Marina americană testează în largul coastelor Californiei bărci autonome menite să escorteze flote în roiuri fără comandă umană directă. Proiectul, parte dintr-un efort mai larg al Pentagonului de a contracara avansul maritim al Chinei, a întâmpinat în ultima vreme mai multe probleme tehnice și organizaționale, iar testele recente au scos la iveală limite ale tehnologiei și ale coordonării.
Într-un test desfășurat luna trecută, o navă autonomă s-a oprit brusc, iar în timp ce echipa încerca să remedieze o eroare de software, o altă ambarcațiune fără pilot s-a lovit de partea dreaptă a bărcii oprite, a sărit peste punte și s-a prăbușit înapoi în apă. Incidentul, nepublicat anterior, a implicat echipamente construite de Saronic și BlackSea Technologies și face parte dintr-o serie de eșecuri recente în programul de nave autonome al Pentagonului. Cu câteva săptămâni înainte, într-un alt test, căpitanul unei nave de sprijin a fost aruncat în apă după ce o ambarcațiune autonomă remorcata a accelerat brusc și a răsturnat nava de sprijin; el a fost salvat și a refuzat îngrijiri medicale. Potrivit unor surse, aceste incidente au fost cauzate de combinații de defecțiuni software și erori umane, inclusiv întreruperi în comunicarea între sistemele de la bord și software-ul autonom extern.
Marina, Saronic și BlackSea nu au comentat public incidentele. Pentagonul nu a explicat detaliat cauzele accidentelor sau motivele unei suspendări ulterioare a unui contract. Un contract în valoare de aproape 20 de milioane de dolari, legat de furnizarea de software autonom pentru controlul navelor și atribuit L3Harris, a fost suspendat pe termen nelimitat de Unitatea de Inovare în Apărare a Pentagonului, care achiziționase tehnologia pentru testare. L3Harris a refuzat să comenteze contractul, dar un reprezentant al companiei a afirmat că firma garantează siguranța și integritatea produselor sale de comandă și control autonom. DIU a refuzat, de asemenea, comentarii.
Contextul acestor teste este influențat de evoluțiile din războiul din Ucraina, unde dronele maritime controlate de la distanță au demonstrat impact semnificativ. Modele folosite în Ucraina, care seamănă cu bărci rapide fără scaune și pot transporta explozibili sau echipamente de supraveghere, costă în jur de 250.000 de dolari și au fost folosite în misiuni kamikaze care au afectat flota rusă din Marea Neagră. Observatorii militari americani au subliniat importanța dezvoltării roiurilor autonome aeriene și maritime pentru a descuraja un eventual avans al Chinei asupra Taiwanului; în acest context, Taiwanul a început și el achiziții de drone maritime.
Eșecurile recente au scos în evidență provocările implementării tehnologiilor timpurii. Bryan Clark, expert în război autonom la Institutul Hudson, spune că Marina va trebui să-și adapteze tacticile pe măsură ce învață ce pot și ce nu pot face sistemele autonome. Problema nu se rezumă doar la dezvoltarea ambarcațiunilor: echipa responsabilă cu achizițiile de drone maritime a fost afectată de demiterea amiralului șef al unității, iar un înalt oficial al Pentagonului și-a exprimat îngrijorările legate de program în discuții recente cu conducerea Marinei.
Pentagonul a lansat în 2023 programul Replicator, cu fonduri de un miliard de dolari, prin care intenționează să achiziționeze mii de drone aeriene și maritime și software-ul necesar pentru controlul lor; primele sisteme promise vor fi anunțate în curând. În paralel, Marina a alocat cel puțin 160 de milioane de dolari către BlackSea, care produce zeci de ambarcațiuni Global Autonomous Reconnaissance Craft în fiecare lună, iar Saronic, evaluată recent la 4 miliarde de dolari, produce drona Corsair și a obținut contracte de prototipuri care i-au generat cel puțin 20 de milioane de dolari.
Oficialii navali văd potențial strategic în aceste sisteme. Jim Kilby, șef interimar al operațiunilor navale, a declarat în timpul unei vizite la BlackSea că astfel de platforme vor extinde raza de acțiune a flotei, vor îmbunătăți conștientizarea situației și vor spori eficacitatea în luptă. Totuși, prioritățile politice și evaluările interne variază: după revenirea lui Donald Trump la conducere, utilizarea roiurilor de drone a devenit o prioritate legislativă, iar legea recentă include alocări substanțiale pentru sisteme autonome maritime. Chiar și așa, unele voci din administrație au exprimat scepticism față de anumite achiziții ale Marinei.
