se află lucrările cu valență iconică, de mari dimensiuni, precum celebra temă a luptei lui Iacob cu îngerul, unde figura și narațiunea rămân clare. Pe de altă parte sunt piesele experimentale, în care morfologia materialelor devine subiect în sine; la prima vedere par aproape non-figurative, dar păstrează o aură latentă de personaj, seria Trofee exemplifică această ambigüitate. Alternanța dintre figurativ și abstract, între simbol și materialitate explicită, traversează întreaga selecție.

Contextul critic este oferit de curatorul Horațiu Lipot, care înscrie sculptura în lemn a lui Roman în metabolismul sculpturii românești postbelice, construit pe două direcții principale: cioplirea arhaică versus asamblajul modernist. În practica lui Roman, asamblajul, cu elementele de prindere vizibile și focus pe segmente articulate, predomină lectura, oferind un răspuns contemporan la tradițiile locale. Dialogul dintre proces și reprezentare este esențial, iar expoziția păstrează forța contrastului: rămâne zugrăvirea arhetipală a lemnului, dar și necesitatea unei cercetări formale urgente.

Câteva repere biografice clarifică greutatea vocii lui Mircea Roman: născut în 1958 în Băiuț, Maramureș, a absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca în 1984 și s-a afirmat internațional în anii ’90. A câștigat Marele Premiu la Trienala de Sculptură de la Osaka în 1992 și a expus la Bienala de la Veneția în 1995, având și o rezidență la Delfina Studio din Londra. Lucrările sale, recunoscute pentru tensiunea dintre fragilitate și monumental, fac parte din colecții publice importante, inclusiv Muzeul Național de Artă Contemporană din București și centrul din Osaka. Astăzi, Mircea Roman locuiește și lucrează în București, iar expoziția de la Iomo Gallery oferă o vedere coerentă asupra direcțiilor în care și-a rafinat limbajul.

Expoziția din 11 septembrie evidențiază cum o lucrare precum Lupta lui Iacob cu îngerul conviețuiește cu seria Trofee, arătând că aceeași materie, lemnul de plop, tei sau salcie, poate servi atât simbolului epic, cât și unei cercetări riguroase a formei. Din această juxtapunere rezultă o lectură dublă: privitorul poate recunoaște imediat referințe narative, dar e și invitat să urmărească modul în care segmentarea și prinderile mecanice devin elemente stilistice. Aceasta face vizita relevantă atât pentru cei interesați de istoria sculpturii românești, cât și pentru cei curioși despre procesele contemporane de lucru cu materialele.

Mircea Roman rămâne un sculptor pentru care materialul comunică, dar o face prin transformare. Expoziția de la Iomo Gallery deschide o discuție despre cum se construiește o lucrare din fragmente, despre autoritatea prinderii vizibile și despre cum un lemn „simplu” poate purta amintiri colective și forme noi de expresie. Tehnica, proveniența lemnului, dimensiunile lucrărilor și parcursul internațional al artistului conturează un context clar pentru orice vizitator interesat.

Lupta lui Iacob cu îngerul și seria Trofee stau ca repere concrete ale practicii lui Roman, iar perioada expozițională 11 septembrie, 11 octombrie oferă timp suficient pentru observație. Te invită să te oprești, să urmărești îmbinările, să observi cuiele și capsele care nu sunt doar funcționale, ci parte din limbaj. Ce piesă te-ar determina să te aproprii mai mult: una monumentală, cu semnificație religioasă, sau una discretă, construită din bucăți și prinderi vizibile?