Mircea Cărtărescu a făcut o ironie subtilă după ce Premiul Nobel pentru Literatură i-a fost acordat scriitorului maghiar László Krasznahorkai, iar reacția sa a circulat pe rețelele sociale din Trieste, oraș cu o tradiție literară puternică. Amintirea de azi readuce în atenție istoria marilor autori care, surprinzător pentru unii, nu au primit Nobelul, dar și felul în care publicul și criticii așteaptă decizii uneori imprevizibile.
Cărtărescu a postat o fotografie în care apare lângă statuia lui James Joyce, simbol al literaturii moderne. Mesajul său, plin de autoironie, evocă o complicitate între el și Joyce, ambii recunoscuți internațional, ambii trecuți pe lista celor care nu au obținut Nobelul. E o ironie blândă: o formă de solidaritate a celor mult apreciați, dar nepremiați de Academia Suedeză. James Joyce, autorul romanului Ulise și al Portretului artistului la tinerețe, rămâne unul dintre numele esențiale ale secolului XX, chiar dacă Nobelul i-a ocolit.
Anul acesta Academia Suedeză a revenit la obiceiul de a recompensa un autor european, după ce anul trecut a ales-o pe sud-coreeanca Han Kang, prima femeie asiatică laureată. Premiul i-a fost încredințat în cele din urmă lui László Krasznahorkai, scriitor maghiar. Înainte de anunț, numele considerate favorite de critici includeau autori ca australianul Gerald Murnane, românul Mircea Cărtărescu, maghiarul Péter Nádas și elvețianul Christian Kracht. Pe listele informale apar frecvent și nume precum Salman Rushdie sau Haruki Murakami, menționați an de an, deși rezultatul rămâne imprevizibil.
Istoria premiului e plină de surprize și omisiuni notabile: Lev Tolstoi sau Virginia Woolf nu au primit Nobelul, Jean-Paul Sartre a refuzat distincția, iar Boris Pasternak a fost silit să o refuze în context politic. Aceste exemple arată că Nobelul nu este singurul reper al valorii literare și că deciziile Academiei sunt influențate de numeroși factori, uneori dincolo de artă.
Fotografia lui Cărtărescu cu statuia lui Joyce devine astfel mai mult decât o glumă, e o reflecție asupra modului în care se construiește canonul literar și asupra discrepanței dintre recunoașterea instituțională și aprecierea cititorilor sau a criticii. Numele invocate în discuții, Krasznahorkai, Han Kang, Cărtărescu, Murnane, Nádas, Kracht, Rushdie, Murakami, conturează un peisaj literar european și global, unde tradiția și contemporaneitatea se întâlnesc și se negociază anual.
Anunțul privind László Krasznahorkai reconfirmă tradiția de peste un secol a premiului, dar și dinamica schimbătoare a preferințelor Academiei. Totodată, reacțiile autorilor nominalizați sau menționați în presă scot în evidență sensibilitățile lumii literare: mândrie, umor, resemnare sau speranță. Imaginea lui Cărtărescu și a lui Joyce din Trieste sintetizează ambiguitatea acestei situații, recunoaștere culturală fără sigiliul Nobel.
László Krasznahorkai devine astfel numele important al acestui an, iar fotografia postată de Mircea Cărtărescu alături de James Joyce reaprinde discuția despre lista lungă de autori mari care fie nu au câștigat Nobelul, fie au avut o relație complicată cu premiul. Rămâne limpede că valoarea literară circulă dincolo de trofee și titluri; premiile marchează, dar nu stabilesc definitiv ierarhiile.
Imaginea cu James Joyce și comentariul lui Mircea Cărtărescu reiau ideea că Nobelul este doar o parte din recunoașterea literară; nume precum Krasznahorkai și Han Kang sunt acum prezente în dezbateri, iar lista favoriților, Murnane, Nádas, Kracht, Rushdie, Murakami, rămâne subiect de speculație anuală. Care dintre acești autori crezi că ilustrează cel mai bine direcțiile actuale ale literaturii?
Fii primul care comentează