Unitatea principală a Marinei pentru achiziția de nave fără pilot, Program Executive Office Unmanned and Small Combatants (PEO USC), a promovat anterior o demonstrație a software-ului folosit pentru controlul navelor BlackSea, dar oficiali superiori au sugerat că ar exista suprapuneri cu alte programe din Pentagon. PEO USC a fost recent revizuită din cauza unei serii de eșecuri și ar putea fi restructurată sau chiar desființată; contraamiralul Kevin Smith, fostul lider al unității, a fost demis după ce inspectorul general al Marinei a confirmat o plângere împotriva sa.
În paralel, industria caută proiecte mai mari: submarine fără pilot, nave de transport marfă autonome și platforme capabile să transporte containere sau echipamente de supraveghere. PEO USC a început să accepte propuneri pentru Modular Attack Surface Craft, nave medii și mari gândite să transporte containere, sisteme de supraveghere și capabilități de atac. Experți precum T.X. Hammes de la Atlantic Council observă că Marina încearcă să accelereze schimbări care, în mod tradițional, cereau ani de decizie și planificare, ceea ce provoacă tensiuni între modelele de lucru vechi și nevoia de agilitate tehnologică.
Pe scurt, ambiția Pentagonului de a crea flote autonome întâlnește dificultăți practice: probleme software, lacune în comunicare, erori umane și presiuni instituționale. Tehnologia promite extinderea capabilităților maritime, dar drumul de la prototip la sistem operațional fiabil rămâne plin de obstacole. Ce părere ai despre folosirea navelor autonome în operațiuni militare?
da’ ce naiba, drone peste tot, sper sa nu ne prinda la mijloc, na.
hm, iar dronel pe mare? na, vedem ce ies, sper doar sa nu ajungem iar la conflicte, stiu eu prea bine vremuri tulburi, gata.
Deci, serios: cine s-a gândit că e ok să testeze roiuri de bărci autonome pe mare fără mai multă redundanță? stiu, ideea e faină — supraveghere, escortă, etc — dar când apar blocaje software și o barcă se oprește subit iar alta se izbește peste punte… meh. probabil e combinație de SW buggy + integrare proastă între sisteme (și oameni obosiți care încearcă să salveze situația).
mai e chestia cu lanțul de comandă: dacă comunicarea între softul extern și sistemele de bord cade, ce face omul? se bagă sau nu? pare că n-au stabilit clar. în plus, proiectele mari astea (Replicator etc) cer logistică și mentenanță la scară — costuri, securitate cibernetică, training — nu doar hardware drăguț.
pe bune, modelele kamikaze din Ucraina arată potențial, dar acolo sunt sisteme mai simple, ieftine și reutilizabile altfel; replicarea la scară navală cu nave mai mari e altceva. cineva spunea că e nevoie de tactici noi pe măsură ce învață ce pot face dronele — sunt de acord.
întreb pe bune: dacă un ROI de drone devine vulnerabil la hacking sau la erori coordonate, nu riscă să devină mai mult o povară decât un avantaj? și altceva — ce se întâmplă cu responsabilitatea la accidente (căpitan lovit, echipamente distruse)? cine plătește?
nu zic să renunțe, dar să meargă mai încet, mai multe teste cu siguranță umană, și standarde clare de interoperabilitate. tu ce crezi, merită graba asta politică sau mai bine un program mai lent dar robust?
păi… nu mă mir prea tare. ideea e bună, dar treaba asta cu software-ul e ca la mașini — dacă nu e testat la greu = dezastru. am rude care lucrează în domeniu, zic că problema mare e integrarea: softuri diferite, protocoale diferite, chestii care “vorbesc” prost între ele. plus, oamenii au și ei zile proaste, sau comit erori când ceva e prea complex. vezi cazul ăsta cu remorca aia care accelerează brusc — sună a control feedback prost calibrat sau latenta de comunicare, nu doar bug simplu.
și mai e chestia cu securitatea cibernetică, nu prea se vorbește: dacă un adversar compromite linkul, poți pierde mai multe platforme deodată, nu doar una. în ukraina s-a văzut cum dronele simple, ieftine, pot face daune mari; replicatorul ăsta miliardar seamănă mult cu o cursă să scoți cantitate peste calitate.
nu zic sa renunțe, dar poate merge mai bine pas cu pas: prototipuri în medii controlate, oameni la butoane de rezervă, standarde comune între contractorii ăștia (Saronic, BlackSea, L3Harris). și da, managementul contează — demiteri sau restructurări nu rezolvă cultura proastă de achiziții.
pe termen lung, util sigur. pt acum? risc destul de mare si costuri ascunse. vezi să nu arunci miliarde pe ceva ce se rupe la primul val.