Toamnă și vaci vesele: pe scurt, în regiunile alpine din nordul Italiei, de la Piemonte și Valle D’Aosta până în Lombardia, Trentino-Alto Adige și Veneto, are loc, în fiecare septembrie, un ritual care spune multe despre istorie, peisaj și gust: transhumanța vitelor, coborârea animalelor de la pășunile înalte spre văi, însoțite de oameni care păstrează un meșteșug străvechi. Obiceiul are rădăcini adânci în Europa pastorală și rămâne viu astăzi, legând producția de brânzeturi de caracter de practicile tradiționale.
Transhumanța nu este doar o imagine idilică cu vaci ornate și clopoței răsunând în văi, ci un ciclu sezonier bine conturat: primăvara sau la începutul verii, animalele urcă pe pășunile montane, unde iarba parfumată determină în mod direct calitatea laptelui. Pe tot parcursul verii vacile pășunează la altitudini mari și sunt păstrate iarna în grajduri din lemn; uneori întreaga familie a crescătorilor se mută temporar la stână, alteori doar o parte din ea. La întoarcerea din toamnă, de regulă în septembrie, uneori la început de octombrie, în funcție de vreme, animalele coboară la poalele munților pentru iernat, fiind hrănite cu fân și furaje păstrate anterior. Acest ritm agricol a modelat de secole peisajul cultural al Alpilor.
Efectele sunt palpabile: laptele provenit din ierburi alpine conferă brânzeturilor arome și texturi distincte pentru fiecare zonă, motiv pentru care multe produse locale sunt apreciate și căutate. În Piemonte, de pildă, estimările vorbesc despre 50.000–70.000 de bovine implicate în transhumanța tradițională și aproximativ 1.500 de pășuni alpine active în Piemonte, Valle D’Aosta și Lombardia. Aceste date arată că, dincolo de valoarea simbolică, există un impact economic și ecologic concret: pășunile alpine, ferite în mare parte de agriculturile intensive și de tratamente chimice, contribuie la conservarea biodiversității.
Sărbătorile de toamnă care marchează coborârea vitelor capătă și o dimensiune comunitară: târguri, manifestări tradiționale și momente în care identitatea locală se reafirmă. Clopoțeii legați de gâtul animalelor, coifurile decorative sau costumul popular al crescătorilor se situează la intersecția dintre util și ceremonial. Există, desigur, o doză de nostalgie pentru un mod de viață mai simplu, dar realitatea e că transhumanța rămâne și un model de agricultură durabilă, adaptat reliefului și ritmurilor naturale.
Transhumanța arată cum practici vechi pot influența gustul și economia unei regiuni: brânzeturile montane, diversitatea pășunilor și festivalurile de coborâre fac parte din același ecosistem cultural. Exemple concrete, precum cifrele din Piemonte sau regiunile implicate, ilustrează cât de integrată este această tradiție în viața montană. Cum credeți că ar putea fi sprijinite mai eficient astfel de practici pentru a proteja atât producția tradițională de brânzeturi, cât și biodiversitatea pășunilor alpine?
Fii primul care comentează