Când imunologia se intersectează cu istoria Nobelului, aflăm astăzi cine, ce și unde: Mary E. Brunkow din Seattle, Fred Ramsdell din San Francisco și Shimon Sakaguchi din Osaka au fost recompensați cu Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2025, la Institutul Karolinska din Stockholm, pentru descoperirile lor privind toleranța imunitară periferică, mecanismul care împiedică sistemul imunitar să atace propriile țesuturi.
De secole, oamenii au căutat să înțeleagă cum reușește corpul să se apere fără a se autodistruge. De la primele observații asupra reacțiilor autoimune până la biologia celulară contemporană, ideea reglării fine a sistemului imunitar a prins contur. În 1995, Shimon Sakaguchi a făcut un pas crucial, demonstrând existența unei clase speciale de celule care protejează organismul de bolile autoimune. Acea descoperire a schimbat perspectiva cercetătorilor asupra echilibrului imunitar. Apoi, în 2001, Mary Brunkow și Fred Ramsdell au elucidat motivul pentru care anumiți șoareci erau deosebit de susceptibili la boli autoimune: identificaseră o mutație într‑o genă pe care au denumit‑o Foxp3. Nu era doar un fenomen la rozătoare; echivalentul uman al acelei gene provoacă o boală autoimună gravă, IPEX, conectând astfel observațiile din modele animale cu medicina umană. Două ani mai târziu, Sakaguchi a făcut legătura decisivă: Foxp3 reglează dezvoltarea celulelor pe care le descrisese anterior. Aceste celule au devenit cunoscute ca celule T reglatoare și au rolul de a monitoriza alte celule imune, menținând toleranța față de propriile țesuturi.
Efectele acestor descoperiri s‑au manifestat rapid și direct: ele au deschis drumuri pentru strategii terapeutice noi, atât în tratarea bolilor autoimune, cât și în imunoterapiile contra cancerului. Drept urmare, terapii care modulează sau exploatează celulele T reglatoare se află acum în multiple faze de studii clinice, iar cercetarea indică faptul că intervențiile bazate pe principiile toleranței periferice ar putea îmbunătăți succesul transplanturilor. Rămâne însă incert cât de repede și în ce formă aceste dovezi se vor transforma în tratamente larg accesibile.
Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină este acordat de Consiliul Nobel al Institutului Karolinska. În arhiva acestui premiu apar figuri și vârste variate: cel mai tânăr laureat a fost Frederick G. Banting, care avea 31 de ani în 1923, iar cel mai în vârstă, Peyton Rous, care avea 87 de ani în 1966. Până în 2024 au fost 229 de laureați în această categorie, niciunul premiat de două ori. Anul anterior, premiul a revenit americanilor Victor Ambros și Gary Ruvkun pentru descoperirea microARN și rolul său în reglarea post-transcripțională a genelor.
Sezonul Nobel din 2025 continuă după anunțul pentru Medicină: premiul pentru Fizică va fi comunicat pe 7 octombrie, pentru Chimie pe 8 octombrie, pentru Literatură pe 9 octombrie și pentru Pace pe 10 octombrie. Distincția pentru economie, denumită Premiul Sveriges Riksbank în Științe Economice în Memoria lui Alfred Nobel, va fi anunțată pe 13 octombrie. Majoritatea acestor premii își au originea în testamentul lui Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, cu excepția premiului pentru economie, instituit ulterior.
Nominalizările pentru Premiul Nobel în Fiziologie sau Medicină se fac exclusiv la invitație; numele candidaților rămân ascunse publicului timp de 50 de ani, iar procedura implică trimiterea de scrisori confidențiale de către Comitetul Nobel persoanelor abilitate să propună nominalizări. Premiul include și un cec în valoare de 11 milioane de coroane suedeze, aproximativ 900.000 de euro.
Legătura dintre Foxp3, celulele T reglatoare și aplicațiile clinice ilustrează cât de mult pot influența cercetările fundamentale practica medicală. Descoperirile lui Sakaguchi, Brunkow și Ramsdell nu sunt doar capitole dintr‑un manual de imunologie; ele apar în studiile clinice care încearcă să domolească atacurile autoimune sau să direcționeze răspunsul imunitar împotriva tumorilor. Exemple concrete includ teste clinice pentru terapii care alterează funcția celulelor T reglatoare și studii ce investighează rolul Foxp3 în transplanturi. Cum se vor transforma exact aceste constatări în protocoale standard rămâne de urmărit în anii ce vin.
Numele laureaților și suma de 11 milioane de coroane suedeze rămân repere tangibile ale deciziei Institutului Karolinska. Observăm cum un set de descoperiri realizate între 1995 și 2003 a condus la recunoaștere academică și la potențial clinic. Care idee ți se pare cea mai captivantă din această poveste: importanța acordată genei Foxp3, rolul celulelor T reglatoare sau impactul asupra viitoarelor tratamente?
pai, bine, alții primesc premii, noi bem cafea.